Breasla cârciumarilor din Brașov și-a prezentat din nou propunerile Ministrului Sănătății, pentru noi reguli în terase și restaurante


Reprezentanții Breslei Cârciumarilor au discutat ieri, la Brașov, cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, la propunerea primarului George Scripcaru, despre noile măsuri care ar putea ajuta relansarea activității din domeniu, sau cel puțin menținerea lor pe „linia de plutire“, dat fiind că, potrivit statisticilor, domeniul HoReCa este în topul industriilor afectate de pandemie.

„Am discutat pe scurt despre planul de redeschidere a restaurantelor, pentru  că toată lumea trebuie să ştie acelaşi lucru, să mergem toţi în aceeaşi direcţie, etapizat. Am rugat să se întâmple ceva cu taxele pe salarii, ca să putem motiva oamenii şi din alte direcţii, nu doar aşa cum o facem noi din interior. Promisiunea a fost că se vor gândi, am înaintat o listă cu propuneri, lucrurile par că s-au înţeles şi sperăm să se ţină cont în discuţia finală din seara aceasta. Cu privire la discuţia cu ministrul Sănătăţii, nu se ştie sigur când se vor deschide în Braşov, sigur se vor redeschide restaurantele ataşate hotelurilor, noi toţi ceilalţi aştepăm să vedem ce se va decide. Vor fi şase oameni la masă, ospătarii fără mănuşi şi e foarte important să respectăm cu toţii regulile să putem merge mai departe într-o nouă etapă. Întâlnirea anterioară (la sfârșitul lunii iulie, n.n.) a avut un ecou, e important că se gândesc la ce propunem, pentru că de obicei argumentăm,  dânşii sunt de specialitate şi atunci am putut vorbi ca de la egal la egal şi au înţeles exact ce am vrut să spunem“, a declarat Oana Coantă, președintele Breslei Cârciumarilor Brașov.

„Intenția noastră este ca de la 1 septembrie să deschidem. De exemplu, hotelurile, restaurantele pentru cei care stau în hoteluri, peste tot, indiferent de gradul de transmitere în comunitate a virusului. Deschiderea restaurantelor, pentru cei din afara hotelurilor, în zonele unde suntem sub linie la îmbolnăvirile la mia de locuitori, și unde putem face în interior maximum 50 de persoane și în afară, 100. Discuțiile s-au axat pe reluarea anumitor activități, în baza unor solicitări pe care le-am avut din partea lor. HoReCa este, mai ales în Brașov, cea care dă și atractivitatea, și specificul zonei, și activitatea trebuie să existe, dar în anumite condiții. Actualizarea listei cu județele sau localitățile în care avem sub un caz, între 1 și 3 sau peste trei incidența la mia de locuitori se va face săptămânal. Regulile le-am mai discutat și la cealaltă întâlnire, am înțeles solicitarea de a fi șase la masă și de a se renunța la mănuși pentru personal, dar dezinfectatul trebuie să existe, mesele trebuie dezinfectate etc. În rest, regulile rămân în principiu aceleași. La evenimente private, fără interacțiune fizică prin dans. Astea sunt regulile care se vor întâmpla de marți încolo“, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

„Ne-am întâlnit cu reprezentanții Breslei Cârciumarilor din Centrul Istoric, mă bucur că am avut o discuție bună și că acești oameni au venit cu soluții și propuneri în ceea ce privește activitatea lor. Îi sprijinim și noi cu tot ceea ce putem, și împreună cu ei facem eforturi să rezolvăm și problemele lor, și ale administrației legate de acest domeniu“, a declarat primarul George Scripcaru.

Ulterior discuțiilor cu operatorii din domeniul HoReCa, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat, ieri seară, Hotărârea numărul 43, care prevede redeschiderea, începând cu data de 1 septembrie 2020 a restaurantelor și cafenelelor în interiorul clădirilor, inclusiv în cazul unităților de cazare, limitarea la nivel național a programului de funcționare a teraselor între orele 06.00-24.00 și creșterea numărului de persoane care pot participa la evenimente private la 50 în spațiu închis, respectiv 100 în spațiu deschis. Cluburile si discotecile din interior vor rămâne închise.

TEXTUL INTEGRAL AL HOTĂRÂRII: HCNSU43