Ministerul Fondurilor Europene a lansat noua variantă a ghidului de finanțare pentru echipamente IT necesare desfășurării cursurilor online. Primăria Brașov va aplica pentru achiziția de echipamente IT pentru 40.000 de elevi și 3.000 de cadre didactice


În urmă cu câteva zile, ministrul fondurilor europene a emis ordinul nr. 1.186/19.10.2020, prin care a fost lansată noua variantă a ghidului de finanțare pentru accesarea de fonduri europene în vederea achiziției echipamentelor IT în vederea desfășurării cursurilor on-line în învățământul preuniversitar. Acest program completează proiectul Ministerul Educației și Cercetării de asigurare de tablete elevilor din anumite categorii sociale. Primăria Brașov a început, încă din luna septembrie, pregătirea documentației pentru accesarea acestor fonduri. Totodată, a făcut o serie de demersuri pe lângă Ministerul Fondurilor Europene pentru modificarea ghidului de finanțare inițial, iar parte dintre aceste solicitări, cum ar fi majorarea valorilor maxime acceptate pentru unele dintre echipamentele IT, au fost acceptate în varianta finală a ghidului. Astfel, Primăria Brașov va putea completa documentația necesară finalizării proiectului de finanțare, ce va fi depus până la începutul lunii decembrie.
„Ministerul Fondurilor Europene a lansat de curând ghidul de finanțare care permite municipiului să acceseze fonduri nerambursabile pentru achiziția de echipamente IT necesare derulării activității didactice on-line. Primăria a început elaborarea documentației necesare pentru a aplica la acest program de finanțare și până la începutul lunii decembrie ne propunem să depunem acest proiect, pentru a putea achiziționa în cel mai scurt timp posibil echipamentele de care au nevoie cadrele didactice și elevii. În același timp se lucrează la elaborarea documentației în vederea lansării licitației pentru achiziția acestor echipamente. Din fericire, în ultimele două luni am avut mai multe întâlniri atât cu Inspectoratul Școlar și cu toți directorii unităților de învățământ, cât și cu specialiști care derulează deja proiecte educaționale în sistem on-line, astfel încât știm exact care sunt nevoile sistemului de învățământ din Brașov și care sunt soluțiile optime pentru fiecare unitate în parte“, a declarat Bianca Lorincz-Kraila, șeful Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare în cadrul Primăriei Brașov.

În același timp, Municipalitatea a început să elaboreze și documentația necesară achiziției acestor echipamente, astfel încât procedura să se finalizeze cât mai repede.

La nivelul municipiului Brașov sunt necesare 31.000 de tablete, laptopuri și desktopuri, pentru cei aproximativ 39.000 de elevi și preșcolari și 2.700 de cadre didactice. La acestea se adaugă camere web, proiectoare, table interactive și routere. Valoarea totală a acestei achiziții este estimată la peste 10 milioane de euro. Valorile maxime aprobate prin ordinul nr. 1.186/19.10.2020 pentru echipamentele IT sunt următoarele: laptop – 750 de euro, desktop și monitor – 700 de euro, , sistem all-in-one – 750 de euro, tabletă – 200 de euro, cameră web – 100 de euro, cameră web conferință – 500 de euro, proiector – 500 de euro, ecran proiecție – 100/200 de euro, tablă interactivă – 2.000 de euro, router wireless – 150 de euro. Finanțarea acestor achiziții se face prin Programul Operațional Competitivitate, Axa prioritară – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă, prioritatea de investiții 2c. – Consolidarea aplicațiilor TIC pentru e-guvernare, e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate, obiectiv specific 2.4 – Creșterea gradului de utilizare a internetului, Acțiunea 2.3.3 – Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-învățare, e-incluziune, e-cultură, e-sănătate – Secțiunea E-Educație.