Primăria Brașov a semnat încă două contracte de finanțare, de peste 25,5 milioane de lei


 

 

 

 

Astăzi, 8 mai, primarul George Scripcaru a semnat încă două contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional, Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020. Unul dintre acestea se încadrează în Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Este vorba despre Terminal transport urban Gara Brașov. Cel de al doilea proiect semnat este Eficientizarea energetică a clădirilor publice din municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, Corp A. Acesta se încadrează în Axa prioritară 4 Sprijinirea dezvoltării urbane durabile Prioritatea de investiții 4.4 – Investițiile în educație, și  formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare; Obiectiv Specific 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă. Valoarea totală a acestor proiecte este de 25,4 milioane de lei (5,3 milioane de euro).

,,Astăzi am semnat alte două contracte de finanțare de aproape 25,4 milioane de lei, care vizează două dintre principalele obiective de dezvoltare ale Municipalității pentru perioada următoare, cel al mobilității urbane, cu accent pe transportul în comun, și educația. Sunt proiecte care își propun să asigure brașovenilor o mobilitate crescută, cu un transport ecologic, și, implicit, un aer mai curat, dar și creșterea calității serviciilor în educația tehnică și profesională. Având în vedere că 98% din valoarea eligibilă a acestor proiecte o reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, putem spune că și în acest exercițiu financiar dezvoltarea orașului nostru se bazează, în principal, pe atragerea de fonduri nerambursabile, mai ales că aceste două proiecte se aflau pe lista de rezervă. Unul dintre proiecte se referă la amenajarea unui terminal pentru transportul în comun modern la gară, astfel încât turiștii, dar și navetiștii, să fie interesați să utilizeze ca mijloace de transport spre Brașov trenul sau transportul interjudețean care ajunge în autogara 1 și apoi, în interiorul orașului,  mijloacele de transport în comun. Noi facem tot ce depinde de noi pentru ca transportul spre Brașov să fie cât mai atrăgător pentru cei care vin cu treabă sau în concediu la Brașov, dar sper ca și CFR să implementeze proiectul de modernizare a gării. Cel de al doilea proiect se referă la lucrări de eficientizare energetică a corpului A al Colegiului Tehnic Transilvania. Este a doua unitate de învățământ liceal pentru care am accesat fonduri în acest exercițiu financiar, după ce în decembrie am semnat contractul de finanțare pentru Colegiul Tehnic Maria Baiulescu. Mă bucur că am reușit să semnăm contractul de finanțare și pentru acest colegiu tehnic, cu atât mai mult cu cât Colegiul Tehnic Transilvania este una dintre unitățile de învățământ care a înțeles că trebuie să existe o corelare între educația copiilor și piața muncii. În zilele următoare vom semna încă două contracte de finanțare, astfel încât să putem lansa cât mai repede licitațiile, pentru a putea demara lucrările și achizițiile din acest an“, a declarat primarul George Scripcaru.

 Valoare totală a celor 2 proiecte: 25.376.934,43 lei
Valoare totală finanțare UE: 24.746.553,93 lei, respectiv 98% din valoarea proiectului
Cofinanţare primăria Brașov: 2%.

Descriere proiecte

Terminal transport urban gară

Descrierea investiției:

Scopul proiectului este de a crește atractivitatea sistemului de transport public din municipiu prin amenajarea unui terminal modern în zona gării Brașov, care să asigure un transfer intermodal eficient, rapid și confortabil.

Proiectul face parte dintr-o abordare integrata care vizează promovarea unor comportamente sustenabile de mobilitate urbana. Alături de dezvoltarea infrastructurii care deservește transportul public, autoritatea locala are în vedere implementarea unei politici complexe de mobilitate care vizează înnoirea parcului auto destinat serviciului de transport public.

Proiectul prevede îmbunătățirea transportului public urban prin realizarea unui nou terminal intermodal pentru mijloacele de transport în comun prin următoarele măsuri:

  • construirea unui terminal pentru transport urban în zona Gării Brașov, cu 12 peroane;
  • amenajarea a 7 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități;
  • amenajare zona spații verzi;
  • amenajare sală de așteptare cu 2 accese – unul principal și unul secundar;
  • amenajarea a 4 case de bilete;
  • amenajare ghișee informații;
  • amenajarea a 4 birouri;
  • amenajare unui grup sanitar pentru angajați;
  • amenajarea unui grup sanitar pentru călători (proiectate inclusiv pentru persoane cu dizabilități);
  • amenajarea unui spațiu tehnic;
  • crearea de funcțiuni specifice și anexe în clădirile nou construite.

Realizarea terminalului de transport public  va facilita accesul la serviciile de transport public într-un punct important privind accesibilitatea și mobilitatea la nivelul localității și a zonei metropolitane – Gara Brașov / Autogara nr. 1 -, împreună cu masuri complementare care vor contribui la îmbunătățirea serviciilor de transport public și a modurilor de transport nemotorizate. Investiția va facilita transferul intermodal (transport public – transport feroviar) încurajând, astfel, persoanele care intră sau ies din Brașov utilizând autoturismul personal, să renunțe la acesta și să folosească transportul public local și cel feroviar.

Realizarea investiției va conduce la scăderea disconfortului creat de valorile ridicate de trafic și a poluării atmosferice și fonice, fapt ce se va concretiza în creșterea calității vieții locuitorilor municipiului Brașov și a satisfacției turiștilor. În plus, schimbarea peisajului urban prin reducerea traficului auto va încuraja locuitorii și turiștii să folosească și modurile de transport nemotorizate.

Valoare totala contract 14.345.209,68 lei.
Valoare totală eligibilă 14.292.277,22 lei.
Finanţare nerambursabilă 14.006.431,66 lei.
Valoare cofinanţare eligibilă beneficiar 285.845,56 lei.
Valoare neeligibilă 52.932,46 lei.

Perioada de implementare proiect 08.05.2020-31.03.2022.

.Eficientizarea energetică a clădirilor publice din municipiul Brașov – Colegiul Tehnic Transilvania, Corp A

Descrierea investiției

Lucrările de intervenţie proiectate cuprind măsuri de eficienţă energetică şi măsuri de conformare la cerinţa de securitate la incendiu.

  1. Măsurile de creştere a eficienţei energetice includ următoarele lucrări:
  • Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii: termoizolare planşeului – placă pod cu strat de vată minerală de 25 cm şi realizarea unei şape de protecţie, înlocuire tamplarie lemn şi a celei PVC cu tâmplarie PVC performantă cu profil pentacameral şi cu geam termoizolant, termoizolarea pereţilor exteriori de pe faţadele laterale şi faţada posterioară cu vata minerală de 8 cm,
  • Lucrări de de reabilitare termică a sistemului de încălzire/sistemului de furnizare a apei calde de consum: înlocuire echipamente centrală termică (centrala va fi echipată cu 2 cazane de condensaţie) şi refacerea instalaţiilor de încalzire,
  • Instalarea unor sisteme alternative de producerea energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu: preparare apă caldă cu panouri solare montate pe acoperiş, producere energie electrică pentru iluminat cu panouri fotovoltaice montate pe acoperiş,
  • Lucrări de instalare/reabilitare/modertnizare a sistemelor de climatizare şi ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior: realizare instalaţii locale de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii la Sala de consiliu şi Cabinetul de Estetica,
  • Lucrări de reabilitare/modernizare a inslalaţiilor de iluminat în clădire,
  • Sisteme de management energetic integrat.
  1. Măsuri conexe care includ intervenţii/activităţi aferente investiţiei de bază:
  • Repararea elementelor de construcţie ale faţadei cu pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii,
  • Reparaţii locale ale acoperişului tip şarpantă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice la nivelul terasei, respectivi la sistemul de colectare şi evacuare al apelor meteorice la nivelul învelitoarei,
  • Refacerea finisajelor interioare la pereţi, tavane şi pardoseli,
  • Repararea trotuarelor de protecţie în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii,
  • Crearea de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi: rampe în zona uşilor de acces în clădire, amenajare grup sanitar adaptat persoanelor cu handicap, scara interioară echipată cu platforme elevatoare rabatabile,
  • Lucrări de recompartimentare interioară,
  • Lucrări specifice necesare conformării la cerința de securitate la incendiu: demolare planşeu peste scara centrala – la etajul 1 și continuarea scării pana la etajul 2; demolări locale pereți în vederea asigurării gabaritelor pe căile de evacuare; delimitarea casei de scara pe holul central cu pereți;  înlocuiri elemente tâmplărie; demolări locale goluri de uși și repoziţionare acces în sălile de curs;  demolare perete şi planşeu închidere casa de scara 1 în zona acces pod şi refacere delimitare casa de scara cu pereți şi închidere şarpantă;amplasare a trei hidranţi exteriori subterani; refacerea inslalaţiei de hidranţi interiori; instalaţii de iluminat de siguranţă, instalaţii de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, sistem de desfumare (trape de fum) la bibliotecă şi sala de lectură.

Perioada de execuţie a lucrărilor este de 15 luni

 Valoare totală proiect: 11.031.724,75 LEI
Valoare finanţare nerambursabilă 98%: 10.740.122,27 lei
Cofinanţare 2%: