MASSIF 2023: Au început pregătirile în Poiana Brașov


Organizatorii festivalului vor amenaja 7 scene, unde așteaptă zilnic 12.000 de participanți în perioada 3 – 5 martie

Pregătirile pentru prima ediție a festivalului Massif, ce va avea loc în Poiana Brașov între 3 și 5 martie 2023, sunt în toi. Echipa de organizare aduce în premieră o producție specială pentru Poiana Brașov, ce va completa spectacolele live și show-urile surpriză ale artiștilor și DJ-ilor pe șapte scene, indoor și outdoor.

Trei scene vor fi amplasate la baza pârtiei Bradu, lângă centrul de agrement, trei vor fi în parteneriat cu apres-ski-urile KUPA Apres-Ski Bar, NUBA Chalet și YAGER Chalet și va mai fi o scenă de afterparty în stațiune, cu program special și invitați surpriză.

Fiecare scenă are stiluri de muzică diferite, propriul concept și design. Unii artiști vor îmbina mai multe genuri și vor crea mixuri eclectice de neuitat. Fanii se vor bucura de experiențe muzicale unice la prima ediție Massif, în timp ce urcă sau coboară de pe pârtie și își aleg locul preferat de petrecere.

Trei scene – una principală și două secundare – vor fi lângă centrul de agrement din Poiana Brașov:

  1. Scena principală a festivalului va fi în aer liber, lângă centrul de agrement din Poiana Brașov. Dimitri Vegas, MATTN, Nicky Romero, Quintino, Kadebostany, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, B.U.G. Mafia, Pascal Junior și Killa Fonic se numără printre artiștii care vor face show-uri aici.
  2. La baza pârtiei, organizatorii vor crea și o scenă indoor, G.O.A.T. (Greatest of All Time), pentru cei care vor să se bucure de cele mai mari hituri din istoria muzicii, de mixuri noi și inedite. Pe lângă decorul tematic, fanii vor primi aici și selecții muzicale speciale, ce redau atmosfera anilor ‘60, ‘70, ‘80, ‘90 și 2000, și hituri din prezent. Tot aici, artiști din diverse genuri muzicale vor crea fusion-uri între hip-hop, trap, pop, rock, muzică electronică și folclor autentic. Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, David Ciente și DJ-i români pregătesc surprize pentru primele lor show-uri la Massif.
  3. Retro Fantesia, a treia scenă de la baza pârtiei Bradu, le aduce fanilor mixuri și remixuri retro. DJ-i români se vor juca pe această scenă cu cele mai cunoscute piese rock, pop și dance ale anilor ‘90 și 2000. Retro Fantesia este un concept creat de UNTOLD și este una dintre cele mai îndrăgite scene ale festivalului din Cluj-Napoca.

Trei dintre cele mai cunoscute apres-ski-uri din România vor găzdui scene Massif. În fiecare zi, de la prânz la miezul nopții, vor fi petreceri la Nuba BeMassif Chalet, Yager BeMassif Chalet și Kupa BeMassif. Fie că vor o pauză de la turele de schi sau snowboard, fie că vin direct pregătiți de distracție, fanii acestor scene vor găsi la apres-ski-uri petrecerile perfecte la înălțime.

Massif va avea și o scenă dedicată afterparty-urilor, denumită K2 Alpin. Aceasta va fi în Poiana Brașov, la fostul local Favorit, care va fi reamenajat. Organizatorii festivalului pregătesc aici un design special și un line-up surpriză.

Potrivit comunicatului transmis de către aceștia, se așteaptă zilnic 12.000 de participanți, iubitori ai sporturilor de iarnă, ai muzicii și distracției. „Fanii se vor putea întâlni cu artiștii sau DJ-ii lor preferați pe pârtii, să ia micul dejun împreună în hotelurile din Poiana Brașov sau să fie surprinși de aparițiile lor speciale la una dintre scenele de la apres-ski-uri sau la afterparty”, explică Ioana Chereji, PR Manager al evenimentului.

Massif este un concept de festival nou și unic pentru Europa Centrală și de Est. Între 3 și 5 martie, în Poiana Brașov, organizatorii Untold și Neversea le oferă iubitorilor de muzică de calitate cel de al treilea festival din portofoliu. Obiectivul organizatorilor este de a transforma Poiana Brașov într-o destinație pentru tinerii din toată Europa. Noul concept va atrage anual sute de mii de turiști, atât în Poiana Brașov – stațiunea montană cu cel mai curat aer din Europa – cât și în regiune. În plus, proiectul își propune să devină și un nou pol de interes pentru cetățenii Brașovului, să ajute la dezvoltarea resurselor locale și să aibă un impact economic regional. Abonamentele pentru prima ediție sunt disponibile pe site-ul bemassif.com. Prețurile pornesc de la 79 euro plus taxe General Access și urcă până la 250 euro plus taxe pentru VIP. Tot pe site-ul festivalului, fanii găsesc și cazare în Poiana Brașov pentru perioada evenimentului. Peste 100 de artiști, trupe și DJ-i vor urca pe scenele Massif între 3 și 5 martie.