Viitoarele centre culturale Astra și Popular încep să capete contur


Joi, 12 septembrie, primarul George Scripcaru a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare la fostele cinematografe Astra și Popular. Aceste investiții fac parte dintr-un proiect mai amplu de readucere a fostelor cinematografe în viaţa culturală a oraşului. Primul care a intrat în acest proiect este fostul cinematograf Patria. Anul trecut au început lucrările la fostele cinematografe Modern și Popular, iar din acest an la Astra.

,,Mă bucur că am avansat atât de mult cu acest proiect de dezvoltare a infrastructurii culturale și se lucrează în ritm susținut la toate cele 3 foste cinematografe, Astra, Modern şi Popular, chiar devansându-se termenele. La Astra constructorul a avansat foarte mult cu lucrările, peste 60% dintre acestea fiind finalizate. Au fost reabilitate fațada, acoperișul, au au fost realizate compartimentările și se lucrează deja la amenajările interioare. Și la Popular lucrările au avansat satisfăcător, aproape 50% din lucrare este gata. Vorbim de două investiții care au termen de finalizare sfârșitul anului viitor și începutul anului 2021. Dacă ținem cont de cum au evoluat celor două investiții, sper ca în prima jumătate a anului viitor să putem deschide ambele centre culturale. Trebuie să fim conștienți că nu poți dezvolta viaţa socială şi culturală a unui oraş doar finanţând instituţiile de cultură şi proiectele culturale, ci trebuie să asiguri şi infrastructura necesară. Prin aceste investiţii încercăm să creăm o serie de centre multifuncționale de petrecere a timpului liber în cât mai multe zone ale oraşului”, a declarat primarul George Scripcaru.

 Reabilitare fostul cinematograf Astra

Prin această investiție se vor crea două spații noi pentru activitățile culturale și sociale. În primul rând, va exista o sală de cinema, dar într-o abordare diferită de ceea ce înseamnă sala de cinema clasică, pentru a îmbina confortul celor care vin să vadă un film și capacitatea de adaptare a sălii la cât mai multe tipuri de evenimente. Această sală va avea o capacitate de 124 de locuri, la mese și pe canapele. Deasupra sălii de spectacole va funcționa o sală de conferințe cu 130 de locuri, care va putea oferi spațiul necesar pentru desfășurarea de evenimente.

 Lucrările executate au constat în:

  1. demolări scări interioare acces etaj,
  2. demolare pereți zidărie de la compartimentările vechi,
  3. desfacere tencuieli integral,
  4. desfacere faianță băi,
  5. desfacere copertină,
  6. desfacere plafoane,
  7. demolări gradene sala mare,
  8. desfacere șarpantă și învelitoare,
  9. executie șarpantă pe structura metalică,
  10. execuție învelitoare din țiglă ceramică,
  11. execuție planșeu din beton la mansardă,
  12. execuție scări din beton pentru acces etaj și mansardă,
  13. execuție tâmplărie la ferestre din lemn stratificat,
  14. execuție compartimentări grupuri sanitare,
  15. execuție structură metalică gradene noi,
  16. execuție placări din gips carton,
  17. execuție tencuieli și vopsitorii la fațadă,
  18. execuție instalație ventilație etc.
  19. execuție instalații electrice,
  20. montat echipamente pentru ventilație.

 

Detalii contract

Constructor: SC HAR&H SRL

Valoare contract:  9.515.819,35 lei + TVA,

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 15.02.2019

Termenul de execuție a lucrărilor: 24 luni

Finanţare: buget local.

 

Reabilitare fostul cinematograf Popular

În subsol s-a făcut o legătură, pe sub una din scările existente, cu sala de proiecţie, menţinându-se funcţiuni cum ar fi centrala termică, spaţii de depozitare, oficiu, vestiare cu grupuri sanitare.

La parter, accesul se face prin zona de primire-recepţie, către sala de proiecţie, deservită de grupuri sanitare şi garderobă, la care se adaugă 2 baruri şi o zonă de mese, către ieşirea din spate, unde se afla şi terasa.

La supantă (platformă situată la nivel intermediar, între două etaje, pe o parte din suprafaţa incintei; mezanin), accesul se face prin 2 scări balansate, unde se află situat spaţiul de proiecţie şi o lojă, organizată în două trepte.

 

Lucrări executate:

  1. S-a desființat și demolat vechea centrală termică de la subsol,
  2. S-au demolat compartimentele improvizate,
  3. S-au făcut săpăturile și s-a executat noua scară de acces la subsol.
  4. S-au făcut săpăturile pentru cămășuirea fundațiilor,
  5. S-a realizat armătura pentru cămășuirea pereților cu plasă sudată, această cămășuire s-a realizat pe fețele interioare ale pereților exteriori.
  6. S-au izolat termic și hidrofug pardoselile de la subsol, parter și logie, s-a armat și s-a turnat beton.
  7. Pereții interiori (toți) au fost decopertati de tencuiala veche până la cărămidă,
  8. Pe tot conturul clădiri la partea interioară la aproximativ cota – 0,80 m din 10 cm/10 cm s-a injectat (soluție Freezteg) în zidăria din fundație împotriva igrasiei capilare crescânde.
  9. S-au cămășuit toți pereți interiori prin armare cu plasă sudată și tencuit,.
  10. S-a tencuit tavanul la subsol.
  11. S-a executat instalația electrică pentru noile spații.
  12. S-a demolat peretele de cărămidă de pe latura N-V (După Ziduri) fiind foarte degradat, este în executie unul nou cu stâlpi armați,
  13. S-a turnat placa armată (pardoseala) sala mare și hol intrare,
  14. S-a turnat grinda de fundație pentru noul perete de pe latura N-V,
  15. S-a desfăcut tavanul de la sala mare (era executat pe pat de trestie),
  16. S-a înlocuit toată scândura veche de la acoperiș și s-a pus scandura nouă,
  17. S-a montat dușumeaua podului de peste sala mare,
  18. Unde a fost necesar s-au înlocuit căpriori, popi și grinzi, dar s-a încercat păstrarea elementelor vechi  aflate în bună stare (de exemplu, grinzile executate manual),
  19. S-a montat țigla ceramică solzi pe sala mare a cinematografului (pe ambele ape) și tabla lindab pe clădirea anexă care aparține  clădirii,
  20. S-au executat stâlpi de rezistență pe latura N-V,
  21. S-a executat zidăria din cărămidă până la cota +3m pe toată lățimea clădirii.
  22. S-a demolat și executat zidul de sprijin adiacent clădirii (zidul cetății)
  23. S-a executat terasa de intrare în sala mare de spectacol pe latura N-V,
  24. S-au executat treptele de urcare pe latura stângă de intrare a terasei.

 

Detalii contract

Constructor: SC ROMCONSTRUCT GROUP SRL + CONCAS

Valoare contract:  6.629.021 lei + TVA,

Termenul de execuție a lucrărilor: 26.09.2020

Finanţare: buget local.