Societatea Junilor Brașovecheni


În ciuda faptului că se ştia că acest grup s-a constituit în anul 1922, a obţinut statut juidic în anul 1929, din rândul românilor stabiliţi în Braşovul Vechi, ca semn al trăirii istorice comune cu românii din Șchei. Tot din 1922, Junii Braşovecheni se alătură celorlalte cinci Societăţi de Juni şi Grupului Junilor Tineri din Şcheii Braşovului prin participarea activă, călare, la Sărbătoarea Junilor din Duminica Tomii.

Ei sunt omologii Junilor Bătrâni, din zona Braşovului Vechi, atât în protocolul organizării, cât şi în port, cu deosebirea că, în loc de pălării, poartă căciula simplă ţurcană cu „ţugui” (vârf), de unde provine şi denumirea dată acestora de Junii din Șchei drept „ţuțuieni”.

Maialurile lor le organizează la „Foişorul” din Braşovul Vechi (str. Cloşca), într-un spaţiu dominat de o frumoasă troiță.

Din activitatea de an cu an, de la înfiinţare şi până în zilele noastre, reiese firul invizibil ce leagă generaţiile şi prelungeşte eforturile individuale într-o continuitate, cu scopul pentru care a fost creată gruparea, anume propaganda culturală şi păstrarea obiceiurilor strămoşeşti.

Între anii 1927-1930, Societatea organizează serbări câmpeneşti şi Baluri, al căror venit este destinat fondului de construcţie a Casei Culturale din Braşovechi (Actuala clădire a Operei Braşov).

La confecţionarea steagului Junilor, din anul 1935, Junii au donat bani pentru că au ţinut ca toţi membrii să aibă un „cui” la strag, o cărămidă la temelia Societăţii.

De la înfiinţarea Societății Junilor Braşovecheni, anual, aceştia organizează un Bal, uneori chiar două, cu precădere în perioada iernii: noiembrie- ianuarie, sub denumirea de „Balul Junilor”.