De astăzi a început distribuția cardurilor pentru masa caldă


 

Direcția de Asistență Socială Brașov începe distribuirea cardurilor pentru masa caldă destinate persoanelor dezavantajate sau marginalizate, acordate în baza OUG nr. 115/2020. Aceste carduri, nominale, sunt finanțate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, program care are ca obiectiv creșterea calității vieții persoanelor dezavantajate sau marginalizate, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic, pentru mese calde.

„Începând de astăzi, Primăria Municipiului Brașov, prin Direcția de Asistență Socială, va distribui acele carduri electronice către persoanele cu vârsta peste 75 de ani și venituri sub 800 de lei. Aceste tichete au valoare de 180 de lei pe lună, se vor alimenta automat, lunar, fiind ca niște carduri bancare, iar persoanele vulnerabile le pot utiliza doar pentru achiziția alimentelor. Având în vedere contextul epidemiologic, procedura de înscriere a fost simplificată, astfel încât beneficiarii pot aplica online pentru obținerea acestui card, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, vor fi contactați de către personalul DAS. În cazul celor care nu se pot deplasa, angajații DAS le vor duce cardurile la domiciliu. Numărul de beneficiari este de aproape 700 de persoane, cu vârsta de peste 75 de ani și venit sub 800 de lei. Pe lângă asta, 68 de persoane fără adăpost vor primi la rândul lor aceste carduri“, a explicat viceprimarul Flavia Boghiu.

Acte necesare pentru ridicarea cardurilor:

– act de identitate: CI/BI/CIP
– cupon pensie aferent lunii octombrie 2020.

Documentele se prezintă în original și în copie.

Cardurile vor fi încărcate începând cu luna decembrie, când va fi dată publicității și lista cu locațiile unde pot fi utilizate.

Pentru respectarea regulilor impuse de autorități în această perioadă, precum și pentru protecția beneficiarilor și a angajaților, Direcția de Asistență Socială Brașov, a creat, pe site-ul www.dasbv.ro, o secțiune specială destinată programărilor online pentru ridicarea cardurilor. În acest sens, se va permite accesul în instituție și se vor distribui cardurile, exclusiv persoanelor care s-au programat în prealabil pe site –ul instituției. Programările se fac la adresa: https://dasbrasov.programero.ro/ – fa-ti o programare online – tichet social pentru varstnici.

Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru beneficiarii este de 180 de lei pe lună.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde emise nu permit efectuarea de operațiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar. Acestea pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate menționat și numai pentru achiziționarea serviciilor de servire a mesei calde pentru care au fost emise. Se interzice unităților afiliate acordarea unui rest de bani la tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde.