În conformitate cu prevederile art. 133, alin. (1), art. 134, alin. (1), lit. a), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, aducem la cunoştinţa locuitorilor Municipiului Braşov că:
Ședinta ordinara
a Consiliului Local al Municipiului Brașov
va avea loc în ziua de 29-03-2024,
ora 10:00,
prin mijloace electronice printr-o platformă on-line de video-conferință
conform prevederilor art. 29 alin.1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Local al Municipiului Brașov aprobat prin H.C.L. nr. 612/2019, republicată, cu următorul
PROIECT AL ORDINII DE ZI:
Interpelări
1. Aprobarea procesului-verbal al ședinței extraordinare a Consiliului Local din 28.12.2023, al procesului-verbal al sedintei de îndată din 29.12.2023, al procesului-verbal al sedintei extraordinare din 16.01.2024 și al procesului-verbal al sedintei ordinare din 31.01.2024 precum și al procesului-verbal al ședinței extraordinare din 12 februarie 2024.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
2. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului UAT Municipiul Braşov - MARTIE 2024.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
3. Proiect de hotărâre privind contribuția UAT Municipiul Brasov la finanțarea olimpiadelor de Istorie, Fizică și Religie - Etapa Națională 2024, desfășurate la Brașov, la finele lunii aprilie 2024.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
4. Proiect de hotărâre privind aprobarea plății sumei de 1.584.027,00 lei cu titlu de sultă aferentă stingerii prin procedura de dare în plată a creanțelor fiscale datorate de S.C. ICPROA S.A.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
5. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 786/2023 privind aprobarea Organigramei și a Statului de funcții ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
6. Proiect de hotărâre pentru aprobarea predării personalului medical din cadrul Creșei Brașov în cadrul Direcţiei de Asistență Socială Braşov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
7. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la H.C.L. nr. 150/2021 privind aprobarea repartizării locuințelor sociale situate în Municipiul Brașov, str. Zizinului nr. 144, republicată.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
8. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 781/2023 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Serviciului Social cu Cazare „Centrul Rezidențial pentru Persoane Fără Adăpost”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de Acțiune Locală privind incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome pentru anul 2024, la nivelul Municipiului Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
10. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 907/2023 privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unor spații aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
11. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 4/2024 privind aprobarea Planului Local de Acțiune al Inițiativei Localitate Prietenă a Copiilor, la nivelul Municipiului Braşov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
12. Proiect de hotărâre privind acordarea subvenţiei către asociaţiile şi fundaţiile care desfăşoară activităţi de asistenţă socială, în anul 2024, în baza Legii nr. 34/1998.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
13. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 554/2020 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Direcţiei de Asistenţă Socială Braşov, republicată.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
14. Proiect de hotărâre privind stabilirea sediului Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate - Serviciul Teritorial Braşov, în incinta imobilului - sediu administrativ al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A., situat în Municipiul Braşov, str. Panselelor, nr. 23 E.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
15. Proiect de hotărâre pentru aprobarea protocolului de colaborare privind participarea Municipiului Brașov prin Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov în calitate de coorganizator al Cupei “Mihai Ivăncescu”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
16. Proiect de hotărâre pentru aprobarea protocolului de colaborare privind participarea Municipiului Brașov, prin Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov în calitate de coorganizator al “Campionatului Național de Natatie Copii (10 ani)”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
17. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 108/2023 prin care s-au aprobat Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare ale Centrului Cultural "Apollonia Hirscher".
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării de servicii juridice de consultanţă, asistenţă şi reprezentare, în toate etapele procesuale, a Societăţii RIAL S.R.L. pentru Dosarul nr. 1038/62/2024 aflat pe rolul Tribunalului Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Local Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei și a Statului de functii ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Brasov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
21. Proiect de hotărâre pentru completarea Anexei 2 la H.C.L. nr. 361/2023 pentru stabilirea unor măsuri cu privire la salariile de bază pentru funcțiile publice și contractuale din Primăria Municipiului Brașov și instituțiile publice din subordinea Consiliului Local Brasov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea criteriilor și procedurii de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale de conducere de director din instituţiile şi serviciile publice care funcţionează sub autoritatea Consiliului Local Braşov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
23. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 156 din 27.02.2024 privind înființarea Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ din Municipiul Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
24. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ din Municipiului Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
25. Proiect de hotărâre privind aprobarea componenței integrale a planului de selecție pentru selectarea membrilor Consiliului de Administrație al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
26. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată a unor bunuri de inventar către Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
27. Proiect de hotărâre privind aprobarea unor acte de autoritate în domeniul apărării împotriva incendiilor la nivelul U.A.T. al Municipiului Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
28. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată, către Direcția de Asistență Socială Brașov, a echipamentelor IT - 78 bucăți laptop - achiziționate prin contractul de furnizare nr. 293/137726/10.11.2022, având ca obiect achiziția de echipamente TIC pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
29. Proiect de hotărâre privind aprobarea transmiterii fără plată, către Creșa Brașov a echipamentelor IT - 61 bucăți laptop și 30 bucăți sisteme desktop + monitor - achiziționate prin contractul de furnizare nr. 293/137726/10.11.2022, având ca obiect achiziția de echipamente TIC pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
30. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat între Municipiul Brașov si Asociația Meșteșug Events în vederea susținerii evenimentului "Caravana Dovlecilor - Halloween Fest".
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
31. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Parteneriat între Municipiul Brașov și Asociația Why Not Us împreună cu Nasturelul Vesel S.R.L., în vederea organizării evenimentului “Street Food Festival”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
32. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordurilor de colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația Breasla Meșteșugarilor din Țara Barsei, în cadrul evenimentului “Retro Marktplatz”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
33. Proiect de hotărâre privind aprobarea colaborării dintre Municipiul Brașov și Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, în vederea organizării și desfăşurării la Brașov a evenimentului Vibes Fest.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
34. Proiect de hotărâre privind aprobarea colaborării dintre Municipiul Brașov, Asociaţia de Cheerleading din România și Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov pentru desfășurarea Campionatului de Național de Cheerleading 2024 în 1 iunie la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
35. Proiect de hotărâre privind aprobarea colaborării dintre Municipiul Brașov, Teatrul ,,Sică Alexandrescu” și Fundația Hospice Casa Speranței, pentru organizarea evenimentului ,,Fire de speranță”, în Municipiul Brașov în 18 aprilie 2024.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
36. Proiect de hotărâre privind aprobarea Acordului de Colaborare dintre Municipiul Brașov și Asociația ENKIDU pentru organizarea evenimentului KINOSAGA FILM FESTIVAL - ediția a 5-a 2024 între 4 - 6 aprilie 2024 la Cinematograful Astra.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
37. Proiect de hotărâre privind acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Municipiului Braşov” domnului Gheorghe Cefan.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
38. Proiect de hotărâre privind aprobarea derulării Programului Național Generația Tech 2024 - ediția a IV-a.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
39. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”P.U.Z. - Construire locuințe colective, Municipiul Brașov, str. Ioan Popasu F.N.”, inițiator INSIGRA S.R.L.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
40. Proiect de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de urbanism ”P.U.D. - Construire locuință unifamilială, în Municipiul Brașov, str. Gării Noua nr. 1”, inițiator Kovacs Diana Carmen.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
41. Proiect de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de urbanism ”P.U.D. - Construire ansamblu de locuințe, apartamente în regim hotelier, spații comerciale și birouri, în Municipiul Brașov, str. Mihai Viteazul nr. 1-3”, inițiator BETLAR TRADING GROUP S.R.L.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
42. Proiect de hotărâre pentru aprobarea documentaţiei de urbanism ”P.U.D. - Construire locuințe individuale - 3 (trei) case în Municipiul Brașov, str. Izvorului F.N.”, beneficiar Waltudy C.V.V. S.R.L.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
43. Proiect de hotărâre privind modificarea documentației de urbanism ”P.U.D. - Construire ansamblu de locuințe colective, organizare de șantier, împrejmuire, aprobat cu H.C.L. nr. 526/29.09.2021 în construire 5 (cinci) locuințe individuale pe lot comun, generat de imobilul teren situat în Municipiul Brașov, str. Lungă nr. 182”, beneficiari Plămădeala Iurie și Popov Ion.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
44. Proiect de hotărâre pentru aprobarea documentului „Regulament de organizare și desfășurare a activității de publicitate, reclamă și afișaj în Municipiul Brașov”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
45. Proiect de hotărâre privind aprobarea „Strategiei de infrastructură verde a Municipiului Brașov 2024 - 2043”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
46. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L nr. 234 din 29.03.2022 privind aprobarea STUDIULUI DE FEZABILITATE pentru Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Brașov/Regiunea Centru, în perioada 2014-2020, a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului, a părții cotei de co-finanțare a cheltuielilor eligibile ale proiectului și acordarea mandatului special reprezentantului UAT Brașov pentru aprobarea strategiei de tarifare și încheierea Actului Adițional la Contractul de Delegare.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
47. Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L nr. 239 din data de 29 martie 2022, privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici aferenți realizării obiectivului de investiții “Eficientizare energetică în unități de învățământ preuniversitar, Municipiul Brașov - Grădinița nr. 10”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
48. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare în vedere desfășurării procedurilor necesare încheierii unui contract de concesiune de lucrări conform Legii nr. 100/2016 pentru realizarea de imobile cu destinația parcare subterană, Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
49. Proiect de hotărâre pentru acordarea unor facilităţi anumitor categorii de persoane, pe traseele operate de RATBV S.A., în cadrul serviciului public de transport local prin curse regulate efectuate în UAT-urile membre ale A.M.D.D.T.P. Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
50. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 703/28.11.2005 privind înregistrarea vehiculelor pentru care potrivit legii nu există obligativitatea înmatriculării.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
51. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 337 din 28.07.2017, pentru aprobarea Regulamentului privind identificarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Braşov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
52. Proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru activitățile specifice serviciilor de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie şi tratamente fitosanitare desfășurate de prestatorul serviciilor publice delegate pe raza Municipiului Brașov în baza contractului nr. 207/94518/29.06.2023, aprobate prin H.C.L. nr. 627/30.08.2023.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
53. Proiect de hotărâre privind închirierea de către Municipiul Brașov în calitate de chiriaș a unor spații pentru relocarea temporară a activităților școlare.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
54. Proiect de hotărâre privind aprobarea promisiunii și a contractului de comodat încheiat între Fundația Țiriac, Municipiul Brașov, Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov și Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
55. Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr. 2 la H.C.L. nr. 935/2023 privind darea în administrare către Tribunalul Brașov, a unor spații din subsolul imobilului situat în Brașov, str. Iuliu Maniu, nr. 52, corpul D, proprietatea Municipiului Brașov.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
56. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a 28 de locaţii aparţinând domeniului public al Municipiului Braşov, identificate conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre, către Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco – Catolic Blaj, pentru amplasarea de containere în vederea colectării de îmbrăcăminte şi încălţăminte uzată.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
57. Proiect de hotărâre privind vânzarea directă a terenului aferent Telecabina Tâmpa - stația superioară, către S.C. Ana Teleferic S.A.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
58. Proiect de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii ”CNI” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţie ,,Proiect tip - Construire Sală de sport cu tribună 180 locuri, Liceul Tehnologic Silvic Dr. Nicolae Rucăreanu, Al. Minerva nr. 11, Municipiul Brașov, Judeţul Brașov”.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
59. Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării serviciilor de consultanţă, asistenţă juridică şi reprezentare în justiţie, în vederea reprezentării în dosarul nr. 3434/62/2023.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
60. Proiect de hotărâre privind trecerea imobilelor administrate de A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Brașov din domeniul public al Municipiului Brașov, în domeniul public al Statului Roman, B-dul Mihail Kogălniceanu nr. 7.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
61. Proiect de hotărâre privind trecerea imobilului administrat de Curtea de Apel în domeniul public al statului - terenul și în domeniul privat al statului - construcția, str. Lacurilor f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
62. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 8/96 din terenul înscris în C.F. nr. 106814 Brașov, nr. cad. 106814, nr. top. 10511/2/44/2/2/20, 10511/2/45/4/2/2/20, 10511/2/46/2/2/20 - zona str. Fagurului.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
63. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 5/28 din terenul înscris în C.F. nr. 156395 Brașov, nr .cad. 156395 - str. Fânului F.N.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
64. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/10 din terenul înscris în C.F. nr. 159510 Brașov, nr. cad. 159510 - str. Tâmplarilor F.N.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
65. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 181608 Brașov, nr. cad. 181608 - zona str. Nicola Nicolau.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
66. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 175873 Brașov, nr. cad. 175873 - str. Durău.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
67. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/34 din terenul înscris în C.F. nr. 163572 Brașov, nr. cad. 163572, de la Macovei Ionuț-Marian și Macovei Anamaria - str. Luncii.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
68. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/24 din terenul înscris în C.F. nr. 106814 Brașov, nr. cad. 106814, nr. top. 10511/2/44/2/2/20, 10511/2/45/4/2/2/20, 10511/2/46/2/2/20 - zona str. Fagurului.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
69. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 61/1.061 din terenul înscris în C.F. nr. 173338 Brașov, nr. cad. 173338 - str. Fânului.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
70. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/34 din terenul înscris în C.F. nr. 168050 Brașov, nr. cad. 168050, de la Olteanu Diana-Roxana și Olteanu Florin-Ilie - str. Luncii.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
71. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/34 din terenul înscris în C.F. nr. 163572 Brașov, nr. cad. 163572, de la Olteanu Diana-Roxana și Olteanu Florin-Ilie - str. Luncii.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
72. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1.116/10.000 din terenul înscris în C.F. nr. 154252 Brașov, nr. top. (11162/1/4, 11163, 11165)/1/1/1/1/1/1/2/24 - str. Cercelușului.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
73. Proiect de hotărâre privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 1/10 din terenul înscris în C.F. nr. 106466 Brașov, nr. top. 10025/9/b/1/2/2/1/1/11 - str. Buciumului.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
74. Proiect de hotărâre privind neexercitarea de către Municipiul Brașov, a dreptului de preemțiune la cumpărarea cotei de 33/100 din imobilul situat în Municipiul Brașov, str. Gheorghe Barițiu nr. 1A, parter, ap. 3, Județul Brașov, înscris în Cartea funciară nr. 154764-C1-U9 Brașov, nr. top. 5238/III, la prețul de 27.000 euro.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
75. Proiect de hotărâre privind aprobarea actului adițional nr. 4 la contractul de concesiune din data de 25.02.1993, privind terenul situat în Municipiul Brașov, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 19, identificat în C.F. nr. 100699 Brașov, nr. cad. 100699, proprietatea privată a Municipiului Brașov, cu cota de teren de 2,33 % din teren, aferent spațiului nr. 14, cu nr. cad. 100699-C1-U8.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
76. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilului situat în Brașov, strada Lungă nr. 14 B.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
77. Proiect de hotărâre privind dezlipirea imobilului situat în Brașov, strada Molidului f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
78. Proiect de hotărâre privind apartamentare imobil situat în Brașov, str. După Iniște nr. 73, ap. 1.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
79. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat Brașov în zona strada Avram Iancu f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
80. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilelor situate în Brașov, Piața Teatrului nr. 2.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
81. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, strada 13 Decembrie nr. 119.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
82. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, strada Petru Rareș f.n.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
83. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, strada Vulturului nr. 17.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
84. Proiect de hotărâre privind reglementarea situației juridice a imobilului situat în Brașov, zona strada Bujorului nr. 34 A.
Inițiator: Primarul Municipiului Brașov.
85. RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI BRAȘOV privind activitatea din anul 2023.
Întrebări/informări consilieri locali.
P R I M A R,
Allen Coliban
Data publicării: 22-03-2024
Consultare Certificate de Urbanism
Consultare Autorizații de Construire
Consultare Certificate de atestare a edificării/extinderii/radierii
Depunerea cererii pentru emiterea actului de identitate, se poate face în baza unei programări online SAUa unui bon de ordine emis zilnic de ordonatorul amplasat în incinta serviciului, începând cu ora 8:15. Persoanele care au programare on-line, se regăsesc pe liste afișate și NUau nevoie de bon de ordine de la ordonatorul numeric aflat în incinta instituției.
Anunț privind termenele de eliberare ale actelor de identitate
Termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate este de 7 zile lucrătoare.
În cazul cererilor care necesită verificări suplimentare (prin structurile de poliție de ordine publică sau în cazul solicitării duplicatelor certificatelor de stare civilă din alte localități), termenul de soluționare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate este de 30 – 45 zile.
În cazul cetățenilor aflați într-o situație deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării actului de identitate într-un termen mai scurt decât cel stabilit (ex.: motive medicale, deplasarea urgentă în altă localitate sau în alt stat, susținerea unor concursuri/examene, efectuarea unor operațiuni notariale/bancare/poștale, etc.), aceștia se pot adresa șefului de serviciu/persoanei desemnate să coordoneze/conducă activitatea serviciului.
În situații de urgență, cetățenii se pot adresa și Direcției Județene Comunitare de Evidență a Persoanelor Brașov, cu sediul în Mun. Brașov, Str. Nicolae Titulescu nr. 28.
Deblocarea calendarului se efectuează AUTOMAT la ÎNCEPUTUL fiecărei luni pentru luna următoare conformRegulamentului.
..
.
Prin adresa nr. 2182 din 05.02.2024, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ COMUNITARĂ DE EVIDENȚĂ A PERSOANELOR BRAȘOV,
ne comunică următoarele:
” Prin Hotărârea nr. 494 din 22.12.2023 – privind stabilirea taxelor și tarifelor de interes județean pentru anul 2024,
Consiliul județean Brașov a stabilit următoarele taxe speciale pentru avizarea transcrierilor:
219 lei – Taxă pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în termen de 30 zile de la data înregistrării documentației.
439 lei – Taxă pentru avizarea transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine, în regim de urgență, în termen de maxim 3 zile lucrătoare de la data înregistrării documentației.
295 lei – Taxă pentru soluționarea cererii de schimbare a numelui și/sau prenumelui pe cale administrativă, în termen de 30 de zile de la data înregistrării documentației.
* Plățile se vor efectua în contul: RO77TREZ13121360206XXXXX, deschis la Trezoreria Brașov, BENEFICIAR JUDEȚUL BRAȘOV – Cod de identificare fiscală 4384150 (pe ordinul de plată va fi înscrisă obligatoriu mențiunea – taxă transcriere, precum și numele titularului actului). ”
TRANSCRIERI, SCHIMBĂRI DE NUME, RECTIFICĂRI, ÎNSCRIERI MENȚIUNI DIN STRĂINĂTATE, DIVORȚURI ADMINISTRATIVE - Acte necesare
Cartela de sezon personalizabila si netransmisibila
Adult: 5000 lei
Copil 6-12 ani: 3000 lei
Telecabine
Urcare simpla
Adult: 35 lei
Copil 6-12 ani: 25 lei
Urcare si coborare
Adult: 60 lei
Copil 6-12 ani: 30 lei
Coborare
Adult: 35 lei
Copil 6-12 ani: 25 lei
Număr puncte anulate pe tip de instalație de transport pe cablu Sezon 2023 - 2024
Important! Punctele si abonamentele achizitionate sunt valabile si se pot utiliza doar în sezonul curent. Nu se acceptă restituirea banilor sau reportarea în sezonul următor a punctelor neconsumate sau a abonamentelor neutilizate in totalitate în sezonul curent.
Nerespectarea conditiei de netransmisibilitate a cartelei de sezon conduce la anularea dreptului de folosinta al acesteia fara nici o despagubire.
Instalatie de transport
Luni - Duminică
Vineri - Duminică
Luni - Joi
Luni - Duminică
În perioadele
09.12.2023 - 31.12.2023
22.01.2024 - 22.02.2024
Liviu Cornel Babeş a fost electrician, talentat artist plastic amator braşovean, devenit erou în 2 martie 1989 când s-a autoincendiat pe Pârtia Bradu din Poiana Braşov, în semn de protest faţă de regimul totalitar din România. Prin gestul său extrem a vrut să atragă atenţia lumii întregi asupra dictaturii comuniste din ţara sa.
În 1996 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov ca recunoaştere a sacrificiului făcut pentru cauza libertăţii în condiţii opresive.
În 1997, Liviu Cornel Babeş a fost declarat erou-martir prin lege; în memoria sa a fost dezvelită o placă din bronz pe soclu în curtea Bisericii din Poiana Braşov.
Hans Eckart Schlandt, muzician şi profesor sas – este printre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi organişti din România, din 1965 coordonatorul concertelor de orgă ale Bisericii Negre din Braşov.
Primele lecţii de pian le-a luat de la tatăl său, Walter Schlandt, pianist concertist, profesor de muzică şi dirijor de cor. A început să studieze orga, de la vârsta de 14 ani, cu profesorul Victor Bickerich, iar din 1957 la clasa de orgă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Din 1962 a fost profesor de muzică la Braşov iar în 1965 a obţinut postul de organist şi de dirijor al corului Bisericii Negre. În plin regim totalitar, când muzica religioasă nu era agreată, a reuşit să asigure continuitatea concertelor de muzică sacră în Biserica Neagră, fregventate de un numeros public dornic de a-şi regăsi libertatea spirituală.
Hans Eckart Schlandt a înfiinţat în 1993 Corul de Tineret „Bach”, pe care l-a condus până în 2004, când conducerea a fost prelută de fiul său, Steffen Markus Schlandt.
A susţinut numeroase concerte de orgă în ţară şi în străinătate, a avut o deosebită activitate didactică; concerte de orgă în interpretarea sa au fost înregistrate pe câteva albume muzicale.
Este laureatul unor importante premii: Premiul „Johann-Wenzel-Stamitz” (Mannheim, 2000), Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România, Premiul „Apollonia Hirscher” (Braşov, 2002), Medalia „Honterus”. Din septembrie 2011 este Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov.
Gernot Nussbächer este un prestigios istoric, arhivar, scriitor de limba germană. A studiat istoria la Universitatea din Cluj. A lucrat la Arhivele Statului din Braşov, la Biblioteca Judeţeană şi la Arhivele Bisericii Negre. Gernot Nussbächer este considerat unul dintre cei mai competenţi specialişti în domeniul arhivisticii.
A publicat zeci de cărţi şi broşuri, sute de articole ştiinţifice, lucrări despre Braşov şi alte localităţi din Transilvania.
În 2009, istoricului Gernot Nussbächer i-a fost decernată Medalia „Honterus”.
Brassaï, (pseudonimul lui Gyula Halász jr., în traducere din maghiară braşovean) a fost un celebru artist fotograf, pictor, sculptor, cineast şi publicist francez de origine maghiară, născut la Braşov. A fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.
Brassai a ajuns prima oară la Paris pe când avea 3 ani iar tatăl său preda la Sorbona. După absolvirea Liceului Real din Braşov a studiat la Academia de Arte din Budapesta.
După Primul Război Mondial s-a înrolat în armata roşie maghiară iar din 1920 şi-a reluat studiile la Academia de Arte Frumoase din Berlin-Charlottenburg. În 1924 s-a stabilit definitiv la Paris. Poetul francez Jacques Prévert şi scriitorul american Henry Miller i-au devenit unii dintre cei mai apropiaţi prieteni. Din anul 1929 Gyula Halász a început să fotografieze Parisul în cele mai interesante ipostaze. Primul album, „Parisul, noaptea”, a însemnat primul mare succes. O parte dintre fotografii le-a consacrat celebrităţilor epocii (Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse, Jean Paul Sartre, Simone de Beauvoir…).
A scris 17 cărţi, numeroase articole şi un roman. Brassai a primit numeroase şi importante titluri şi premii internaţionale.
Personalitate multiculturală a sec. XX – Gyula Halász – Brassai a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov, acordat post – mortem
în 2009, pentru strălucita sa contribuţie la patrimoniul cultural al comunităţii braşovene şi internaţionale.
Hans Mattis-Teutsch, braşovean de origine maghiară şi germană a fost pictor, sculptor şi grafician. A studiat la Academia de Arte Decorative din Budapesta şi la Academia Regală din München. În lucrările sale se regăsesc influenţele stilurilor art nouveau, post-impresionism, expresionism abstract, figurativ stilizat şi constructivism. A fost profesor la Liceul Industrial din Braşov. În 1918 s-a alăturat grupării “Abstrakte Gruppe der Sturm” şi a expus la Berlin.
Lucrările sale au fost admirate şi bine primite de criticii de artă încă de la prima expoziţie personală, din 1920, de la Bucureşti. A fost reprezentant activ al avangardei în România, după care s-a orientat spre arta figurativă. Hans Mattis-Teutsch a publicat şi lucrarea „Ideologia artei – stabilitate şi acţiune în creaţia artistică” – expresie a fazei sale artistice realist- socialiste.
În 1944 – 1945 a fondat gruparea artiştilor plastici din Braşov, care a devenit filială a Uniunii Artistilor Plastici, pe care a prezidat-o în câteva rânduri.
Din anul 2006, Liceul de Arte Plastice din Braşov îi poartă numele.
Sextil Puşcariu a fost filolog şi unul dintre cei mai mari lingvişti ai României, istoric literar, pedagog, cronicar muzical şi teatral, conducător de instituţii culturale, publicist şi academician român.
Sextil Puşcariu a studiat la Braşov, la Gimnaziul Românesc (actualul Colegiu Naţional „Andrei Şaguna”), în Germania, la Leipzig, în Franţa, la Paris, în Austria, la Viena. A obţinut titlul de doctor în filosofie al Universităţii din Leipzig, docenţa pentru filologie românească la Universitatea din Viena. A fost profesor din anul 1906, titularul catedrei de limbă şi literatură română şi decanul Facultăţii de Filosofie din Cernăuţi. Iniţiază şi conduce ziarul Glasul Bucovinei (1918), militează pentru unirea Bucovinei cu România. În 1919 refuză postul de ministru al Bucovinei la Bucureşti. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România.
A fost primul rector român al Universităţii din Cluj, a întemeiat Muzeul Limbii Române. A făcut parte din delegaţia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, a fost reprezentantul României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectual de pe lângă Societatea Naţiunilor, membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, a condus Revista „Cultura” din Cluj, a fost director al Institutului român din Berlin, rector al Universităţii Transilvane din Sibiu. Sextil Puşcariu este autorul a peste 400 de lucrări de o mare valoare ştiinţifică, a iniţiat şi a coordonat Dicţionarul limbii române şi Atlasul lingvistic român. Printre lucrărişe sale se află şi „Braşovul de altădată”, o descriere extrem de documentată şi interesantă a oraşului.
În memoria sa, câteva instituţii de învăţământ din ţară îi poartă numele. La Bran i-a fost dedicat un bust din bronz.
Ştefan Octavian Iosif a fost poet şi traducător, membru fondator al Societăţii Scriitorilor Români. A studiat la Braşov, Sibiu şi Paris. Primele volume de versuri îi sunt publicate la 26 de ani (Patriarhale, Romanţe din Heine). Continuă să publice poezii, traduceri din poeţi germani şi teatru. Împreună cu prietenul său, tânărul scriitor Dimitrie Anghel, publică sub pseudonimul A. Mirea lucrări originale şi traduceri din franceză.
În memoria sa, o stradă din centrul Braşovului îi poartă numele. Un bust care-l reprezintă pe poet este amplasat în Parcul Central al oraşului iar o placă memorială cu efigia poetului aminteşte de casa în care a locuit, pe Strada Prundului.
Gheorghe (George) Dima a fost o personalitate a muzicii româneşti, recunoscută şi în străinătate. Compozitor, dirijor, solist de operă, pianist şi profesor, Dima a studiat muzica la Braşov, Karlsruhe, Viena, Graz, Leipzig. A fost solist de operă la Klagenfurt şi Zürich, profesor de muzică şi dirijor de cor în Braşov şi Sibiu. A fost director al Şcolii de Gimnastică şi Cântări din Braşov şi primul director al Conservatorului din Cluj.
A cules şi a prelucrat folclor, a susţinut conferinţe, a concertat ca solist de operă şi pianist acompaniator. A scris articole şi cronici muzicale. A tradus în limbile română şi germană texte de lieduri, cantate, oratorii, librete de operă.
A primit premiul I al Asociaţiei Mozart Stiftung din Salzburg (1880).
Astăzi, Academia de Muzică din Cluj îi poartă numele. Filarmonica din Braşov s-a numit, din 1946 şi până la sfârşitul secolului trecut, ”Gheorghe Dima”. O stradă din oraşul său natal îi poartă numele.
Nicolae Teclu a fost un celebru chimist român, inventatorul arzătorului de laborator care-i poartă numele, Becul ”Teclu”. A studiat ingineria, arhitectura, chimia. A fost profesor de chimie generală şi chimie analitică la Viena şi a contribuit la dezvoltarea chimiei mondiale. A fost membru al Academiei Române.
A inventat aparate de laborator pentru detectarea metanului şi pentru prepararea ozonului. Nicolae Teclu este printre primii chimişti români recunoscuţi la nivel internaţional. În prezent, instituţii de învăţământ cu profil de chimie din România îi poartă numele. O stradă din Braşov se numeşte ”Nicolae Teclu”.
Ioan Meşotă a fost „unul dintre cei mai distinşi profesori din Braşov – după cum a fost descris într-o Enciclopedie Română. A studiat la Universităţile din Viena şi din Bonn, unde şi-a luat doctoratul în filozofie. Din 1861 a fost profesor la Gimnaziul Superior Românesc din Braşov. Autor de manuale şi promotor al culturii româneşti, Dr. Ioan Meşotă a fost director al Şcoalelor Centrale Române şi membru corespondent al Academiei Române.
În prezent, un colegiu naţional din Braşov îi poartă numele.
Mişu Popp a fost un celebru pictor român, reprezentant al academismului românesc. Fiu de zugrav de biserici, a fost un remarcabil porteritist şi pictor bisericesc. A studiat la Viena. În Braşov a pictat Biserica de pe Tocile; este autorul picturilor din Araci, Râşnov, Satulung. O vreme a pictat biserici în Ţara Românească alaturi de Constantin Lecca.
În 1865 revine la Braşov. Printre cele mai cunoscute lucrări ale artistului sunt portetele personalităţilor istorice, politice, culurale: Mihai Viteazu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogalniceanu, Andrei Mureşianu.
(n. 1812, Jucu de Jos, comitatul Cluj – d. 1893, Sibiu)
George Bariţ
Personalitate a Brașovului
George Bariţ, scris şi Gheorghe Bariţiu, eminent istoric şi publicist – este întemeietorul presei româneşti din Transilvania. Absolvent al Facultăţii de Teologie, renunţă la preoţie în favoarea carierei didactice. Prima catedră a avut-o la Braşov; i se datorează înfiinţarea învăţământului comercial românesc la Braşov, a Şcolii Naţionale Comerciale.
Este întemeietorul primului ziar românesc din Transilvania, ”Gazeta de Transilvania”. Primul număr a apărut în 12 martie 1838.
De George Bariţ, important revoluţionar paşoptist se leagă şi înfiinţarea Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). A fost membru fondator al Societăţii Literare Române, precursoarea Academiei Române. În anul 1893 a devenit preşedinte al Academiei Române. A scris dicţionare, istorie şi teatru.
Câteva instituţii de învăţământ din ţară îi poartă numele iar la Braşov, Biblioteca Judeţeană şi o stradă din Centrul Istoric
Constantin Lecca a fost nu doar un remarcabil portretist, autor al unor compozitii istorice şi picturi bisericeşti ci şi un militant pentru Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor şi Independenţa României. A studiat la Budapesta.
Pictura sa aminteşte de academism dar şi de Biedermeier, şi romantism. A fost primul profesor al pictorului Theodor Aman.
A înfiinţat prima tipografie din Craiova şi prima revistă culturală din Oltenia.
Nu se ştie anul în care Coresi s-a născut la Târgovişte… Autorul primelor cărţi în limba româna s-a stabilit în Şcheii Braşovului după jumătatea secolului XVI şi a excelat ca diacon, traducător şi meşter tipograf. Tiparniţa lui Coresi funcţionează şi astăzi în sala care-i poartă numele, din Muzeul Primei Şcoli Româneşti.
Cu ea a tipărit zeci de cărţi, în sute de exemplare, esenţiale pentru formarea limbii române literare. Câteva dintre ele sunt expuse în Muzeul din Şchei. În predosloviile pe care le-a scris, Coresi a militat pentru introducerii limbii române în biserică.
În Braşov, îi poartă numele o stradă din Centrul Istoric, dar şi noul cartier care se va construi pe locul fostei uzine de tractoare.
In imagine: Statuia lui Coresi din curtea Bisericii Sf. Nicolae
Johannes Honterus, născut Austen a fost cel mai de seamă umanist sas, reformator religios al saşilor din Transilvania, fondatorul gimnaziului săsesc din Braşov, actualul Liceu „Johannes Honterus”. A studiat la Viena, a predat la Cracovia (Polonia), a scris cărţi, a deprins arta tiparului la Basel, unde şi tipăreşte în 1532 harta Ţării Bârsei.
Din 1533 se întoarce la Braşov unde înfiinţează una dintre primele tipografii din Transilvania şi publică mai multe lucrări. Se ocupă de educaţia tinerilor, întemeiază şcoală, bibliotecă, dezvoltă activităţi culturale. A fost ales prim preot evanghelic al Bisericii Negre. Personalitate marcantă a epocii sale, s-a bucurat încă din timpul vieţii de un renume internaţional. Astăzi îi poartă numele comunitatea evanghelică a Bisericii Negre (Honterusgemeinde), curtea în care se află celebrul monument, statuia sa, creată în secolul XIX de sculptor german Haro Magnussen şi liceul.
Horia Andreescu este un prestigios dirijor român. A studiat la Conservatorul din Bucureşti, Academia de Muzică din Viena, la Trier şi München (cu dirijorul Sergiu Celibidache). A fost dirijor la Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu”, a fost mulţi ani director al formaţiilor muzicale Radio, dirijor rezident la Orchestra Naţională Radio, profesor asociat al Universităţii Nationale de Muzică Bucureşti, a dirijat mari orchestre din lume. Este fondatorul Orchestrei de Cameră „Virtuozii” din Bucureşti.
Horia Andreescu a primit importante premii şi titluri: premiul Criticii la Bienala Muzicii Contemporane la Berlin, în 1997 Uniunea Criticilor Muzicali îl numeşte „Dirijorul anului”, a primit Premiul Comitetului Naţional UNESCO Pentru Dezvoltare Culturală (2002), Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2006).
Ion Ţiriac este un fost jucător profesionist de tenis român, fost hocheist, iar în prezent un influent om de afaceri în Germania şi România.
A fost membru al echipei de hochei pe gheaţă a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Innsbruck şi la Campionatele Mondiale.
În 1970, a câştigat împreună cu Ilie Năstase Turneul de Tenis de la Roland Garros. Alături de Ilie Nastase, Guillermo Villas şi Adriano Panatta a câştigat şi alte numeroase turnee internaţionale de tenis, inclusiv Campionatului Mondial de Tenis, Sao Paolo (1974). Ţiriac a fost component al echipei României în Cupa Davis între 1959 şi 1978. 9 ani a fost managerul lui Boris Becker, tenisman de clasă mondială. Între anii 1998 – 2004, a fost preşedinte al Comitetului Olimpic Român.
(n. 24 februarie 1938, Braşov, d. 2020, București)
Alexandru Surdu
Personalitate a Brașovului
Alexandru Surdu a fost un filosof român, profesor de filosofie şi membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie a Academiei Române, director al Institutului de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.
Alexandru Surdu a fost elev al Liceului „Andrei Şaguna” din Braşov, absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1958-1963). Lucrarea de licenţă, notată cu zece a fost hotărâtoare pentru repartiţia la Institutul de Filosofie al Academiei Române. Din 1964 a fost cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române.
A colaborat cu celebri filosofi români şi străini, a publicat sute de lucrări, a participat la cele mai importante reuniuni de specialitate, este laureatul a prestigioase premii, începând cu 1975 când primeşte un premiu al Academiei.
După 1990 Alexandru Surdu a ocupat postul de redactor şef al „Revistei de filosofie” şi „Revue roumaine de philosophie”, din 1992 devine preşedinte al Despărţământului Central-Braşov al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Astra şi director al revistei „Astra” din Braşov, este primit ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov.
În 1996 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică, istorie literară şi eseu „Octav Şuluţiu”. În anul 2004 a fost distins cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de cavaler. În 2009 i-a fost acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Braşov pentru contribuţia sa la istoria logicii, logica tradiţională şi simbolică, fundamentele ştiinţelor, filosofia artei şi istoria filosofiei.
Andrei Mureşianu a fost poet şi revoluţionar paşoptist din Transilvania. A studiat filozofia şi teologia la Blaj. Din 1838 vine la Braşov unde lucrează ca profesor şi redactor la Revista “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, colaborând cu eminenţi cărturari, printre care vărul său, Iacob Mureşianu şi prietenul său, George Bariţ.
În luna mai 1848 scrie poezia “Un răsunet”, pentru care alege o melodie cunoscută în toate provinciile româneşti, “Din sânul maicii mele” compoziţie atribuită lui George Ucenescu.
Aşa s-a născut “Deşteaptă-te Române”, imnul Revoluţiei de la 1848, ”Marseilleza românilor” – cum numea Bălcescu acest cântec, devenit în 1989 Imnul României.
Andrei Mureşianu, numit de poetul naţional Mihai Eminescu “Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet !” – este acum patron spiritual al mai multor licee şi şcoli din România.
În memoria sa, la Braşov există o statuie lângă Teatrul Dramatic
CONSILIUL LOCAL
Consiliul local are initiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competenta altor autorități publice, locale sau centrale. În cadrul acestei secțiuni, punem la dispoziția dumneavoastra informațiile și documente publice care sunt în competența Consiliului Local al Municipiului Brașov
Este cel mai mare parc amenajat de municipalitate în ultimii 15 ani. Brașovenii au la dispoziție spații de relaxare și pentru practicarea sportului, iar cei mici pot învăța mersul pe bicicletă și pot căpăta primele noțiuni de educație rutieră
Astăzi, 2 martie, municipalitatea a deschis un nou parc dedicat recreerii și sportului, în zona barajului din Valea Răcădăului, cunoscută sub numele de ,,La Iepure”. Este cel mai mare parc amenajat de primărie în ultimii 15 ani. Pe o suprafață de peste 16.000 de m.p., cu o finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, primăria a amenajat o zonă verde, cu alei pietonale, foișoare, balansoare, locuri de joacă, echipamente de fitness, poligon de biciclete și trasee de pump track.
,,Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Este un parc care a fost reproiectat, astfel încât să fie sigur pentru cei mai mici, în primul rând pentru cei care învață să folosească bicicleta. E un parc pe care l-au așteptat mult timp și cluburile de mountain bike din Brașov, pentru că avem, iată, acești copii care de abia așteptau să se dea și să folosească infrastructura de aici. Este un loc pe care, împreună, vrem să îl facem să fie viu, să fie plin de evenimente. Este un eveniment al comunității, este un parc al comunității. Sper să vă bucurați de el și astăzi, și în fiecare zi de acum încolo. Va fi deschis, avem și bicicletele pentru închiriat. Probabil că nu va fi atât de aglomerat ca astăzi în restul zilelor, dar sper să fie folosit de cât mai mulți dintre dumneavoastră și totodată să fie un loc favorit pentru copii și pentru tineri, dar și pentru ceilalți brașoveni care vor să se relaxeze”, a declarat primarul Allen Coliban la deschiderea parcului.
Închirierea bicicletelor este gratuită, iar pentru cei mici care doresc să învețe regulile de circulație există și mașinuțe electrice, tot gratuit. Programul de închiriere, deocamdată, este 10.00 -17.00, în fiecare zi.
Zona este prevăzută cu alei pietonale, piste de biciclete, un pavilion administrativ, o platformă betonată pentru asigurarea service-ului pentru biciclete, stație de bike sharing, fântână arteziană decorativă, aparate de fitness, mese de șah, balansoare pentru adulți și locuri de joacă pentru copii, mobilier urban din lemn – bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, foișoare.
În cea mai mare parte a parcului, pe o suprafață de 14.000 de metri pătrați, au fost amenajate zone verzi irigate și s-au plantat mai multe specii de arbori specifici climei (aproximativ 400 de arbori). Acestora li se adaugă zone verzi, înierbate sau plantate cu flori și arbuști decorativi.
Au fost alese plante specifice vegetației locale sau bine aclimatizate pentru condițiile specifice Văii Cetății, care să răspundă cerințelor estetice, respectiv funcționale (izolare fonică și vizuală, purificarea aerului, etc). Specia dominantă între cei 400 de arbori va fi fagul, însă s-au plantat și paltin de munte, ulm, stejar și tei pucios, rășinoase (molid, brad, pin silvestru), care de asemenea se regăsesc în flora locală.
Printre arbuști se numără alunul, socul, sângerul, cornul și cununița, care se regăsesc atât în pădurile din jurul Brașovului, cât și tradițional în grădinile și spațiile verzi din oraș.
Ca o alternativă la gazon, o mare parte din suprafață va fi acoperită cu ierburi perene, care vor crea o legătură cu peisajul caracteristic transilvan, în care fânețe bogate în flori și microfauna asociată (insecte, păsări) alternează cu pădurile și crângurile de pe cursul râurilor.
Pentru gardurile vii se va folosi carpenul, specie arborescentă, robustă și rezistentă, care reacționează bine la tundere repetată.
Poligonul pentru ciclism are o funcție educativă, iar simularea condițiilor din trafic se face controlat, prin marcaje, semafoare, indicatoare, fără să existe intersectări între fluxuri. Configurația traseului prezintă înclinări diferite, există intersecții de diferite tipuri, iar alveolele verzi rezultate în interior au piese de mobilier urban sau foișoare care pot fi folosite în timpul cursurilor.
Băncile de odihnă prevăzute pentru observarea cursurilor sunt amplasate la o distanță mai mare față de pistă, fiind încurajată accesarea lor de pe traseul destinat exclusiv pietonilor.
Traseul pietonal propus este unul sinuos, cu o înclinare redusă, care permite accesul persoanelor cu dizabilități și care încurajează funcția de loisir, relaxare.
Zona dedicată fitness-ului și locul de joacă sunt dispuse de-a lungul aleii, la fel ca piesele de mobilier urban. Dispunerea lor a urmărit nevoia de intimitate, umbră și descurajarea unei imagini controlate (evitând simetria, repetiția), specifice unui parc urban.
În apropierea barajului se află zona de acrobații destinată bicicliștilor, prevăzută cu elemente cu impact vizual minor – rampe din lemn, respectiv o rețea de alei care sunt generate de modificarea ușoară a topografiei.
Lucrările au fost realizate de Asocierea SC Energo Construcții Civile și Industriale SRL -lider de asociere si SC T.H.I. Concept SRL – asociat, cu subcontractanții SC Timișoreana SRL si SC Real Automatic SRL.
Proiectul „Realizarea unui spațiu multifuncțional de recreere și sport” în zona La Iepure a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții: 4.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării urbane și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului. Valoarea lucrărilor a fost de 7.437.809,81, fără TVA, finanțarea nerambursabilă reprezentând 98% din cheltuielile eligibile.
3.000.000 lei finanțări nerambursabile pentru proiectele din domeniile Copii și Tineri, Mediu, Social, Educație și Comunitate
luni, 26 feb. 2024
Primăria Brașov a deschis apelul de proiecte pentru finanțarea pe Ghidul Unic pe cele 5 domenii de intervenție. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 28 martie
Pentru a asigura un sistem facil și transparent de accesare a finanțărilor nerambursabile pe care Primăria Brașov le acordă în baza Legii nr. 350/2005, din acest an acestea se vor acorda prin intermediul „Ghidului unic pentru finanțarea nerambursabilă din bugetul Municipiului Brașov“.
Astăzi, Primăria Brașov a deschis apelurile de proiecte pentru finanțarea celor 5 domenii de intervenție prevăzute în Ghidul Unic: Copii și Tineri; Mediu; Social; Educație; Comunitate.
,,Astăzi am deschis liniile de finanțare pentru cele 5 domenii prevăzute în ghidul unic, respectiv finanțarea proiectelor care au ca grup țintă copiii și tinerii, a celor pentru mediu și dezvoltare durabilă, cele din domeniul social, a proiectelor din domeniul educației și, nu în ultimul rând, a proiectelor pentru dezvoltarea unei legături cât mai strânse a comunității brașovene. Ne dorim ca brașovenii să poată beneficia de cât mai multe proiecte de calitate și care să aibă un impact pozitiv asupra lor. Tocmai de aceea, din acest an, oferim finanțări pentru mai multe domenii dedicate și am îmbunătățit modul în care organizațiile care doresc să deruleze astfel de proiecte pot accesa aceste fonduri. În plus, am alocat cel mai mare buget pentru finanțarea acestor proiecte, 3 milioane de lei, iar valoarea maximă alocată fiecărui proiect s-a dublat față de anul trecut, ajungând la 200.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor de finanțare este 28 martie”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Conform ghidului unic de finanțare, Primăria Brașov acordă în acest an granturi pentru următoarele domenii, astfel:
– ,,Copii și tineret”, în cadrul acestei componente proiectele pot avea drept grup țintă doar copiii și tinerii, pe următoarele arii de intervenție: Educație în problematica drepturilor civice și drepturilor omului; mediu, respectiv acele proiecte prin care copii și tinerii sunt implicați în protejarea mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice; Sănătate, de la evaluarea stării de sănătate a acestora, la campanii de informare și conștientizare cu privire la consumul de droguri;
– ,,Mediu și dezvoltare durabilă”, domeniu prin care vor fi finanțate proiectele care vizează mobilitatea și transportul alternativ; managementul deșeurilor; spațiile verzi și reconversia urbană; calitatea aerului și energia regenerabilă;
– „Social“, axă de finanțare prin care vor fi cofinanțate proiectele care vizează următoarele domenii: violența în familie; adulți aflați în situație de risc social; persoane cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare; tineri dezinstituționalizați; sănătatea mintală;
– „Educație“, scopul acestui domeniu de finanțare fiind creșterea gradului de participare activă și sistematică a populației de toate vârstele, în următoarele arii de interes: educație pentru participare civică; educație pentru sănătate; învățământ dual; educație alternativă; combaterea discriminării;
– „Comunitate“, domeniu prin care vor fi finanțate proiecte care vizează istoria locală; promovarea Brașovului turistic; încurajarea practicării sportului și a activităților fizice; evenimente și acțiuni în cartiere.
Conform propunerii executivului, supusă dezbaterii publice, vor exista două tipuri de grant pe fiecare dintre domeniile vizate: mici, cu valoare de până la 100.000 de lei, și granturi mari, cu valoarea cuprinsă între 100.001 și 200.000 de lei. Finanțarea nerambursabilă acoperă maxim 90% din valoarea totală a proiectului.
În cazul în care după evaluarea și selecția proiectelor depuse rămân fonduri nealocate, acestea se vor distribui, în ordinea punctajelor obținute, indiferent de tipul de grant sau domeniul de intervenție ales de solicitant.
Municipiul Brașov nu finanțează proiectele multidisciplinare, în sensul în care un proiect trebuie să se adreseze unui singur domeniu de interes.
Finanțarea proiectelor culturale și sportive sunt reglementate de alte prevederi legale, astfel că acestea au propriile ghiduri de finanțare.
Mobilitate verde – Primăria a lansat licitația pentru pista de biciclete care va lega cartierele Astra și Valea Cetății
joi, 8 feb. 2024
Investiția face parte din masterplanul velo al Brașovului, obiectivul fiind ca fiecare brașovean să aibă la maxim 250 de metri de locuință o pistă pentru biciclete. Municipalitatea are, în diferite etape, proiecte pentru amenajarea a 80 de kilometri de piste pentru biciclete
Primăria Brașov a lansat, săptămâna aceasta, licitația pentru amenajarea unei piste pentru biciclete care să facă legătura între cartierul Valea Cetății – zona „La Iepure“ – și cartierul Astra, terminalul RAT Poienelor. Traseul va avea o lungime de 3,94 km și 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete. Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 5,4 milioane de lei.
,,Am lansat și licitația pentru amenajarea pistei de biciclete care face legătura între cartierele Valea Cetății și Astra, conectându-se cu celălalt traseu, care leagă cartierul Astra de puncte importante din oraș: gara, centrul civic și centrul istoric. Sunt primele două piste din proiectul nostru de a asigura brașovenilor o pistă de biciclete la maximum 250 de metri de locuință sau locul de muncă, astfel încât mobilitatea velo să fie o alternativă reală de transport sigur în interiorul orașului. Cumulat, vorbim de 80 de kilometri de piste care vor lega toate cartierele Brașovului, proiecte aflate în diferite faze de implementare. Transportul cu bicicleta este una dintre soluțiile optime pentru un oraș de dimensiunile Brașovului și avem foarte multe exemple de orașe din Europa care au devenit mult mai prietenoase cu mediul și cu locuitorii lor odată cu dezvoltarea acestui sistem de transport”, a precizat primarul Allen Coliban.
Investiția înseamnă amenajarea unei piste de biciclete pe partea carosabilă, delimitată de traficul rutier prin marcaj longitudinal și profile prefabricate din cauciuc, peste care pot trece, la nevoie, mașinile de intervenție. În zonele unde dimensiunea străzilor nu permite crearea culoarului exclusiv pentru biciclete, traficul se va desfășura în comun cu autovehiculele, pe partea carosabilă, unde se vor amenaja marcaje transversale vizibile, la distanță de maxim 25 metri, dublate de indicatoare rutiere.
Investiția constă în realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulată de 3,94 km pe traseul terminal RAT Molidului (capăt zona „La Iepure“), str. Molidului, b-dul Valea Cetății, strada Tâmpei, strada Vasile Alecsandri, str. Carpaților, str. Poienelor, terminal Poienelor. De acolo se poate continua pe traseul 1: sens giratoriu (McDonald’s), bulevardul Saturn, strada Minerva, strada Crinului, strada Micșunelelor, strada Lămâiței, strada Brândușelor, bulevardul Alexandru Vlahuță, bulevardul Gării, bulevardul Victoriei, bulevardul Mihail Kogălniceanu, conexiune cu pista de biciclete care face legătura între Camera de Comerț și Industrie și centrul istoric.
Vor fi amenajate 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete, fiecare dotat cu 50 de biciclete și cu rastele pentru parcarea acestora.
Se vor monta 248 de semne de circulație de atenționare și de informare despre existența pe traseu a pistelor de biciclete.
Acest proiect face parte din programul de investiții în mobilitate verde al Primăriei Brașov, prin dezvoltarea infrastructurii necesare mijloacelor de transport ecologice, fie că vorbim de transportul în comun, de transportul velo sau de cel pietonal. În ceea ce privește transportul cu bicicleta, obiectivul asumat de municipalitate este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă la mai puțin de 250 de metri de locuință o pistă de biciclete.
Durata lucrărilor de amenajare și marcare a pistelor pentru biciclete este de maxim 6 luni; durata cât mai scurtă de execuție a lucrărilor este și un factor de evaluare în cadrul procedurii de achiziție.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 5.425.575,63 lei fără TVA.
Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, componenta tehnică 30 de puncte, iar durata de execuție a lucrărilor 30 puncte.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 26.02.2024. Traseul 1, Poienelor-Crinului-Gării-Camera de Comerț (6 km) se află în procedura de achiziție.
Brașovul, campion al fondurilor europene – o mare parte dintre proiectele de dezvoltare ale orașului sunt finanțate cu fonduri nerambursabile
luni, 5 feb. 2024
Conform proiectului de buget, prezentat public astăzi de primarul Allen Coliban, doar în acest an, municipalitatea derulează proiecte cu finanțare nerambursabilă în valoare de 900 de milioane de lei. Brașovul își păstrează trendul crescător în ceea ce privește bugetul total și alocările pentru secțiunea de investiții
Primarul Allen Coliban a prezentat, astăzi, 5 februarie, proiectul de buget pentru anul 2024, proiect care se află în dezbatere publică până în data de 9 februarie. Anul acesta, Brașovul are un buget record de aproape 1,9 miliarde de lei, cu 25% mai mare decât cel de anul trecut, la capitolul cheltuieli, buget construit pe venituri de 1,56 miliarde lei, la care se adaugă excedentul de anul trecut, fonduri care se regăsesc la secțiunea de dezvoltare, ce acoperă investițiile municipalității. Este al patrulea an consecutiv în care municipiul reușește să depășească bariera de 1 miliard de lei la capitolul de venituri, anul acesta având o creștere de peste 300 de milioane de lei față de anul trecut.
Și în acest an proiectul de buget este construit pe dezvoltarea orașului, zona de investiții fiind prioritară în cadrul capitolului de cheltuieli. Cea mai mare parte a finanțării pentru aceste proiecte de investiții sunt fondurile nerambursabile atrase de la Uniunea Europeană sau de la bugetul de stat. De exemplu, doar valoarea proiectelor cu finanțare de la UE aflate în derulare în acest an se ridică la 899,3 milioane de lei.
„Bugetul pentru 2024 propus Consiliului Local este un buget record pe partea de venituri și pe partea de cheltuieli. Am ajuns la aproape 1,9 miliarde de lei pentru proiectele Brașovului. Și acest buget este unul consistent pe capitole precum Transporturi, Cultură, Învățământ, Educație, dar și Mediu. Este un buget care cuprinde toate ambițiile Brașovului și ale brașovenilor în privința proiectelor mari, dar și sume consistente pentru tot ceea ce înseamnă funcționare și gospodărire. Nu există o singură prioritate, în top 5 sunt transporturile, capitolul de locuințe, cultură, învățământ și protecția mediului. Tot capitolul mobilitate are sume consistente, în primul rând pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă. Pe de altă parte, avem bugete record și pentru învățământ, pentru tot ceea ce ține nu doar de infrastructură și investiții în infrastructură, cât și pentru reparații și ce ne solicită școlile“, a declarat primarul Allen Coliban.
Primarul a prezentat astăzi fiecare program de dezvoltare a orașului și proiectele propuse pentru a îndeplini aceste programe.
Pentru acest an, municipiul Brașov are deja în derulare proiecte cu finanțare europeană în valoare de 900 de milioane de lei, cărora li se vor adăuga proiectele finanțate din surse ale bugetului de stat, prin Compania Națională de Investiții sau Administrația Fondului pentru Mediu.
Printre proiectele care se vor încheia sau se derulează în acest an sunt și: finalizarea lucrărilor de construire a căminului pentru elevii din învățământul dual, a terminalului RATBV de la gara Brașov, a parcului fotovoltaic, a nocturnei de pe pârtiile Lupului inferior și Drumul albastru, a traseelor pentru biciclete care leagă cartierele Răcădău, Astra, Florilor, zona gării cu centrul civic. Printre proiectele aflate în diferite faze de implementare sunt 6 grădinițe noi: Noua, Stupini, Tractorul (Socec, Coresi), Astra, Bartolomeu; 4 creșe noi: Tractorul (Socec, Coresi), Stupini, Bartolomeu; Campusul pentru învățământ dual, Sala Polivalentă, Park & Ride-ul din Bartolomeu, skate-parkul de sub pasajul Fartec și sania de vară.
Totodată, primăria așteaptă și răspunsurile de la ministerul sănătății cu privire la finanțarea celor două spitale, cel regional și cel de pneumoftiziologie și infecțioase, spitale pe care ministerul s-a angajat să le susțină. Pentru spitalul pneumo, ministrul Alexandru Rafila chiar a promis că va fi realizat cu un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, după ce a obținut finanțare prin PNRR, iar Ministerul Sănătății l-a scos de pe lista proiectelor finanțate
Municipalitatea va continua și în acest an atragerea de fonduri nerambursabile, cu prioritate finanțările prin Programul Operațional Regional, o componentă aparte fiind proiectele de regenerare a zonelor verzi pentru construirea de parcuri.
Ca și în anii trecuți, axele de dezvoltare ale orașului propuse de primarul Allen Coliban sunt următoarele: Brașovul educat; Brașovul sănătos și cu grijă pentru toți; Brașovul pietonilor, bicicliștilor și al traficului relaxat; Brașovul verde și curat; Brașovul dezvoltat armonios; Brașovul cultural; Brașovul prosper; Brașovul sportiv; Brașovul administrat corect.
Proiectul de buget este în dezbatere publică. Până în 9 februarie, brașovenii își pot exprima punctul de vedere cu privire la propunerea executivului, pe infopublice@brasovcity.ro. De asemenea, până în data de 6 februarie, ora 14.00, se pot înscrie, pe https://buget2024.brasovcity.ro/, la dezbaterea care va avea loc în data de 6 februarie, ora 16.00.
Pentru a crește calitatea proiectelor cu finanțare nerambursabilă și impactul pozitiv asupra brașovenilor, lansăm Ghidul unic de finanțare
joi, 18 ian. 2024
Din acest an, proiectele din domeniile copii și tineret, mediu, social, educație și comunitate vor fi finanțate printr-un singur ghid. Proiectul a fost pus în dezbatere publică; brașovenii pot face propuneri de modificare și completare până în data de 5 februarie
Principala calitate a acestui ghid este unificarea sistemului de finanțare pe care Primăria Brașov îl alocă în baza prevederilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Odată cu aprobarea și intrarea lui în vigoare, organizațiile care vor să deruleze proiecte cu finanțare nerambursabilă pentru cetățenii municipiului Brașov vor avea la dispoziție aceleași condiții de finanțare, indiferent de domeniile pentru care vor să acceseze fondurile puse la dispoziție de municipalitate.
O a doua modificare importantă este creșterea valorii finanțărilor, la maxim 200.000 de lei pentru un proiect, indiferent de zona sa de adresabilitate.
,,Ne dorim ca brașovenii să poată beneficia de cât mai multe proiecte de calitate și care să aibă un impact pozitiv asupra lor. Tocmai de aceea, ne-am propus să oferim finanțări pentru mai multe domenii dedicate comunității și să îmbunătățim modul în care finanțăm organizațiile care doresc să deruleze astfel de proiecte. Am creat un instrument unic prin care se pot accesa granturile municipalității, stabilite în baza Legii 350/2005. În acest fel ne asigurăm că finanțările pe care le acordăm, indiferent de domeniul de aplicare, vor duce la o creștere a calității vieții pentru noi toți, iar modul în care se accesează aceste fonduri este unul transparent. Așteptăm propunerile voastre până în data de 5 februarie, pentru a prezenta Consiliului Local cea mai bună formulă de finanțare ”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Conform proiectului aflat în dezbatere, ghidul prevede oferirea de granturi pentru mai multe domenii, astfel:
– ,,Copii și tineret”, în cadrul acestei componente proiectele pot avea drept grup țintă doar copiii și tinerii, pe următoarele arii de intervenție: Educație în problematica drepturilor civice și drepturilor omului; mediu, respectiv acele proiecte prin care copii și tinerii sunt implicați în protejarea mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice; Sănătate, de la evaluarea stării de sănătate a acestora, la campanii de informare și conștientizare cu privire la consumul de droguri;
– ,,Mediu și dezvoltare durabilă”, domeniu prin care vor fi finanțate proiectele care vizează mobilitatea și transportul alternativ; managementul deșeurilor; spațiile verzi și reconversia urbană; calitatea aerului și energia regenerabilă;
– „Social“, axă de finanțare prin care vor fi cofinanțate proiectele care vizează următoarele domenii: violența în familie; vârstnici aflați în situație de risc social; persoane cu dizabilități sau întârzieri în dezvoltare; tineri dezinstituționalizați; sănătatea mintală;
– „Educație“, scopul acestui domeniu de finanțare fiind creșterea gradului de participare activă și sistematică a populației de toate vârstele, în următoarele arii de interes: educație pentru participare civică; educație pentru sănătate; învățământ dual; educație alternativă; combaterea discriminării;
– „Comunitate“, domeniu prin care vor fi finanțate proiecte care vizează istoria locală; promovarea Brașovului turistic; încurajarea practicării sportului și a activităților fizice; evenimente și acțiuni în cartiere.
Conform propunerii executivului, supusă dezbaterii publice, vor exista două tipuri de grant pe fiecare dintre domeniile vizate: mici, cu valoare de până la 100.000 de lei, și granturi mari, cu valoarea cuprinsă între 100.001 și 200.000 de lei.
În cazul în care după evaluarea și selecția proiectelor depuse rămân fonduri nealocate, acestea se vor distribui, în ordinea punctajelor obținute, indiferent de tipul de grant sau domeniul de intervenție ales de solicitant.
Având în vedere că finanțarea proiectelor culturale și sportive sunt reglementate de alte prevederi legale, acestea vor avea propriile ghiduri de finanțare.
Brașovenii pot trimite propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ pe e-mail infopublice@brasovcity.ro, către Primăria Braşov, Biroul Informații Publice și Mass-Media, sau prin intermediul Centrului de Informații pentru Cetățeni (program Luni-Joi, 8.00- 14.00,Vineri de la 8.00-13.00).
Despre Brașov
Municipiul Braşov sau Kronstadt adică "Orașul Coroanei" (reşedinţa judeţului Brașov) este situat la 25gr30' longitudine estică şi 45gr45' longitudine nordică cu o altitudine medie de aproximativ 600 m. Braşovul este situat în inima României, în curbura arcului Carpatic și beneficiază din plin de influenţa istoriei.
Așezat la poalele muntelui Tâmpa cu o altitudine de 967 m și totodată la graniţa de nord a Carpaţilor Orientali, este destinaţia turistică favorită în România.
La doar 13 km de Brașov, sus în munţii Postăvarul, se găseşte cea mai frumoasă staţiune de iarnă, Poiana Braşov. Aici, sporturile de iarnă, în principal schiul şi snowboardul, aduc în sezonul de iarnă mii de turişti din toată Europa. Plimbările cu sania trasă de cai, cu ski-jetul sau patinajul, sunt doar câteva dintre activităţile disponibile în Poiana Braşov.
Climă și relief
Clima este temperat continentală, caracterizându-se prin nota de tranziţie între clima temperată de tip oceanic şi cea temperată de tip continental.
Aflat in curbura arcului Carpatic în vecinătatea Brașovului veți găsi variate forme de relief. Astfel, la vest de Brașov se găsesc Carpaţii Meridionali cu cele mai importante masive: Făgăraş cu vârful Moldoveanul 2543 m, Piatra Craiului cu vârful La Om 2239 m, la sud de Brașov, muntele Postăvarul cu vârful Cristianul Mare 1802 m, masivul Bucegi cu vârful Omu 2 07 m, la sud-est de Brașov, muntele Piatra Mare cu vârful Piatra Mare 1844 m, la est de Brașov masivul Ciucaş cu vârful Ciucaş 1956 m, şi o parte a munţilor Întorsura Buzăului. Relieful împrejurimilor Brașovului conţine şi o regiune de coline subcarpatice, depresiuni cu aspect de şes – Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului.
Natura înconjurătoare
În apropierea Brașovului veți găsi 2 parcuri naţionale (Piatra Craiului şi Bucegi) precum și alte 30 de arii protejate printre care și muntele Tâmpa. Suprafeţele protejate au 27313,7 ha, reprezentând circa 7 la sută din suprafaţa judeţului Brașov.
Apele de munte şi de şes sunt populate cu specii diferite de peşti (păstrăv, lipan, mreană).
Pădurile abundă în specii de amfibieni, reptile, păsări (şorecarul comun şi încălţat, barza albă şi neagră, potârnichea, cocoşul de munte, acvila) şi mamifere (capra neagră, ursul, căpriorul, mistreţul, râsul).