SOR Cehia va livra încă 20 de autobuze electrice, pe lângă cele 32 aflate deja în producție


Miercuri, 29 aprilie, primarul George Scripcaru a semnat raportul procedurii prin care firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, a fost declarată câștigătoarea contractului pentru livrarea altor 20 de autobuze electrice (10 autobuze de 8 m și 10 autobuze de 12 m). Aceeași firmă a câștigat anul trecut licitația pentru achiziția a 32 de autobuze electrice, a căror livrare va începe săptămâna viitoare. Valoarea contractului pentru furnizarea celor 20 de autobuze este de 48.058.500 de lei + TVA, fondurile eligibile fiind asigurate în proporție de 80% de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

,,Astăzi (29 aprilie n.n.) am semnat raportul procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție a 20 de autobuze electrice. Câștigătorul licitației este firma SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru celelalte 32 de autobuze electrice, achiziționate tot cu finanțare de la AFM. Odată cu semnarea contractului, sper ca cei din Cehia să pregătească faza de producție astfel încât să existe o continuitate în producerea și livrarea către operatorul de transport a tuturor celor 52 de autobuze, astfel încât de săptămâna viitoare, când va ajunge la Brașov primul autobuz, și până la finalul celui de al doilea contract să nu existe pauze. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș. Eu cred că transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru”, a declarat primarul George Scripcaru.
Proiectul de achiziția a celor 52 de autobuze electrice se derulează cu o finanțare nerambursabilă de la Agenția Fondului de Mediu, în valoare de 109.600.000 de lei, contribuția Municipalității fiind de 27.550.000 lei, din bugetul local.

Trasee pe care vor circula:

Linia Traseul
2B Rulmentul – Livada Poștei
21 Noua – Triaj
35 Noua – Gara Brașov
50 Livada Poștei – Solomon
51 Tocile – Gara Brașov
52 Tocile – Panselelor

Date tehnice achiziție
Autobuze electrice
– lungime – 10 autobuze x 12 metri și 10 autobuze x 8 metri;
– tip solo (nearticulate);
– cu planșeu jos (podea coborâtă);
– facilități pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă;
– autobuzele vor avea o capacitate de transport de minim:
a.Pentru autobuzele de 8m: 50 persoane din care cel puțin 16 pe scaune.
b.Pentru autobuzele de 12m: 85 persoane din care cel puțin 27 pe scaune.
– durata de funcționare de minim 15 ani;
– durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;
– durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani;
– autonomie de minim 200 km;
– bateriile electrice vor permite o încărcare rapidă (5-10 minute) și o încărcare lentă (maxim 6 ore) fără să își piardă calitățile funcționale. Numărul minim de cicluri încărcare/descărcare: 2000.
Sistemul avansat de asistență a șoferului (Advance driver assistance systems – ADAS)
Autobuzele electrice vor fi dotate cu un sistem de asistență a șoferului care va detecta situațiile cu risc ridicat de accident și va alerta șoferul în timp util în vederea reducerii numărului de accidente și a consecințelor acestora. Detectarea riscului de accident va fi realizată prin montarea a minim 3 camere video/senzori la exteriorul autobuzului.
Funcționalitățile sistemului de asistență a șoferului:
a). Sistem de evitare a coliziunii frontale: monitorizează zona frontală a vehiculului și detectează situațiile periculoase, alertând vizual și sonor șoferul asupra riscului de coliziune cu un alt vehicul, biciclist sau pieton (pentru viteze de 50 km/h alerta va fi emisă cu minim 2 secunde înainte de producerea coliziunii). Detectarea se va face cu camera video (sau senzorul) amplasată în partea frontală a autobuzului (parbriz).
b). Sistem de detectare a vehiculelor, bicicliștilor și pietonilor în părțile laterale stânga și dreapta (de detectare a unghiului mort). Detectarea se va face cu camere video (sau senzorii) amplasate în părțile laterale ale autobuzului.
c). Afișarea alertelor la bord – afișarea alertelor va permite identificarea intuitivă și rapidă de către șofer a pericolului semnalat.
d). Colectarea informațiilor privind alertele identificate – transmiterea datelor se va face prin intermediul CGMT. Sistemul va fi furnizat împreună cu o aplicație software care va permite accesarea datelor (rapoarte) și vizualizarea acestora pe harta electronică a orașului.
Ofertantul va include în ofertă o descriere detaliată a componentelor ADAS și a modului de funcționare.

Detalii propunere tehnică:
1.Autobuzele electrice vor fi destinate exploatării în zone cu climă temperat-continentală de tranziție și vor asigura o funcționare fiabilă în următoarele condiții ambiante:
Temperatura ambiantă – 30 °C … + 50 °C;
Umiditatea relativă maximă 98 % RH la + 25 °C;
Presiunea atmosferică cuprinsă între 866 … 1066 kPa;
Altitudinea de la nivelul mării (0 m) până la maxim 1100 m;

2.Caroseria va fi autoportantă de tip cheson și va avea podeaua coborâtă. Caroseria va fi garantată la coroziune minim 8 ani. Caroserie va fi prevăzută cu minim 2 uși de acces pentru autobuzele de 8m și 3 uși pentru cele de 12m lungime, cu funcționare automată pentru călători, conform CEE-ONU R 107, situate pe partea dreaptă. Pentru autobuzele de 8m lungime ușa a doua va avea obligatoriu 2 foi și o lățime de minim 1.200 mm. În cazul autobuzelor de 12m lungime toate cele 3 uși vor fi cu câte 2 foi și lățime de minim 1.200 mm.
Caroseria va fi garantată împotriva fisurării, deformării, ruperii pe toată durata de viață a autobuzelor electrice (15 ani).

3.Postul de conducere va fi prevăzut cu instalații care să asigure microclimatul corespunzător și va fi realizat ca un sistem ergonomic cu respectarea normelor privind sănătatea și igiena muncii.

4.Durata de funcționare de minim 15 ani;
Durata de utilizare fără reparație generală de minim 8 ani;
Durata de utilizare a bateriilor electrice de minim 5 ani. Dacă după o lună de zile de încărcare la capacitatea maximă a bateriilor, în condiții de exploatare normală a autobuzelor electrice, capacitatea de încărcare a bateriilor scade sub valoarea de 80 %, valoare rezultată din analiza datelor comunicate prin sistemul de monitorizare a energiei înmagazinate în baterii, acestea vor fi clasificate neconforme, iar ofertantul declarat câștigător va avea obligația de a înlocui bateriile respective în perioada de garanție.

5.Bateriile vor fi de ultimă generație, cu tehnologie Lithium, cu o densitate mare a energiei înmagazinate, respectiv cu un volum și o masă minimă pentru realizarea autonomiei solicitate, cu o siguranță maximă în exploatare în condițiile climatice în care vor funcționa. Timpul de utilizare va fi de minim 5 ani în care acestea își vor păstra o capacitate de înmagazinare a energiei de minim 80 % din capacitatea inițială.

6.Stații de încărcare lentă
Stațiile de încărcare lentă vor fi astfel concepute pentru a se asigura capacitatea încărcării simultan a tuturor autobuzelor (cel puțin 40 kW per autobuz). Alimentarea cu energie electrică a stațiilor de încărcare lentă se va realiza din rețeaua trifazată de joasă tensiune (400 Vca).
Va asigura încărcarea autobuzelor electrice 24 ore/zi, 7 zile/săptămână;
Va fi amplasată și va opera pe un teren deschis (neacoperit);
Va fi dotată cu un buton de avarie/oprire, care va oferi posibilitatea decuplării alimentării;
Domeniul temperaturilor exterioare de operare va fi de la – 30 °C la + 50 °C;
Va fi dotată cu un display LED care va oferi informații cel puțin cu privire la procesul de încărcare, la capacitatea de energie stocată în baterii și cu privire la eventualele erori intervenite;

7.Stații de încărcare rapidă
Încărcarea rapidă a autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul unui pantograf cu construcție specială montat pe acoperișul autobuzelor, sau echivalent (spre exemplu pantograf invers).Sistemul de încărcare rapidă (160 kW) va introduce în baterii o cantitate mare de energie într-un interval scurt de timp (5 … 10 minute) prin conectarea autobuzului electric cu ajutorul pantografului la o stație de încărcare rapidă careva avea următoarele caracteristici generale:
Va asigura încărcarea autobuzelor electrice 24 ore/zi, 7 zile/săptămână;
Va fi amplasată și va opera pe un teren deschis (neacoperit);
Va fi protejată împotriva eventualelor acte de vandalism/utilizării neautorizate;
Domeniul temperaturilor exterioare de operare va fi de la – 30 °C la + 50 °C;
Sistemul de încărcare va monitoriza energia utilizată pentru încărcarea bateriei.

8.Ansamblul de captare a curentului (pantograful) trebuie să fie dotat cu sistem electric de acționare (ridicare, respectiv coborâre). Pantograful, pe lângă sistemul de acționare electrică (obligatorie) va avea și un sistem de acționare manuală în caz de necesitate. Conectarea la circuitul de alimentare cu curent electric va fi asigurată prin forța de apăsare pe firul de contact, prereglată, dezvoltată de resoartele mecanice ale ansamblului de captare.
Încărcarea rapidă trebuie realizată în așa fel încât procesul de cuplare/decuplare la stația de încărcare rapidă să se desfășoare automat, acest proces trebuind a fi acționat de șofer fără ca acesta să părăsească postul de conducere din autobuzul electric.

9.Sistemul de tracțiune-frânare va fi prevăzut cu instalație de măsurare și înregistrare a consumului de energie electrică, cu indicarea energiei recuperate, a stării de încărcare a bateriilor electrice și înregistrarea datelor pe memorii nevolatile pentru determinarea activității fiecărui conducător auto. Informațiile privind consumul de energie, respectiv starea de încărcare a bateriilor electrice vor putea fi vizualizate, în timp real, pe computerul de bord. Datele referitoare la consum vor fi descărcate în autobază sau platformele de parcare și vor putea fi extrase rapoarte în funcție de conducător auto, respectiv de autovehicul.

10.Suspensia va fi pneumatică integral, gestionată electronic, cu posibilitatea ajustării gărzii la sol atât pe o parte, pentru accesul călătorilor (funcția de îngenunchiere), cât și integral în situațiile de drum cu denivelări cu limitarea vitezei de deplasare. Conducătorul auto va avea posibilitatea de a comanda ridicarea autobuzelor electrice pe ambele axe (la apariția unui obstacol) la deplasarea cu o viteză mai mică de 20 km/oră. Ridicarea va fi de minim 40 mm. La depășirea vitezei de 20 km/ora, suspensia va reveni automat la nivelul normal.

11.Frână de stație (BUS-STOP) va fi controlată cu microprocesor și va fi activată automat la deschiderea ușilor sau la comanda manuală a conducătorului auto. Frâna de stație va fi acționată pneumatic, cu comandă electrică, pe discurile de frână la opririle în stații cu ușile deschise. Frâna de stație va avea prioritate de funcționare la acționarea simultană accidentală a pedalelor de frână și de accelerație. Frâna de stație va fi echipată cu instalație electronică de supraveghere care va asigura protecția antiblocare și protecția antipatinare conectată prin magistrala de date la computerul de bord. Soluția constructivă va permite diagnoza, controlul și refacerea parametrilor prin rețeaua CAN. Sistemul electronic va furniza informații cu privire la gradul de uzură al garniturilor de frână cu avertizare optică la bord în momentul atingerii limitei inferioare de uzură. Frâna de oprire va acționa pneumatic pe discurile de frână la opririle în stații cu ușile deschise.

12.Scaunele pentru călători vor fi realizate din material armat cu fibră de sticlă sau mase plastice cu tratament antistatic, proprietăți antigraffiti, vopsea înglobată, antivandalism cu tapițeria rezistentă la uzură și murdărie, ușor lavabilă. Dispunerea scaunelor și dimensiunea spațiului destinat accesului persoanelor cu mobilitate redusă. Amplasamentul scaunelor va asigura locuri rezervate pentru persoanele cu nevoi speciale, bătrâni, invalizi, femei cu copii în brațe. În acest scop vor fi prevăzute minim patru locuri rezervate. Locurile special destinate acestor persoane vor fi marcate prin pictograme pe peretele alăturat.

13.Organizarea postului de conducere și amplasarea comenzilor vor fi realizate conform standardelor și reglementarilor internaționale în vigoare. Postul de conducere va fi cât mai separat de compartimentul călătorilor. Peretele despărțitor va fi vitrat în partea superioară dreaptă, pentru asigurarea vizibilității la prima ușă și la sistemul de oglinzi, protejat cu bare care să împiedice spargerea geamului în caz de supraaglomerație, iar în partea inferioară și în spatele conducătorului auto, va fi realizat din materiale rezistente mecanic (antivandalism și consolidată împotriva vibrațiilor) și rezistente la coroziune.

14.Tabloul de bord va fi echipat cu computer de bord cu afișaj digital multifuncțional ce va include și funcția de diagnosticare la bord (On-Board Diagnostics OBD).
Autodiagnosticarea la bord prin OBD va fi realizată prin intermediul sistemul de gestiune electronic al autobuzelor electrice. Computerul de bord va semnala pe display defectele apărute în timpul funcționării autobuzelor electrice la toate sistemele aflate sub monitorizare și în mod obligatoriu defectele sistemelor ce concură la siguranța circulației. Defectele vor fi afișate ca mesaj tip text, în limba română sau pictograme (nu sub formă de cod de defect). Ofertantul va furniza și nomenclatorul de defecte. Avertizarea la bord va fi distinctă și sugestivă pentru:
– Defecte grave (autobuzului electric nu i se permite deplasare);
– Defecte curente (autobuzelor electrice li se permite deplasarea).

15.Podeaua autobuzelor electrice va fi realizată în varianta coborâtă.
Autobuzele electrice vor fi prevăzute la ușa II-a cu o rampă care va facilita accesul persoanelor ce se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii.
Rampa pentru urcarea persoanelor cu mobilitate redusă se preferă a avea un mecanism simplu și fiabil, ușor și rapid de manevrat. Podeaua autobuzelor electrice se va executa, din materiale hidrofuge, ignifuge, cu proprietăți fonoabsorbante și izolate termic.

16.Autobuzele electrice vor avea un sistem integrat de gestiune și diagnosticare electronică (SIGDE) prin rețeaua CAN.
Sistemul integrat de gestiune și diagnosticare electronică, compus în principal din hardware și software și rețea CAN, va integra, subsisteme gestionate la rândul lor electric și electronic.
Principalele subsisteme electrice, electronice, și de automatizări ale sistemelor mecanice ale autobuzului electric vor fi integrate cu acesta: tabloul de bord, computerul de bord, computerul Intelligent Transportation Systems (ITS), sistemul de tracțiune, sistemul de frânare, sistemul de suspensie, sistemul de acționare a ușilor, sistemul de climatizare, sistemul de iluminare, sistemul de semnalizare, în scopul schimbului de informații, al comenzii și al controlului anumitor parametri. Alături de alți parametri generali, prin intermediul SIGDE vor fi furnizate și valorile pentru consumul de energie al autobuzului electric, respectiv pentru energia recuperată.

17.Autobuzele electrice vor fi echipate cu sisteme de informare audio-video a călătorilor. Sistemul de informare audio-video va fi integrat în CGMT sub a cărei comandă va funcționa.

18.Autobuzele electrice vor fi echipate cu un sistem de numărare al călătorilor (cu senzori inteligenți 3D) fiind incluse în prețul ofertei. Acesta va fi integrat în sistemul CGMT și va permite urmărirea și înregistrarea numărului de călători transportați pe anumite intervale de timp, stație, linie, numerele autobuzelor electrice.
Senzorii 3D cu trei elemente (element pasiv, element activ și element de volum) vor dispune de tehnologie IR (infraroșu), respectiv tehnologii echivalente sau superioare (spre exemplu 3D Time-Of-Flight Technology sau echivalent) și vor detecta forma și mărimea călătorilor și să prevină erorile de numărare chiar și în condiții dificile (aglomerări la urcarea în autobuzul electric sau șir de călători). Nu se acceptă senzori optici.
Precizia reală de măsurare a sistemului va fi de minim 95 %, fără prelucrări și corecții software.

19.Autobuzele electrice vor fi prevăzute cu un sistem de supraveghere video la interior și la exterior. Sistemul va cuprinde un număr de minim 7 camere digitale color pentru autobuzele de 8m, respectiv 8 camere pentru autobuzele de 12 m, cu înregistrare audio, de înaltă rezoluție, de tip dom, cu carcasă antivandalism.
Unitatea de înregistrare video digitală, instalată pe autobuzele electrice, va conține un hard disc amovibil montat printr-un sistem de suspensie pentru absorbirea șocurilor specifice autovehiculelor.
Autobuzele electrice vor fi dotate cu un sistem de asistență a șoferului care va detecta situațiile cu risc ridicat de accident și va alerta șoferul în timp util în vederea reducerii numărului de accidente și a consecințelor acestora. Detectarea riscului de accident va fi realizată prin montarea a minim 3 camere video/senzori la exteriorul autobuzului.
Funcționalitățile sistemului de asistență a șoferului:
a). Sistem de evitare a coliziunii frontale: monitorizează zona frontală a vehiculului și detectează situațiile periculoase, alertând vizual și sonor șoferul asupra riscului de coliziune cu un alt vehicul, biciclist sau pieton (pentru viteze de 50 km/h alerta va fi emisă cu minim 2 secunde înainte de producerea coliziunii). Detectarea se va face cu camera video/senzor amplasată în partea frontală a autobuzului (parbriz).
b). Sistem de detectare a vehiculelor, bicicliștilor și pietonilor în părțile laterale stânga și dreapta (de detectare a unghiului mort). Detectarea se va face cu camere video / senzori amplasate în părțile laterale ale autobuzului.
c). Afișarea alertelor la bord – afișarea alertelor va permite identificarea intuitivă și rapidă de către șofer a pericolului semnalat.
d). Colectarea informațiilor privind alertele identificate – transmiterea datelor se va face prin intermediul CGMT. Sistemul va fi furnizat împreună cu o aplicație software care va permite accesarea datelor (rapoarte) și vizualizarea acestora pe harta electronică a orașului.

20.Autobuzele vor fi echipate cu un echipament de ticketing compatibil, integrat în sistemul de ticketing al RATBv. Fiecare autobuz va fi dotat cu validatoare pentru carduri contactless Mifare și carduri bancare (modul EMV), în număr egal cu nr. ușilor de acces pentru pasageri.

21. Autobuzele vor fi dotate cu un sistem integrat de gestiune si diagnosticare electronică bazat pe rețeaua CAN (numit prescurtat SIGDE), compatibil cu interfața FMS STANDARD versiunea 2.0 sau o interfață similară.
Datele preluate din CAN prin interfața de tip FMS STANDARD vor fi transmise către o aplicație software dedicată, ce va fi furnizată și instalată la sediul RATBV o dată cu primul lot de vehicule. Aplicația software va permite vizualizarea în timp real a următoarelor informații:
–           principalele alerte/avertismente și erori ale subsistemelor autovehiculului (depășirea vitezei de 50 km/h, nivel necorespunzător al uleiului și lichidului de răcire al motorului, consum de carburant anormal de mare, scăderea bruscă a nivelului de combustibil din rezervor, temperatura de operare a lichidului de răcire este prea mare, nivel scăzut al presiunii uleiului în cadrul motorului, risc de incendiu în cadrul compartimentului motorului, presiunea insuficientă în cadrul instalației pneumatice, scăderea presiunii în circuitul de frânare, depășirea intervalului de efectuare a mentenanței, nivel ridicat de uzură a garniturilor de frână  etc.), inclusiv alerte referitoare la intervalele de mentenanță planificate.
–           viteza vehiculului, turația motorului, temperatura lichidului de răcire, presiunea uleiului motorului, consumul de combustibil instantaneu (l/100km în mișcare, l/oră în staționare), nivelul combustibilului în rezervor, nivelul în rezervorul AdBlue, temperatura în salonul de pasageri
Aplicația software va include o interfață de interogare a bazei de date și una de realizare a următoarelor rapoarte:
– Raport mod conducere șofer:   
Selectare perioadă, tip vehicul/toate vehiculele, vehicul/toate vehiculele de același tip, șofer/toți șoferii care au condus vehiculul selectat în perioada selectată
Data/ora/minut, coordonate GPS, rută
accelerări, frânări bruște care depășesc o valoare de confort parametrizabilă
Consum energetic vehicul în perioada selectată
– Raport top șoferi care au condus corespunzător într-o perioadă selectabilă:
Afișarea ordonată descrescător a tuturor șoferilor în funcție de intervalele de timp de „anticipare” (însumarea intervalelor de timp dintre apăsarea consecutivă a pedalei de accelerație urmată de apăsarea pedalei de frână)
– Raport top șoferi care au condus necorespunzător într-o perioadă selectabilă
Afișarea ordonată descrescător a șoferilor care au depășit valorile de confort pentru accelerare și frânare vehicul cu indicarea numărului de depășiri ale acestor valori și a valorilor maxime
– Raport consum energetic
Valoarea consumului de energie al autobuzului electric și energia recuperată vor fi furnizate în valori absolute (ex: kWh pe un interval de timp, din data, ora … până în data, ora …. ), în valori raportate medii (ex: kWh/100 km sau kWh/anumite intervale cerute) și opțional puterea absorbită în valori instantanee.
– Raport distanțe parcurse între capetele de linii, garaj – capat de linie (este necesara intergrarea cu CGMT pentru furnizarea informatiei referitoare la identificarea GPS a capetelor de linii si garajelor: raportul va folosi denumirile capetelor de linii utilizate de sistemul de informare a pasagerilor)
– Raport ore în circulație: reprezintă orele de functionare a motorului electric de tracțiune, într-un interval de timp selectabil, însumând și intervalele de nefunctionare mai mici de 10 min
– Durata de staționare cu motorul de tracțiune în stare de funcționare într-o perioadă selectabilă, numărul de ore de funcționare a instalației de aer condiționat și numărul de ore de funcționare al sistemului de încălzire al salonului de pasageri
– Raport cu nr. de utilizari a trapei pentru accesul cărucioarelor cu rotilei pentru fiecare autobuz într-o perioadă de timp selectabilă
– Raport cu manevrele de deschidere a usilor într-o perioadă de timp selctabilă: tip manevra: deschidere/inchidere, coordonate GPS, momentul de timp
– Va permite editarea de alte rapoarte bazate pe structura de date stocate.
– Sistemul software va include o interfață pentru monitorizarea și controlul de la distanță (dispecerat) a sistemului de aer condiționat și cel de încălzire pentru salonul de pasageri.

21.Ofertantul se va angaja obligatoriu în ofertă la următoarele garanții:
a) Garanția funcționării autobuzelor electrice: minim 500.000 km sau minim 5 ani (care condiție se îndeplinește prima), de la data punerii în exploatare. Garanția se referă la autobuzul electric în ansamblu și la toate componentele acestuia (altele decât cele de mai jos). Ofertantul va lua în calcul un parcurs mediu anual de 100.000 km/autobuz electric.
b) Garanții ale subansamblurilor, diferite de cea a autobuzului electric:
Caroserie: 8 ani;
Podea și covor podea, inclusiv sistem de lipire: 8 ani;
Anvelope: 120.000 km;
Bateriile electrice: 5 ani;
Instalația de informare călători: 5 ani.
Principalele subansamble vor avea o durată medie de bună funcționare fără reparații generale:
Unitatea electrică de tracțiune, servodirecție: 500.000 km;
Puntea față: 500.000 km;
Puntea spate (motoare): 500.000 km;
Componentele de cauciuc: 8 ani;
Discurile de frână: 300.000 km.