A fost lansată licitația pentru construirea căminului de elevi al SPGK


Primăria Brașov a lansat licitația privind construirea căminului de cazare pentru elevi la Școala Profesională Germană Kronstadt. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 3 aprilie 2020.  Valoarea estimată a achiziției este de 21.533.497,28 lei  + TVA, fondurile fiind asigurate din bugetul local.

,,,Astăzi am lansat licitația pentru ultima investiţie majoră dedicată acestei unităţi de învăţământ, căminul pentru elevi, care va face din SPGK modelul de campus de pregătire a elevilor în învățământul tehnic dual,  model care va putea fi replicat la nivelul întregii țări. Ca și la precedentele investiții, partenerii noștri privați vor asigura dotarea acestui cămin, pe principiul «pentru fiecare leu investit de Municipalitate, firmele vor investi tot un leu». Doresc să le mulțumesc acestor firme, pentru că fără sprijinul lor  învăţământul dual ar fi rămas doar în faza de intenţie. Odată cu construirea acestui cămin putem spune că Braşovul nu doar că are cel mai avansat program de educaţie în sistem dual, ci şi că oferă cele mai bune condiţii tinerilor care vor deveni viitori angajaţi ai companiilor braşovene. Școala Profesională Germană Kronstadt este prima în sistem dual  și a devenit model de bună practică în toată România. Mă bucur că a produs lucruri concrete, că reușește să le ofere elevilor o meserie, un loc de muncă și un punct de plecare în viață. Ca primar mă mândresc cu ea și doresc să multiplicăm cât mai mult acest exemplu“, a declarat primarul George Scripcaru.

Detalie procedură:

Construirea căminului de cazare pentru elevi la Școala Profesională Germană Kronstadt

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 3.04.2020, ora 15.00.

Tipul procedurii: licitaţie deschisă.

Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, stabilit în baza următorilor factori de evaluare:

 

Nr. crt. Factor de evaluare Punctaj
1 Propunerea financiara P financiar = 80 puncte
2 Componenta tehnică

2.1.Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice (durata, succesiunea activităților și inter-relaționarea acestora, inclusiv drumul critic, identificarea punctelor cheie de control (jaloanelor), resursele alocate pentru realizarea activităților în cadrul Contractului prin raportare la metodologia de executare a lucrărilor

2.2. Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru obținerea asigurării că lucrările sunt realizate la parametrii calitativi solicitați (Planul de management al calității lucrărilor executate)

 

P tehnic = 20 puncte
TOTAL:

 

P total = 100 puncte

 Valoare:  21.533.497,28 lei  + TVA.

Durata contractului: 90 de luni (din care 24 de luni durata lucrărilor și 60 de luni garanția lucrărilor).

Detalii caiet de sarcini:

Lucrări ce se vor executa:

Pe terenul studiat, se va construi o clădire cu destinaţia cămin cazare elevi cu regim de înălţime P+9E, împreună cu funcţiunile complementare acesteia (circulaţii, spaţii de depozitare, spaţii tehnice, sală de mese, oficiu catering, sală de aşteptare, sală studii, vestiare personal).

Se propune realizarea unei construcții noi cu un regim de înățime P+9E, cu suprafaţa construită de 947,4 mp şi suprafaţa desfaşurată de 5.221 mp (Hmax. =32m). Funcțiunea propusă: cămin cazare elevi.

Suprafață desfășurată: 5221.0 mp

POT existent =26.2 % POT propus =33 %

CUT existent =0.57 CUT propus =0.93

Funcțiunile spațiilor propuse sunt:

– PARTER – funcțiuni complementare funcțiunii principale de cazare: sală de așteptare, sală de studiu, oficiu catering, linie autoservire, sală de mese, grupuri sanitare pe sexe, depozit lenjerie pat, cabinet medical, cu izolator, grup sanitar izolator, cameră centrală de incendiu, centrală termica, 2 lifturi.

– ETAJELE 1-9 – conțin 80 camere (cu grup sanitar propriu), cazare pentru 306 elevi

Directiva 2010/31/UE, care a intrat în vigoare în iulie 2010, are rol de consolidare a cerinţelor în materie de eficienţă energetică în ceea ce priveşte aplicarea unor norme minime în cazul performanţei energetice a clădirilor noi şi a unităţilor noi ale clădirilor, prevăzând, de exemplu, că până la 31 decembrie 2020, toate clădirile noi trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero. În acest sens s-a propus implementarea în noua clădire a unor măsuri care contribuie la o eficienţă energetică ridicată:

Faţadă ventilată placată cu panouri din fibrociment:

  • Mai bună izolare termică atât iarna (20 cm vată minerală bazaltică) cât și vara (stratul de aer ventilat răceşte faţada).
  • Rezistenţă mai mare în timp cu o mentenanţă scăzută;
  • Îndeplineste condițiile de siguranţă la incendiu;
  • Asigură o estetică deosebită a clădirii iar aceasta devine reper volumetric al zonei și reper de bună construire conform standardelor și metodelor actuale;
  • – Geam tripan și tâmplarie cu grad ridicat de izolare și mai ales etanșare cu anvelopa clădirii.

Terase înverzite:

  • Asigură izolare termică mai bună a spațiilor peste care sunt amplasate (vara, pământul udat controlat prin BMS menține temperatura scăzută la interior);
  • Nu reflectă căldura spre fațadele adiacente;
  • Aspect plăcut de la nivelul camerelor spre spațiul verde de pe terasă (nu se vede doar o hidroizolație  termică);
  • Recuperează o parte din zona verde pierdută prin amplasarea clădirii noi.

Sistem ventilație cu recuperare de caldură:

  • Consumuri scăzute de energie pentru încălzire;
  • Calitate crescută a aerului în cameră fără a pierde căldură, cum se întâmplă la aerisirea simplă prin deschiderea ferestrelor camerelor ( Recuperarea de căldură presupune ca aerul viciat cald din camera trece printr-un  schimbător de căldură care încalzește aerul proaspăt de afară. Astfel, pierderea de căldură este minimă, recuperatorul având un randament de aproximativ 80%);
  • Ventilare băi și camere cu aport de aer proaspăt și recuperare de căldură realizat cu sistem cu distribuție orizontală centralizat pentru fiecare etaj.

Panouri solare pentru sistemul de preparare a apei calde.

Prepararea apei calde menajere se va face cu ajutorul unui sistem alcătuit din:

  • 7 panouri solare 3.03 mp captare;
  • grup solar cu pompe și schimbător de căldura în plăci;
  • 1 boiler de 1000 litri cu două serpentine, alimentat cu agent termic de la panourile solare și cazan;
  •  Acest ansamblu este amplasat în camera centralei termice  de la parter. În cadrul sistemului de preparare a apei calde menajere s-a prevăzut și o instalație de recirculare .

Utilizarea BMS (building management system)

–  Toate instalațiile din clădire (termice, electrice, ventilație) se pot supraveghea centralizat și regla în funcție de numărul exact de utilizatori.

Control al calității aerului proaspăt cu ajutorul BMS (building management system) – comanda centralizată a tuturor echipamentelor.

Senzori de inundabilitate în pardoseală, în vederea controlării deversării de apă accidental sau nefolosirii corespunzătoare a obiectelor sanitare.

Sistem de iluminat modern cu LED, control prin BMS și senzori

  • Instalația de iluminat artificial interior este  realizată cu aparate de iluminat echipate cu surse LED. Sistemul propune o diminuare semnificativă a consumului de energie electrică în comparație cu sistemele de iluminat clasice;
  • Instalația de iluminat artificial interior aferentă camerelor de cazare va fi controlată prin intermediul sistemului BMS, astfel încât în lipsa persoanelor în cameră,  iluminatul va fi decuplat de la tensiune, asigurându-se o economie suplimentară de energie electrică ;
  •  Instalația de iluminat aferentă coridoarelor va fi controlată prin intermediul unor senzori de mișcare / prezență, astfel încât, în lipsa persoanelor din aceste spații, iluminatul va fi decuplat de la tensiune, asigurându-se o economie suplimentară de energie electrică;
  •  Se va realiza un iluminat artificial exterior cu profile de aluminiu cu bandă LED, pentru punerea în valoare a fațadei construcției;
  • La realizarea instalației de iluminat artificial interior se va ține cont de respectarea parametrilor cantitativi și calitativi pentru asigurarea unui mediu luminos confortabil, în funcție de destinația fiecărui spațiu.

Sistem de control acces și videointerfonie

  •  Pentru un plus de securitate și pentru restricționarea accesului persoanelor neautorizate în clădire / în camerele de cazare / pe nivelurile de clădire, a fost prevăzut un sistem modern de control acces centralizat;
  • Pentru a facilita accesul vizitatorilor în interiorul obiectivului, pentru a realiza controlul și trierea persoanelor cunoscute sau străine, a fost prevăzut un sistem de videointerfonie.

Sistem de televiziune cu circuit închis

  • Pentru un plus de securitate, complementar sistemelor de detecție și semnalizare efracții și respectiv sistemelor de control acces, se va prevedea un sistem modern de supraveghere video cu circuit închis – acesta asigură preluarea de imagini din zonele perimetrale ale obiectivului, zonele de acces în obiectiv și căile de circulație, respectiv din zonele cu importanță însemnată din cadrul acestuia.

Sistem de sonorizare și conferințe audio

  • Pentru sala de așteptare și respectiv pentru sala de studiu, se propune implementarea unui sistem de sonorizare și conferințe audio – acesta permite susținerea diverselor evenimente festive / conferințe de studiu în condiții optime;
  • De asemenea, pentru organizarea diverselor evenimente festive se propune un sistem de muzică ambientală  în sala de mese, dotat cu sursă de semnal audio cu tunner FM și USB/SD card.

Sistem de distribuție semnal internet wireless

–    Majoritatea dispozitivelor electronice moderne sunt prevăzute cu receivere WI-FI; se propune realizarea unei instalații WI-FI pentru distribuția semnalului WI-FI în clădire.

Drum de acces secundar

  • Având în vedere ca accesul în incinta complexului școlar se face în partea opusă a parcelei de teren iar accesul spre clădirea căminului a mașinilor de aprovizionare cu mâncare, lenjerie, de salvare, pompieri etc. s-ar fi făcut prin traversarea terenului de sport, a fost necesară crearea  unui nou drum de acces în partea de sud a parcelei. Astfel, toate funcțiunile conexe necesare bunei activități a căminului de elevi vor fi deservite de acest nou drum cu o lungime de 57 m și o lățime de 6 m.

Asigurarea utilităţilor

  • Lucrările includ alimentarea cu gaze naturale şi alimentarea cu energie electrică din postul de transformare , grup electrogen, rezervă apă pentru  stingerea incendiilor și un drum de acces secundar necesar accesului de marfă și mai ales accesului mașinilor de pompieri, staţie pompare şi ridicare presiune.
Sorin Toarcea
Purtător de cuvânt al Primăriei Braşov
25.02.2020