Consultare registru H.C.L.
Primăria Municipiului Brașov
Consultare Registru Hotărâri de Consiliu Local
Consultare Registru Hotărâri de Consiliu Local
Rezultate: 642 (Ati cautat: 2013)
Observații : Revocă H.C.L. nr. 387/2011.
Observații : Republică H.C.L. nr. 286/1999, anexa 1.
Continut :
Privind: vânzarea directă a terenului situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie nr. 102, către Ştefănescu Oana Cosmina;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 august 2013;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrate cu nr. 60.652/2013, prin care se propune vânzarea directă a terenului situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie nr. 102, către Ştefănescu Oana Cosmina;
Văzând adresa nr. 47600/2013; Contractul de concesiune nr. 203/2003, extras C.F. nr. 130382 Braşov, nr. top. 6741/1/2/7/4; Autorizaţia de construire nr. 713/2009;
Având în vedere H.C.L. nr. 213/2008 prin care s-au însuşit rapoartele de evaluare întocmite de S.C. PALCONS S.R.L., privind evaluarea terenurilor în zonele A, B, C şi D ale Municipiului Braşov, pentru terenurile concesionate ce au destinaţia de acces;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. b, art. 45, alin. 3 şi art. 123, alin. 3 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă vânzarea directă a terenului situat în Braşov, B-dul 15 Noiembrie nr. 102, înscris în C.F. nr. 130382 Braşov, nr. top. 6741/1/2/7/4, în suprafaţă de 8 m.p., către Ştefănescu Oana Cosmina.
Art. 2. Preţul terenului menţionat la art. 1 este de 209 Euro/m.p. x 8 m.p. = 1672 Euro şi va fi achitat în lei la cursul B.N.R. pentru ziua în care se face plata.
Preţul de vânzare va fi achitat în termen de 30 zile de la data confirmării de primire a hotărârii. În caz de neachitare la termenul de scadenţă a obligaţiei de plată către bugetul local, se datorează după acest termen majorări de întârziere în procent de 2 % din cuantumul obligaţiei principale neachitate în termen calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, pentru o perioadă de maxim 60 de zile. În caz de neplată a preţului calculat cu majorări până la expirarea perioadei de majorare de 60 de zile, hotărârea va fi revocată de drept.
Art. 3. La data încheierii contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, contractul de concesiune nr. 203/2003, înscris în C.F. nr. 130382 Braşov, la C+2, va înceta.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.