Depunerea cererii pentru emiterea actului de identitate, se poate face în baza unei programări online SAUa unui bon de ordine emis zilnic de ordonatorul amplasat în incinta serviciului, începând cu ora 8:15. Persoanele care au programare on-line, se regăsesc pe liste afișate și NUau nevoie de bon de ordine de la ordonatorul numeric aflat în incinta instituției.
Anunț privind termenele de eliberare ale actelor de identitate
Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate este de 7 zile lucrătoare.
În cazul cererilor care necesită verificări suplimentare (prin structurile de poliție de ordine publică sau în cazul solicitării duplicatelor certificatelor de stare civilă din alte localități), termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate este de 30 – 45 zile.
În cazul cetățenilor aflați într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit (ex.: motive medicale, deplasarea urgentă în altă localitate sau în alt stat, susținerea unor concursuri/examene, efectuarea unor operațiuni notariale/bancare/poștale, etc.), aceștia se pot adresa șefului de serviciu/persoanei desemnate să coordoneze/conducă activitatea serviciului.
În situații de urgență, cetățenii se pot adresa și Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor Brașov, cu sediul în Mun. Brașov, Str. Nicolae Titulescu nr. 28.
Deblocarea calendarului se efectuează AUTOMAT la ÎNCEPUTUL fiecărei luni pentru luna următoare conformRegulamentului.
..
.
Prin adresa nr. 2182 din 05.02.2024, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR BRAȘOV,
ne comunică următoarele:
” Prin Hotărârea nr. 494 din 22.12.2023 – privind stabilirea taxelor și tarifelor de interes județean pentru anul 2024,
Consiliul județean Brașov a stabilit următoarele taxe speciale pentru avizarea transcrierilor:
219 lei – Taxă pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în termen de 30 zile de la data înregistrării documentației.
439 lei – Taxă pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în regim de urgență, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la data înregistrării documentației.
295 lei – Taxă pentru soluționarea cererii de schimbare a numelui și/sau prenumelui pe cale administrativă, în termen de 30 de zile de la data înregistrării documentației.
* Plățile se vor efectua în contul: RO77TREZ13121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Brașov, BENEFICIAR JUDEȚUL BRAȘOV – Cod de identificare fiscală 4384150 (pe ordinul de plată va fi înscrisă obligatoriu mențiunea – taxă transcriere, precum și numele titularului actului). ”
TRANSCRIERI, SCHIMBĂRI DE NUME, RECTIFICĂRI, ÎNSCRIERI MENȚIUNI DIN STRĂINĂTATE, DIVORȚURI ADMINISTRATIVE - Acte necesare
Cartela de sezon personalizabila si netransmisibila
Adult: 5000 lei
Copil 6-12 ani: 3000 lei
Telecabine
Urcare simpla
Adult: 35 lei
Copil 6-12 ani: 25 lei
Urcare si coborare
Adult: 60 lei
Copil 6-12 ani: 30 lei
Coborare
Adult: 35 lei
Copil 6-12 ani: 25 lei
Număr puncte anulate pe tip de instalație de transport pe cablu Sezon 2023 - 2024
Important! Punctele si abonamentele achizitionate sunt valabile si se pot utiliza doar în sezonul curent. Nu se acceptă restituirea banilor sau reportarea în sezonul următor a punctelor neconsumate sau a abonamentelor neutilizate in totalitate în sezonul curent.
Nerespectarea conditiei de netransmisibilitate a cartelei de sezon conduce la anularea dreptului de folosinta al acesteia fara nici o despagubire.
Instalatie de transport
Luni - Duminică
Vineri - Duminică
Luni - Joi
Luni - Duminică
În perioadele
09.12.2023 - 31.12.2023
22.01.2024 - 22.02.2024
Liviu Cornel Babeş a fost electrician, talentat artist plastic amator braşovean, devenit erou în 2 martie 1989 când s-a autoincendiat pe Pârtia Bradu din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul totalitar din România. Prin gestul său extrem a vrut să atragă atenţia lumii întregi asupra dictaturii comuniste din ţara sa.
În 1996 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov ca recunoaştere a sacrificiului făcut pentru cauza libertăţii în condiţii opresive.
În 1997, Liviu Cornel Babeş a fost declarat erou-martir prin lege; în memoria sa a fost dezvelită o placă din bronz pe soclu în curtea Bisericii din Poiana Braşov.
Hans Eckart Schlandt, muzician şi profesor sas – este printre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi organişti din România, din 1965 coordonatorul concertelor de orgă ale Bisericii Negre din Braşov.
Primele lecţii de pian le-a luat de la tatăl său, Walter Schlandt, pianist concertist, profesor de muzică şi dirijor de cor. A început să studieze orga, de la vârsta de 14 ani, cu profesorul Victor Bickerich, iar din 1957 la clasa de orgă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Din 1962 a fost profesor de muzică la Braşov iar în 1965 a obţinut postul de organist şi de dirijor al corului Bisericii Negre. În plin regim totalitar, când muzica religioasă nu era agreată, a reuşit să asigure continuitatea concertelor de muzică sacră în Biserica Neagră, fregventate de un numeros public dornic de a-şi regăsi libertatea spirituală.
Hans Eckart Schlandt a înfiinţat în 1993 Corul de Tineret „Bach”, pe care l-a condus până în 2004, când conducerea a fost prelută de fiul său, Steffen Markus Schlandt.
A susţinut numeroase concerte de orgă în ţară şi în străinătate, a avut o deosebită activitate didactică; concerte de orgă în interpretarea sa au fost înregistrate pe câteva albume muzicale.
Este laureatul unor importante premii: Premiul „Johann-Wenzel-Stamitz” (Mannheim, 2000), Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România, Premiul „Apollonia Hirscher” (Braşov, 2002), Medalia „Honterus”. Din septembrie 2011 este Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov.
Gernot Nussbächer este un prestigios istoric, arhivar, scriitor de limba germană. A studiat istoria la Universitatea din Cluj. A lucrat la Arhivele Statului din Braşov, la Biblioteca Judeţeană şi la Arhivele Bisericii Negre. Gernot Nussbächer este considerat unul dintre cei mai competenţi specialişti în domeniul arhivisticii.
A publicat zeci de cărţi şi broşuri, sute de articole ştiinţifice, lucrări despre Braşov şi alte localităţi din Transilvania.
În 2009, istoricului Gernot Nussbächer i-a fost decernată Medalia „Honterus”.
Brassaï, (pseudonimul lui Gyula Halász jr., în traducere din maghiară braşovean) a fost un celebru artist fotograf, pictor, sculptor, cineast şi publicist francez de origine maghiară, născut la Braşov. A fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.
Brassai a ajuns prima oară la Paris pe când avea 3 ani iar tatăl său preda la Sorbona. După absolvirea Liceului Real din Braşov a studiat la Academia de Arte din Budapesta.
După Primul Război Mondial s-a înrolat în armata roşie maghiară iar din 1920 şi-a reluat studiile la Academia de Arte Frumoase din Berlin-Charlottenburg. În 1924 s-a stabilit definitiv la Paris. Poetul francez Jacques Prévert şi scriitorul american Henry Miller i-au devenit unii dintre cei mai apropiaţi prieteni. Din anul 1929 Gyula Halász a început să fotografieze Parisul în cele mai interesante ipostaze. Primul album, „Parisul, noaptea”, a însemnat primul mare succes. O parte dintre fotografii le-a consacrat celebrităţilor epocii (Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse, Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir…).
A scris 17 cărţi, numeroase articole şi un roman. Brassai a primit numeroase şi importante titluri şi premii internaţionale.
Personalitate multiculturală a sec. XX – Gyula Halász – Brassai a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov, acordat post – mortem
în 2009, pentru strălucita sa contribuţie la patrimoniul cultural al comunităţii braşovene şi internaţionale.
Hans Mattis-Teutsch, braşovean de origine maghiară şi germană a fost pictor, sculptor şi grafician. A studiat la Academia de Arte Decorative din Budapesta şi la Academia Regală din München. În lucrările sale se regăsesc influenţele stilurilor art nouveau, post-impresionism, expresionism abstract, figurativ stilizat şi constructivism. A fost profesor la Liceul Industrial din Braşov. În 1918 s-a alăturat grupării “Abstrakte Gruppe der Sturm” şi a expus la Berlin.
Lucrările sale au fost admirate şi bine primite de criticii de artă încă de la prima expoziţie personală, din 1920, de la Bucureşti. A fost reprezentant activ al avangardei în România, după care s-a orientat spre arta figurativă. Hans Mattis-Teutsch a publicat şi lucrarea „Ideologia artei – stabilitate şi acţiune în creaţia artistică” – expresie a fazei sale artistice realist- socialiste.
În 1944 – 1945 a fondat gruparea artiştilor plastici din Braşov, care a devenit filială a Uniunii Artistilor Plastici, pe care a prezidat-o în câteva rânduri.
Din anul 2006, Liceul de Arte Plastice din Braşov îi poartă numele.
Sextil Puşcariu a fost filolog şi unul dintre cei mai mari lingvişti ai României, istoric literar, pedagog, cronicar muzical şi teatral, conducător de instituţii culturale, publicist şi academician român.
Sextil Puşcariu a studiat la Braşov, la Gimnaziul Românesc (actualul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna”), în Germania, la Leipzig, în Franţa, la Paris, în Austria, la Viena. A obţinut titlul de doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig, docenţa pentru filologie românească la Universitatea din Viena. A fost profesor din anul 1906, titularul catedrei de limbă şi literatură română şi decanul Facultăţii de Filosofie din Cernăuţi. Iniţiază şi conduce ziarul Glasul Bucovinei (1918), militează pentru unirea Bucovinei cu România. În 1919 refuză postul de ministru al Bucovinei la Bucureşti. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România.
A fost primul rector român al Universităţii din Cluj, a întemeiat Muzeul Limbii Române. A făcut parte din delegaţia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, a fost reprezentantul României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectual de pe lângă Societatea Naţiunilor, membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, a condus Revista „Cultura” din Cluj, a fost director al Institutului român din Berlin, rector al Universităţii Transilvane din Sibiu. Sextil Puşcariu este autorul a peste 400 de lucrări de o mare valoare ştiinţifică, a iniţiat şi a coordonat Dicţionarul limbii române şi Atlasul lingvistic român. Printre lucrărişe sale se află şi „Braşovul de altădată”, o descriere extrem de documentată şi interesantă a oraşului.
În memoria sa, câteva instituţii de învăţământ din ţară îi poartă numele. La Bran i-a fost dedicat un bust din bronz.
Ştefan Octavian Iosif a fost poet şi traducător, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români. A studiat la Braşov, Sibiu şi Paris. Primele volume de versuri îi sunt publicate la 26 de ani (Patriarhale, Romanţe din Heine). Continuă să publice poezii, traduceri din poeţi germani şi teatru. Împreună cu prietenul său, tânărul scriitor Dimitrie Anghel, publică sub pseudonimul A. Mirea lucrări originale şi traduceri din franceză.
În memoria sa, o stradă din centrul Braşovului îi poartă numele. Un bust care-l reprezintă pe poet este amplasat în Parcul Central al oraşului iar o placă memorială cu efigia poetului aminteşte de casa în care a locuit, pe Strada Prundului.
Gheorghe (George) Dima a fost o personalitate a muzicii româneşti, recunoscută şi în străinătate. Compozitor, dirijor, solist de operă, pianist şi profesor, Dima a studiat muzica la Braşov, Karlsruhe, Viena, Graz, Leipzig. A fost solist de operă la Klagenfurt şi Zürich, profesor de muzică şi dirijor de cor în Braşov şi Sibiu. A fost director al Şcolii de Gimnastică şi Cântări din Braşov şi primul director al Conservatorului din Cluj.
A cules şi a prelucrat folclor, a susţinut conferinţe, a concertat ca solist de operă şi pianist acompaniator. A scris articole şi cronici muzicale. A tradus în limbile română şi germană texte de lieduri, cantate, oratorii, librete de operă.
A primit premiul I al Asociaţiei Mozart Stiftung din Salzburg (1880).
Astăzi, Academia de Muzică din Cluj îi poartă numele. Filarmonica din Braşov s-a numit, din 1946 şi până la sfârşitul secolului trecut, ”Gheorghe Dima”. O stradă din oraşul său natal îi poartă numele.
Nicolae Teclu a fost un celebru chimist român, inventatorul arzătorului de laborator care-i poartă numele, Becul ”Teclu”. A studiat ingineria, arhitectura, chimia. A fost profesor de chimie generală şi chimie analitică la Viena şi a contribuit la dezvoltarea chimiei mondiale. A fost membru al Academiei Române.
A inventat aparate de laborator pentru detectarea metanului şi pentru prepararea ozonului. Nicolae Teclu este printre primii chimişti români recunoscuţi la nivel internaţional. În prezent, instituţii de învăţământ cu profil de chimie din România îi poartă numele. O stradă din Braşov se numeşte ”Nicolae Teclu”.
Ioan Meşotă a fost „unul dintre cei mai distinşi profesori din Braşov – după cum a fost descris într-o Enciclopedie Română. A studiat la Universităţile din Viena şi din Bonn, unde şi-a luat doctoratul în filozofie. Din 1861 a fost profesor la Gimnaziul Superior Românesc din Braşov. Autor de manuale şi promotor al culturii româneşti, Dr. Ioan Meşotă a fost director al Şcoalelor Centrale Române şi membru corespondent al Academiei Române.
În prezent, un colegiu naţional din Braşov îi poartă numele.
Mişu Popp a fost un celebru pictor român, reprezentant al academismului românesc. Fiu de zugrav de biserici, a fost un remarcabil porteritist şi pictor bisericesc. A studiat la Viena. În Braşov a pictat Biserica de pe Tocile; este autorul picturilor din Araci, Râşnov, Satulung. O vreme a pictat biserici în Ţara Românească alaturi de Constantin Lecca.
În 1865 revine la Braşov. Printre cele mai cunoscute lucrări ale artistului sunt portetele personalităţilor istorice, politice, culurale: Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogalniceanu, Andrei Mureşianu.
(n. 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 1893, Sibiu)
George Bariţ
Personalitate a Brașovului
George Bariţ, scris şi Gheorghe Bariţiu, eminent istoric şi publicist – este întemeietorul presei româneşti din Transilvania. Absolvent al Facultăţii de Teologie, renunţă la preoţie în favoarea carierei didactice. Prima catedră a avut-o la Braşov; i se datorează înfiinţarea învăţământului comercial românesc la Braşov, a Şcolii Naţionale Comerciale.
Este întemeietorul primului ziar românesc din Transilvania, ”Gazeta de Transilvania”. Primul număr a apărut în 12 martie 1838.
De George Bariţ, important revoluţionar paşoptist se leagă şi înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). A fost membru fondator al Societăţii Literare Române, precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit preşedinte al Academiei Române. A scris dicţionare, istorie şi teatru.
Câteva instituţii de învăţământ din ţară îi poartă numele iar la Braşov, Biblioteca Judeţeană şi o stradă din Centrul Istoric
Constantin Lecca a fost nu doar un remarcabil portretist, autor al unor compozitii istorice şi picturi bisericeşti ci şi un militant pentru Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi Independenţa României. A studiat la Budapesta.
Pictura sa aminteşte de academism dar şi de Biedermeier, şi romantism. A fost primul profesor al pictorului Theodor Aman.
A înfiinţat prima tipografie din Craiova şi prima revistă culturală din Oltenia.
Nu se ştie anul în care Coresi s-a născut la Târgovişte… Autorul primelor cărţi în limba româna s-a stabilit în Şcheii Braşovului după jumătatea secolului XVI şi a excelat ca diacon, traducător şi meşter tipograf. Tiparniţa lui Coresi funcţionează şi astăzi în sala care-i poartă numele, din Muzeul Primei Şcoli Româneşti.
Cu ea a tipărit zeci de cărţi, în sute de exemplare, esenţiale pentru formarea limbii române literare. Câteva dintre ele sunt expuse în Muzeul din Şchei. În predosloviile pe care le-a scris, Coresi a militat pentru introducerii limbii române în biserică.
În Braşov, îi poartă numele o stradă din Centrul Istoric, dar şi noul cartier care se va construi pe locul fostei uzine de tractoare.
In imagine: Statuia lui Coresi din curtea Bisericii Sf. Nicolae
Johannes Honterus, născut Austen a fost cel mai de seamă umanist sas, reformator religios al saşilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Braşov, actualul Liceu „Johannes Honterus”. A studiat la Viena, a predat la Cracovia (Polonia), a scris cărţi, a deprins arta tiparului la Basel, unde şi tipăreşte în 1532 harta Ţării Bârsei.
Din 1533 se întoarce la Braşov unde înfiinţează una dintre primele tipografii din Transilvania şi publică mai multe lucrări. Se ocupă de educaţia tinerilor, întemeiază şcoală, bibliotecă, dezvoltă activităţi culturale. A fost ales prim preot evanghelic al Bisericii Negre. Personalitate marcantă a epocii sale, s-a bucurat încă din timpul vieţii de un renume internaţional. Astăzi îi poartă numele comunitatea evanghelică a Bisericii Negre (Honterusgemeinde), curtea în care se află celebrul monument, statuia sa, creată în secolul XIX de sculptor german Haro Magnussen şi liceul.
Horia Andreescu este un prestigios dirijor român. A studiat la Conservatorul din Bucureşti, Academia de Muzică din Viena, la Trier şi München (cu dirijorul Sergiu Celibidache). A fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”, a fost mulţi ani director al formaţiilor muzicale Radio, dirijor rezident la Orchestra Naţională Radio, profesor asociat al Universităţii Nationale de Muzică Bucureşti, a dirijat mari orchestre din lume. Este fondatorul Orchestrei de Cameră „Virtuozii” din Bucureşti.
Horia Andreescu a primit importante premii şi titluri: premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane la Berlin, în 1997 Uniunea Criticilor Muzicali îl numeşte „Dirijorul anului”, a primit Premiul Comitetului Naţional UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală (2002), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2006).
Ion Ţiriac este un fost jucător profesionist de tenis român, fost hocheist, iar în prezent un influent om de afaceri în Germania şi România.
A fost membru al echipei de hochei pe gheaţă a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Innsbruck şi la Campionatele Mondiale.
În 1970, a câştigat împreună cu Ilie Năstase Turneul de Tenis de la Roland Garros. Alături de Ilie Nastase, Guillermo Villas şi Adriano Panatta a câştigat şi alte numeroase turnee internaţionale de tenis, inclusiv Campionatului Mondial de Tenis, Sao Paolo (1974). Ţiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între 1959 şi 1978. 9 ani a fost managerul lui Boris Becker, tenisman de clasă mondială. Între anii 1998 – 2004, a fost preşedinte al Comitetului Olimpic Român.
(n. 24 februarie 1938, Braşov, d. 2020, București)
Alexandru Surdu
Personalitate a Brașovului
Alexandru Surdu a fost un filosof român, profesor de filosofie şi membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.
Alexandru Surdu a fost elev al Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958-1963). Lucrarea de licenţă, notată cu zece a fost hotărâtoare pentru repartiţia la Institutul de Filosofie al Academiei Române. Din 1964 a fost cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române.
A colaborat cu celebri filosofi români şi străini, a publicat sute de lucrări, a participat la cele mai importante reuniuni de specialitate, este laureatul a prestigioase premii, începând cu 1975 când primeşte un premiu al Academiei.
După 1990 Alexandru Surdu a ocupat postul de redactor şef al „Revistei de filosofie” şi „Revue roumaine de philosophie”, din 1992 devine preşedinte al Despărţământului Central-Braşov al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Astra şi director al revistei „Astra” din Braşov, este primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov.
În 1996 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică, istorie literară şi eseu „Octav Şuluţiu”. În anul 2004 a fost distins cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler. În 2009 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov pentru contribuţia sa la istoria logicii, logica tradiţională şi simbolică, fundamentele ştiinţelor, filosofia artei şi istoria filosofiei.
Andrei Mureşianu a fost poet şi revoluţionar paşoptist din Transilvania. A studiat filozofia şi teologia la Blaj. Din 1838 vine la Braşov unde lucrează ca profesor şi redactor la Revista “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, colaborând cu eminenţi cărturari, printre care vărul său, Iacob Mureşianu şi prietenul său, George Bariţ.
În luna mai 1848 scrie poezia “Un răsunet”, pentru care alege o melodie cunoscută în toate provinciile româneşti, “Din sânul maicii mele” compoziţie atribuită lui George Ucenescu.
Aşa s-a născut “Deşteaptă-te Române”, imnul Revoluţiei de la 1848, ”Marseilleza românilor” – cum numea Bălcescu acest cântec, devenit în 1989 Imnul României.
Andrei Mureşianu, numit de poetul naţional Mihai Eminescu “Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet !” – este acum patron spiritual al mai multor licee şi şcoli din România.
În memoria sa, la Braşov există o statuie lângă Teatrul Dramatic
CONSILIUL LOCAL
Consiliul local are initiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competenta altor autorități publice, locale sau centrale. În cadrul acestei secțiuni, punem la dispoziția dumneavoastra informațiile și documente publice care sunt în competența Consiliului Local al Municipiului Brașov
65 de prichindei din Tractorul au deschis astăzi porțile primei grădinițe construite în cartier după 1989
luni, 15 apr. 2024
Astăzi au început cursurile copiii din grupele mici și cea mijlocie. Ei au la dispoziție cele mai noi dotări în materie de educație preșcolară, inclusiv table interactive
Astăzi, 15 aprilie, și-a deschis porțile noua grădiniță din cartierul Tractorul, situată pe str. Ioan Popasu nr. 15. Este prima grădiniță construită în cartier în ultimii 30-40 de ani și are o capacitate de aproximativ 100 de copii. Primii care au pășit în noua grădiniță au fost prichindeii de grupa mică, două grupe, și mijlocie, o grupă, care locuiesc în zona nouă a cartierului Tractorul.
,,Suntem foarte entuziasmați, amândoi, și eu, și copilul. Am așteptat foarte mult. Cum nu a prins loc anul trecut, a fost o perioadă dificilă cu el acasă și am așteptat enorm. Imediat face 4 ani și nu am prins loc nicăieri în cartierul Tractorul. Grădinița e super, foarte frumoasă, și sper că o să fie un an bun pentru el și o să crească și mai mult decât cum a făcut-o cu mine acasă”, a declarat una dintre mămicile prezente.
,,Avem emoții, cred că mai mari decât are cel mic. Ne uităm la el că încearcă să se acomodeze, ne e și nouă greu, îi e și lui greu. Este prima zi aici, a mai fost la o altă grădiniță, acum e un nou început pentru el și un nou început și pentru noi. E totul nou, e totul modern, super fain”, a completat tăticul unui alt băiat.
Zecile de copii, însoțiți de părinți și bunici, au fost întâmpinați de educatoarele și îngrijitoarele de la Grădinița nr. 35, de care aparține administrativ această clădire.
,,Pentru noi astăzi este o zi deosebită. A fost plină de emoție încă de la începutul dimineții, când copilașii au pășit pentru prima dată pragul unității noastre. Niciun început nu este de uitat, și lucrul de făcut la timpul potrivit este un vis împlinit. Acesta a fost și visul nostru, astăzi, să ne deschidem porțile pentru cei 65 de preșcolari care ne-au pășit pragul, și să-i asigurăm pe părinți că activitățile noastre instructive, educative, se vor desfășura în cele mai bune condiții, pentru că sunt clasele utilate corespunzător, cu mobilier adecvat vârstei preșcolarilor, mobilier de ultimă generație, astfel încât ei să aibă toate condițiile pentru a se desfășura liber, creativ”, a precizat Mona Muller, directoarea Grădiniței nr. 35.
Primăria Brașov a început lucrările la această grădiniță în anul 2021 și le-a finalizat anul trecut, finanțarea acestui proiect fiind asigurată prin Programul Operațional Regional. După predarea imobilului către Grădinița nr. 35, unitatea a trecut printr-o etapă de acreditare ca unitate de învățământ.
,,Este o zi cu foarte multe emoții, în primul rând din partea părinților, dar și din partea celor mici. Este și normal să avem și în rândul nostru, al instituțiilor, aceste emoții, fiind vorba de o premieră în cartierul Tractorul. Este un proiect pe care l-am demarat în 2021, odată cu semnarea contractului și care, iată, astăzi, 15 aprilie, își deschide larg porțile pentru cei mici. Începem cu două grupe mici și o grupă mijlocie, dar din toamnă va funcționa grădinița la toată capacitatea, cu cele cinci grupe planificate. Este o clădire nouă, o clădire cu toate dotările și o clădire care și-a așteptat «clienții», grădinițiștii, cu ghiozdane și cu surprize dulci”, a declarat pimarul Allen Coliban.
Alături de primarul Allen Coliban, la deshidere a fost prezent și inspectorul școlar general, Ovidiu Tripșa, care a vorbit despre importanța deschiderii unei grădinițe în cartierul Tractorul, având în vedere cererea foarte mare.
,,O zi cu emoție și prima zi de școală pentru 65 de copii, două grupe mici și o grupă mijlocie. Cifra de școlarizare la grupele de grădiniță este undeva la 22 de copii pe grupă și, în cartierul Tractorul, cel puțin, în grădinițele 30, 34 și 35 veche ajungem și până la 30 de copii”, a explicat inspectorul școlar general Ovidiu Tripșa.
Grădinița are o suprafață construită de 279 mp și suprafața desfășurată de 763 mp, cu o capacitate de 90 copii, având regim de înălțime demisol+parter+etaj1+etaj 2 retras.
Are 5 săli de grupă, o grupă multifuncțională, sală educatoare, sală de mese, bucătărie cu spații tehnice aferente, cabinet medical cu izolator, precum și holuri cu vestiare.
La subsol funcționează: o bucătărie cu spații de depozitare, recepție marfă, o spălătorie cu spații de depozitare lenjerie curată, materiale de curățenie, spații tehnice, vestiare, holuri.
La parter sunt 2 săli de grupă, cabinet medical și izolator, vestiare pentru copii, birouri pentru administrație.
La primul etaj sunt 3 săli de grupă, 2 săli pentru depozitarea materialelor didactice și educative, garderobă, 2 grupuri sanitare și oficiu.
La etajul al doilea este amenajată o sală multifuncțională.
Lucrările au fost realizate de către firma Romconstruct Grup SRL, valoarea acestora fiind de 5.270.687,75 lei cu TVA.
Dotările – echipamente de bucătărie, articole de menaj și uz casnic și articole de catering, aparate de uz casnic; mobilier de birou și școlar; echipamente pentru terenuri de joacă și jucării; echipamente IT; echipamente medicale; amenajări peisagistice – au costat 541.676,80 lei cu TVA.
Finanțarea acestui proiect a fost asigurată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, derulat prin Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4 Investiţiile în educaţie, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare, Obiectiv Specific 4.4 Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.
Primăria Brașov mai derulează alte trei proiecte de construire grădinițe în zona nouă a cartierului Tractorul, aflate în diferite faze de implementare.
Grădinița de pe str. Ioan Socec este în faza de realizare a proiectului tehnic, după care urmează demararea lucrărilor.
În cazul grădiniței de pe str. Tudor Arghezi, se va prezenta spre aprobare Consiliului Local indicatorii tehnico-economici și studiul de fezabilitate.
Grădinița situată pe str. 1 Decembrie 1918 (tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și str. I.C. Brătianu) este în faza de obținere autorizație de construire.
Este cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani. Brașovenii au la dispoziție spații de relaxare și pentru practicarea sportului, iar cei mici pot învăța mersul pe bicicletă și pot căpăta primele noțiuni de educație rutieră
Astăzi, 2 martie, municipalitatea a deschis un nou parc dedicat recreerii și sportului, în zona barajului din Valea Răcădăului, cunoscută sub numele de ,,La Iepure”. Este cel mai mare parc amenajat de primărie în ultimii 15 ani. Pe o suprafață de peste 16.000 de m.p., cu o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, primăria a amenajat o zonă verde, cu alei pietonale, foișoare, balansoare, locuri de joacă, echipamente de fitness, poligon de biciclete și trasee de pump track.
,,Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Este un parc care a fost reproiectat, astfel încât să fie sigur pentru cei mai mici, în primul rând pentru cei care învață să folosească bicicleta. E un parc pe care l-au așteptat mult timp și cluburile de mountain bike din Brașov, pentru că avem, iată, acești copii care de abia așteptau să se dea și să folosească infrastructura de aici. Este un loc pe care, împreună, vrem să îl facem să fie viu, să fie plin de evenimente. Este un eveniment al comunității, este un parc al comunității. Sper să vă bucurați de el și astăzi, și în fiecare zi de acum încolo. Va fi deschis, avem și bicicletele pentru închiriat. Probabil că nu va fi atât de aglomerat ca astăzi în restul zilelor, dar sper să fie folosit de cât mai mulți dintre dumneavoastră și totodată să fie un loc favorit pentru copii și pentru tineri, dar și pentru ceilalți brașoveni care vor să se relaxeze”, a declarat primarul Allen Coliban la deschiderea parcului.
Închirierea bicicletelor este gratuită, iar pentru cei mici care doresc să învețe regulile de circulație există și mașinuțe electrice, tot gratuit. Programul de închiriere, deocamdată, este 10.00 -17.00, în fiecare zi.
Zona este prevăzută cu alei pietonale, piste de biciclete, un pavilion administrativ, o platformă betonată pentru asigurarea service-ului pentru biciclete, stație de bike sharing, fântână arteziană decorativă, aparate de fitness, mese de șah, balansoare pentru adulți și locuri de joacă pentru copii, mobilier urban din lemn – bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, foișoare.
În cea mai mare parte a parcului, pe o suprafață de 14.000 de metri pătrați, au fost amenajate zone verzi irigate și s-au plantat mai multe specii de arbori specifici climei (aproximativ 400 de arbori). Acestora li se adaugă zone verzi, înierbate sau plantate cu flori și arbuști decorativi.
Au fost alese plante specifice vegetației locale sau bine aclimatizate pentru condițiile specifice Văii Cetății, care să răspundă cerințelor estetice, respectiv funcționale (izolare fonică și vizuală, purificarea aerului, etc). Specia dominantă între cei 400 de arbori va fi fagul, însă s-au plantat și paltin de munte, ulm, stejar și tei pucios, rășinoase (molid, brad, pin silvestru), care de asemenea se regăsesc în flora locală.
Printre arbuști se numără alunul, socul, sângerul, cornul și cununița, care se regăsesc atât în pădurile din jurul Brașovului, cât și tradițional în grădinile și spațiile verzi din oraș.
Ca o alternativă la gazon, o mare parte din suprafață va fi acoperită cu ierburi perene, care vor crea o legătură cu peisajul caracteristic transilvan, în care fânețe bogate în flori și microfauna asociată (insecte, păsări) alternează cu pădurile și crângurile de pe cursul râurilor.
Pentru gardurile vii se va folosi carpenul, specie arborescentă, robustă și rezistentă, care reacționează bine la tundere repetată.
Poligonul pentru ciclism are o funcție educativă, iar simularea condițiilor din trafic se face controlat, prin marcaje, semafoare, indicatoare, fără să existe intersectări între fluxuri. Configurația traseului prezintă înclinări diferite, există intersecții de diferite tipuri, iar alveolele verzi rezultate în interior au piese de mobilier urban sau foișoare care pot fi folosite în timpul cursurilor.
Băncile de odihnă prevăzute pentru observarea cursurilor sunt amplasate la o distanță mai mare față de pistă, fiind încurajată accesarea lor de pe traseul destinat exclusiv pietonilor.
Traseul pietonal propus este unul sinuos, cu o înclinare redusă, care permite accesul persoanelor cu dizabilități și care încurajează funcția de loisir, relaxare.
Zona dedicată fitness-ului și locul de joacă sunt dispuse de-a lungul aleii, la fel ca piesele de mobilier urban. Dispunerea lor a urmărit nevoia de intimitate, umbră și descurajarea unei imagini controlate (evitând simetria, repetiția), specifice unui parc urban.
În apropierea barajului se află zona de acrobații destinată bicicliștilor, prevăzută cu elemente cu impact vizual minor – rampe din lemn, respectiv o rețea de alei care sunt generate de modificarea ușoară a topografiei.
Lucrările au fost realizate de Asocierea SC Energo Construcții Civile și Industriale SRL -lider de asociere si SC T.H.I. Concept SRL – asociat, cu subcontractanții SC Timișoreana SRL si SC Real Automatic SRL.
Proiectul „Realizarea unui spațiu multifuncțional de recreere și sport” în zona La Iepure a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții: 4.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării urbane și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Valoarea lucrărilor a fost de 7.437.809,81, fără TVA, finanțarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile.
3.000.000 lei finanțări nerambursabile pentru proiectele din domeniile Copii și Tineri, Mediu, Social, Educație și Comunitate
luni, 26 feb. 2024
Primăria Brașov a deschis apelul de proiecte pentru finanțarea pe Ghidul Unic pe cele 5 domenii de intervenție. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 28 martie
Pentru a asigura un sistem facil și transparent de accesare a finanțărilor nerambursabile pe care Primăria Brașov le acordă în baza Legii nr. 350/2005, din acest an acestea se vor acorda prin intermediul „Ghidului unic pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul Municipiului Brașov“.
Astăzi, Primăria Brașov a deschis apelurile de proiecte pentru finanțarea celor 5 domenii de intervenție prevăzute în Ghidul Unic: Copii și Tineri; Mediu; Social; Educație; Comunitate.
,,Astăzi am deschis liniile de finanțare pentru cele 5 domenii prevăzute în ghidul unic, respectiv finanțarea proiectelor care au ca grup țintă copiii și tinerii, a celor pentru mediu și dezvoltare durabilă, cele din domeniul social, a proiectelor din domeniul educației și, nu în ultimul rând, a proiectelor pentru dezvoltarea unei legături cât mai strânse a comunității brașovene. Ne dorim ca brașovenii să poată beneficia de cât mai multe proiecte de calitate și care să aibă un impact pozitiv asupra lor. Tocmai de aceea, din acest an, oferim finanțări pentru mai multe domenii dedicate și am îmbunătățit modul în care organizațiile care doresc să deruleze astfel de proiecte pot accesa aceste fonduri. În plus, am alocat cel mai mare buget pentru finanțarea acestor proiecte, 3 milioane de lei, iar valoarea maximă alocată fiecărui proiect s-a dublat față de anul trecut, ajungând la 200.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor de finanțare este 28 martie”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Conform ghidului unic de finanțare, Primăria Brașov acordă în acest an granturi pentru următoarele domenii, astfel:
– ,,Copii și tineret”, în cadrul acestei componente proiectele pot avea drept grup țintă doar copiii și tinerii, pe următoarele arii de intervenție: Educație în problematica drepturilor civice și drepturilor omului; mediu, respectiv acele proiecte prin care copii și tinerii sunt implicați în protejarea mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice; Sănătate, de la evaluarea stării de sănătate a acestora, la campanii de informare și conștientizare cu privire la consumul de droguri;
– ,,Mediu și dezvoltare durabilă”, domeniu prin care vor fi finanțate proiectele care vizează mobilitatea și transportul alternativ; managementul deșeurilor; spațiile verzi și reconversia urbană; calitatea aerului și energia regenerabilă;
– „Social“, axă de finanțare prin care vor fi cofinanțate proiectele care vizează următoarele domenii: violența în familie; adulți aflați în situație de risc social; persoane cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare; tineri dezinstituționalizați; sănătatea mintală;
– „Educație“, scopul acestui domeniu de finanțare fiind creșterea gradului de participare activă și sistematică a populației de toate vârstele, în următoarele arii de interes: educație pentru participare civică; educație pentru sănătate; învățământ dual; educație alternativă; combaterea discriminării;
– „Comunitate“, domeniu prin care vor fi finanțate proiecte care vizează istoria locală; promovarea Brașovului turistic; încurajarea practicării sportului și a activităților fizice; evenimente și acțiuni în cartiere.
Conform propunerii executivului, supusă dezbaterii publice, vor exista două tipuri de grant pe fiecare dintre domeniile vizate: mici, cu valoare de până la 100.000 de lei, și granturi mari, cu valoarea cuprinsă între 100.001 și 200.000 de lei. Finanțarea nerambursabilă acoperă maxim 90% din valoarea totală a proiectului.
În cazul în care după evaluarea și selecția proiectelor depuse rămân fonduri nealocate, acestea se vor distribui, în ordinea punctajelor obținute, indiferent de tipul de grant sau domeniul de intervenție ales de solicitant.
Municipiul Brașov nu finanțează proiectele multidisciplinare, în sensul în care un proiect trebuie să se adreseze unui singur domeniu de interes.
Finanțarea proiectelor culturale și sportive sunt reglementate de alte prevederi legale, astfel că acestea au propriile ghiduri de finanțare.
Mobilitate verde – Primăria a lansat licitația pentru pista de biciclete care va lega cartierele Astra și Valea Cetății
joi, 8 feb. 2024
Investiția face parte din masterplanul velo al Brașovului, obiectivul fiind ca fiecare brașovean să aibă la maxim 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete. Municipalitatea are, în diferite etape, proiecte pentru amenajarea a 80 de kilometri de piste pentru biciclete
Primăria Brașov a lansat, săptămâna aceasta, licitația pentru amenajarea unei piste pentru biciclete care să facă legătura între cartierul Valea Cetății – zona „La Iepure“ – și cartierul Astra, terminalul RAT Poienelor. Traseul va avea o lungime de 3,94 km și 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 5,4 milioane de lei.
,,Am lansat și licitația pentru amenajarea pistei de biciclete care face legătura între cartierele Valea Cetății și Astra, conectându-se cu celălalt traseu, care leagă cartierul Astra de puncte importante din oraș: gara, centrul civic și centrul istoric. Sunt primele două piste din proiectul nostru de a asigura brașovenilor o pistă de biciclete la maximum 250 de metri de locuință sau locul de muncă, astfel încât mobilitatea velo să fie o alternativă reală de transport sigur în interiorul orașului. Cumulat, vorbim de 80 de kilometri de piste care vor lega toate cartierele Brașovului, proiecte aflate în diferite faze de implementare. Transportul cu bicicleta este una dintre soluțiile optime pentru un oraș de dimensiunile Brașovului și avem foarte multe exemple de orașe din Europa care au devenit mult mai prietenoase cu mediul și cu locuitorii lor odată cu dezvoltarea acestui sistem de transport”, a precizat primarul Allen Coliban.
Investiția înseamnă amenajarea unei piste de biciclete pe partea carosabilă, delimitată de traficul rutier prin marcaj longitudinal și profile prefabricate din cauciuc, peste care pot trece, la nevoie, mașinile de intervenție. În zonele unde dimensiunea străzilor nu permite crearea culoarului exclusiv pentru biciclete, traficul se va desfășura în comun cu autovehiculele, pe partea carosabilă, unde se vor amenaja marcaje transversale vizibile, la distanță de maxim 25 metri, dublate de indicatoare rutiere.
Investiția constă în realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulată de 3,94 km pe traseul terminal RAT Molidului (capăt zona „La Iepure“), str. Molidului, b-dul Valea Cetății, strada Tâmpei, strada Vasile Alecsandri, str. Carpaților, str. Poienelor, terminal Poienelor. De acolo se poate continua pe traseul 1: sens giratoriu (McDonald’s), bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, bulevardul Alexandru Vlahuță, bulevardul Gării, bulevardul Victoriei, bulevardul Mihail Kogălniceanu, conexiune cu pista de biciclete care face legătura între Camera de Comerț și Industrie și centrul istoric.
Vor fi amenajate 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete, fiecare dotat cu 50 de biciclete și cu rastele pentru parcarea acestora.
Se vor monta 248 de semne de circulație de atenționare și de informare despre existența pe traseu a pistelor de biciclete.
Acest proiect face parte din programul de investiții în mobilitate verde al Primăriei Brașov, prin dezvoltarea infrastructurii necesare mijloacelor de transport ecologice, fie că vorbim de transportul în comun, de transportul velo sau de cel pietonal. În ceea ce privește transportul cu bicicleta, obiectivul asumat de municipalitate este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă la mai puțin de 250 de metri de locuință o pistă de biciclete.
Durata lucrărilor de amenajare și marcare a pistelor pentru biciclete este de maxim 6 luni; durata cât mai scurtă de execuție a lucrărilor este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 5.425.575,63 lei fără TVA.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, componenta tehnică 30 de puncte, iar durata de execuție a lucrărilor 30 puncte.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26.02.2024. Traseul 1, Poienelor-Crinului-Gării-Camera de Comerț (6 km) se află în procedura de achiziție.
Brașovul, campion al fondurilor europene – o mare parte dintre proiectele de dezvoltare ale orașului sunt finanțate cu fonduri nerambursabile
luni, 5 feb. 2024
Conform proiectului de buget, prezentat public astăzi de primarul Allen Coliban, doar în acest an, municipalitatea derulează proiecte cu finanțare nerambursabilă în valoare de 900 de milioane de lei. Brașovul își păstrează trendul crescător în ceea ce privește bugetul total și alocările pentru secțiunea de investiții
Primarul Allen Coliban a prezentat, astăzi, 5 februarie, proiectul de buget pentru anul 2024, proiect care se află în dezbatere publică până în data de 9 februarie. Anul acesta, Brașovul are un buget record de aproape 1,9 miliarde de lei, cu 25% mai mare decât cel de anul trecut, la capitolul cheltuieli, buget construit pe venituri de 1,56 miliarde lei, la care se adaugă excedentul de anul trecut, fonduri care se regăsesc la secțiunea de dezvoltare, ce acoperă investițiile municipalității. Este al patrulea an consecutiv în care municipiul reușește să depășească bariera de 1 miliard de lei la capitolul de venituri, anul acesta având o creștere de peste 300 de milioane de lei față de anul trecut.
Și în acest an proiectul de buget este construit pe dezvoltarea orașului, zona de investiții fiind prioritară în cadrul capitolului de cheltuieli. Cea mai mare parte a finanțării pentru aceste proiecte de investiții sunt fondurile nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană sau de la bugetul de stat. De exemplu, doar valoarea proiectelor cu finanțare de la UE aflate în derulare în acest an se ridică la 899,3 milioane de lei.
„Bugetul pentru 2024 propus Consiliului Local este un buget record pe partea de venituri și pe partea de cheltuieli. Am ajuns la aproape 1,9 miliarde de lei pentru proiectele Brașovului. Și acest buget este unul consistent pe capitole precum Transporturi, Cultură, Învățământ, Educație, dar și Mediu. Este un buget care cuprinde toate ambițiile Brașovului și ale brașovenilor în privința proiectelor mari, dar și sume consistente pentru tot ceea ce înseamnă funcționare și gospodărire. Nu există o singură prioritate, în top 5 sunt transporturile, capitolul de locuințe, cultură, învățământ și protecția mediului. Tot capitolul mobilitate are sume consistente, în primul rând pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Pe de altă parte, avem bugete record și pentru învățământ, pentru tot ceea ce ține nu doar de infrastructură și investiții în infrastructură, cât și pentru reparații și ce ne solicită școlile“, a declarat primarul Allen Coliban.
Primarul a prezentat astăzi fiecare program de dezvoltare a orașului și proiectele propuse pentru a îndeplini aceste programe.
Pentru acest an, municipiul Brașov are deja în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de 900 de milioane de lei, cărora li se vor adăuga proiectele finanțate din surse ale bugetului de stat, prin Compania Națională de Investiții sau Administrația Fondului pentru Mediu.
Printre proiectele care se vor încheia sau se derulează în acest an sunt și: finalizarea lucrărilor de construire a căminului pentru elevii din învățământul dual, a terminalului RATBV de la gara Brașov, a parcului fotovoltaic, a nocturnei de pe pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru, a traseelor pentru biciclete care leagă cartierele Răcădău, Astra, Florilor, zona gării cu centrul civic. Printre proiectele aflate în diferite faze de implementare sunt 6 grădinițe noi: Noua, Stupini, Tractorul (Socec, Coresi), Astra, Bartolomeu; 4 creșe noi: Tractorul (Socec, Coresi), Stupini, Bartolomeu; Campusul pentru învățământ dual, Sala Polivalentă, Park & Ride-ul din Bartolomeu, skate-parkul de sub pasajul Fartec și sania de vară.
Totodată, primăria așteaptă și răspunsurile de la ministerul sănătății cu privire la finanțarea celor două spitale, cel regional și cel de pneumoftiziologie și infecțioase, spitale pe care ministerul s-a angajat să le susțină. Pentru spitalul pneumo, ministrul Alexandru Rafila chiar a promis că va fi realizat cu un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, după ce a obținut finanțare prin PNRR, iar Ministerul Sănătății l-a scos de pe lista proiectelor finanțate
Municipalitatea va continua și în acest an atragerea de fonduri nerambursabile, cu prioritate finanțările prin Programul Operațional Regional, o componentă aparte fiind proiectele de regenerare a zonelor verzi pentru construirea de parcuri.
Ca și în anii trecuți, axele de dezvoltare ale orașului propuse de primarul Allen Coliban sunt următoarele: Brașovul educat; Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți; Brașovul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat; Brașovul verde și curat; Brașovul dezvoltat armonios; Brașovul cultural; Brașovul prosper; Brașovul sportiv; Brașovul administrat corect.
Proiectul de buget este în dezbatere publică. Până în 9 februarie, brașovenii își pot exprima punctul de vedere cu privire la propunerea executivului, pe infopublice@brasovcity.ro. De asemenea, până în data de 6 februarie, ora 14.00, se pot înscrie, pe https://buget2024.brasovcity.ro/, la dezbaterea care va avea loc în data de 6 februarie, ora 16.00.
Despre Brașov
Municipiul Braşov sau Kronstadt adică "Orașul Coroanei" (reşedinţa judeţului Brașov) este situat la 25gr30' longitudine estică şi 45gr45' longitudine nordică cu o altitudine medie de aproximativ 600 m. Braşovul este situat în inima României, în curbura arcului Carpatic și beneficiază din plin de influenţa istoriei.
Așezat la poalele muntelui Tâmpa cu o altitudine de 967 m și totodată la graniţa de nord a Carpaţilor Orientali, este destinaţia turistică favorită în România.
La doar 13 km de Brașov, sus în munţii Postăvarul, se găseşte cea mai frumoasă staţiune de iarnă, Poiana Braşov. Aici, sporturile de iarnă, în principal schiul şi snowboardul, aduc în sezonul de iarnă mii de turişti din toată Europa. Plimbările cu sania trasă de cai, cu ski-jetul sau patinajul, sunt doar câteva dintre activităţile disponibile în Poiana Braşov.
Climă și relief
Clima este temperat continentală, caracterizându-se prin nota de tranziţie între clima temperată de tip oceanic şi cea temperată de tip continental.
Aflat in curbura arcului Carpatic în vecinătatea Brașovului veți găsi variate forme de relief. Astfel, la vest de Brașov se găsesc Carpaţii Meridionali cu cele mai importante masive: Făgăraş cu vârful Moldoveanul 2543 m, Piatra Craiului cu vârful La Om 2239 m, la sud de Brașov, muntele Postăvarul cu vârful Cristianul Mare 1802 m, masivul Bucegi cu vârful Omu 2 07 m, la sud-est de Brașov, muntele Piatra Mare cu vârful Piatra Mare 1844 m, la est de Brașov masivul Ciucaş cu vârful Ciucaş 1956 m, şi o parte a munţilor Întorsura Buzăului. Relieful împrejurimilor Brașovului conţine şi o regiune de coline subcarpatice, depresiuni cu aspect de şes – Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului.
Natura înconjurătoare
În apropierea Brașovului veți găsi 2 parcuri naţionale (Piatra Craiului şi Bucegi) precum și alte 30 de arii protejate printre care și muntele Tâmpa. Suprafeţele protejate au 27313,7 ha, reprezentând circa 7 la sută din suprafaţa judeţului Brașov.
Apele de munte şi de şes sunt populate cu specii diferite de peşti (păstrăv, lipan, mreană).
Pădurile abundă în specii de amfibieni, reptile, păsări (şorecarul comun şi încălţat, barza albă şi neagră, potârnichea, cocoşul de munte, acvila) şi mamifere (capra neagră, ursul, căpriorul, mistreţul, râsul).