Conținut :HOTĂRÂREA Nr. 446
din data de 19 august 2021
Privind: aprobarea unei scheme de ajutor de minimis pentru acordarea scutirilor de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate, conform legii bugetului local de către persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și asociațiile familiale care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al Municipiului Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 19 august 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 454.260 din 2021, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
Văzând Raportul de specialitate al Direcţiei Fiscale Braşov, prin care se propune aprobarea unei scheme de ajutor de minimis pentru acordarea scutirilor de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate, conform legii bugetului local de către persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și asociațiile familiale care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al Municipiului Brașov;
Având în vedere prevederile Regulamentul UE nr. 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea art. 107 și art. 108 din Tratatul privind funcționarea UE, publicat în Jurnalul Oficial al UE nr. L352/24.12.2013; ale Art. 185, alin. (1), lit. b) și alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ale O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată prin Legea nr. 20/2015; ale Legii nr. 21/1996 Legea concurenței, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ale Ordinului Președintelui Concurenței nr. 175/2007 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat și cele ale Hotărârii Guvernului României nr. 1165/2007 pentru stimularea creșterii economice prin sprijinirea realizării de investiții, cu modificările și completările ulterioare; ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; ale Art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. c), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă schema de ajutor de minimis pentru acordarea scutirilor de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale datorate, conform legii bugetului local de către persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și asociațiile familiale care au calitatea de contribuabili ai bugetului local al Municipiului Brașov, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Perioada de aplicabilitate a schemei este: începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 31.12.2023.
Art. 3. Prezenta hotărâre va fi afișată și publicată pentru aducerea ei la cunoștința publică și va fi comunicată în termen legal Instituției Prefectului - Județul Brașov.
Art. 4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet www.brașovcity.ro.
Art. 5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Brașov și Direcția Fiscală Brașov.