Anunț concurs
Primăria Municipiului Brașov
Concurs: 18-01-2021 ora 10:00
Concurs de recrutare
Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov organizează concurs de recrutare, la sediul din Braşov, Bd. Eroilor nr.8, pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Evidența Persoanelor – 1 post, pe perioadă nedeterminată, cu durata normală a timpului de lucru de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână, concurs de recrutare organizat în temeiul prevederilor art.II ale Legii nr.203/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Condiţiile de desfăşurare a concursului:
Concursul se organizează după următorul program:
- proba scrisă în data de 18.01.2021 ora 10:00;
- data şi ora interviului se vor afişa împreună cu rezultatele de la proba scrisă la sediul instituţiei.
Concursul de recrutare constă în următoarele etape succesive şi anume:
- selecţia dosarelor de înscriere ale candidaţilor;
- proba scrisă;
- interviul.
Candidaţii vor depune dosarul de înscriere la concurs la secretariatul comisiei de concurs.
Perioada pentru depunerea dosarelor de înscriere la concurs este 18.12.2020 - 06.01.2021 ora 16.00.
Condiţiile de participare la concurs prevăzute de lege precum şi condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante, sunt următoarele:
a) să îndeplinească condiţiile prevăzute de art.465 alin.(1)-(2), Partea a VI-a, Titlul II-Statutul funcționarilor publici din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
b) să îndeplinească condiţiile specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei publice de execuţie vacante şi anume:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă,
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, gradul profesional superior: minimum 7 ani,
permis de conducere categoria B,
disponibilitate la program prelungit, în zilele de repaus săptămânal la nevoie.
Atribuţiile prevăzute în fişa postului aferente funcţiei publice de execuţie vacante de consilier, clasa I, grad profesional superior sunt:
a) Zilnic:
1. execută activităţi de deservire a publicului – identificarea evenimentului/situaţiei şi verificarea actelor prezentate de către cetăţean;
2. verifică dacă fizionomia solicitantului corespunde cu fotografia din actul de identitate prezentat ori alt act emis de instituţii sau autorităţi publice;
3. verifică documentele prezentate şi corectitudinea datelor înscrise de solicitant pe Cererea de Eliberare a Actului de Identitate;
4. certifică pentru conformitate copiile documentelor prezentate, prin înscrierea menţiunii „conform cu originalul”, datează, semnează şi restituie originalele;
5. anexează copiile şi chitanţa la cererea cetăţeanului;
6. înregistrează cererea în Registrul privind cererile pentru eliberarea actelor de identitate şi pentru stabilirea reşedinţei;
7. preia imaginea solicitantului;
8. efectuează, după caz, verificări în următoarele evidenţe: evidenţa operativă, evidenţa informatică sau manuală, centrală;
9. prezintă şefului serviciului cererea şi documentele depuse, pentru avizare;
10. efectuează operaţiunile informatice necesare actualizării a R.N.E.P. şi asociază imaginea preluată solicitantului la datele de stare civilă a acestuia;
11. înregistrează fişa de însoţire a lotului de producţie a cărţilor de identitate în registrul constituit în acest sens;
12. completează cererile titularilor cu datele privind seria şi numărul cărţii de identitate, codul de secretizare, perioada de valabilitate şi numărul cărţii de alegător;
13. eliberează cartea de identitate solicitantului;
14. efectuează, în R.N.E.P., menţiunea privind data înmânării cărţii de identitate;
15. completează cartea de identitate provizorie şi stabileşte termenul de valabilitate a acesteia;
16. aplică fotografiile, ştampila cu cod şi timbrul sec pe cartea de identitate provizorie;
17. preia imagini şi primeşte documentele necesare eliberării actelor de identitate pentru persoanele prevăzute la art. 51 alin. (1) lit. a), b), c) din H.G. nr. 1375/2006;
18. completează cererile de eliberare a actelor de identitate pe verso la rubricile corespunzătoare fiecărei activităţi desfăşurate;
19. preia şi semnează declaraţiile cetăţenilor date în faţa sa, necesare în diferite situaţii, prevăzute de O.U.G. nr. 97/2005 şi H.G. nr. 1375/2006;
20. întocmeşte adrese de verificare a datelor de stare civilă şi a fotografiei, la alte servicii de evidenţă a persoanelor sau unităţi de poliţie;
21. întocmeşte adrese de verificare la Direcţia Generală de Paşapoarte sau la structura judeţeană de paşapoarte;
22. anulează menţiunea privind domiciliul în străinătate din paşaportul cetăţeanului care a solicitat schimbarea domiciliului în România, sau anulează, după caz, paşaportul;
23. aplică eticheta autocolantă pe actul de identitate şi înscrie menţiunea privind reşedinţa;
24. informează cetăţenii cu privire la termenul de eliberare a cărţii de identitate;
25. informează cetăţenii asupra problemelor privind evidenţa persoanelor;
26. verifică actele de identitate găsite şi procedează la distrugerea celor care au fost înlocuite sau invită cetăţenii pentru a le înmâna în celelalte situaţii;
27. trimite actele de identitate găsite la serviciile publice de evidenţă a persoanelor pe raza cărora au domiciliile titularii acestor acte;
28. întocmeşte procesul verbal de sancţiune conform O.U.G. nr. 97/2005;
29. preia lotul de cărţi de identitate produse de B.J.A.B.D.E.P. Braşov şi îl transportă la sediul Serviciul de Evidenţă a Persoanelor;
30. verifică modul de emitere a cărților de identitate și propune măsuri în vederea prevenirii falsurilor de identitate prin substituire de persoană;
31. furnizează, în condiţiile legii, date cu caracter personal ale cetăţenilor, pentru persoane fizice sau juridice;
32. identifică, pe baza menţiunilor operative, elementele urmărite, cele cu interdicţia prezenţei în anumite localităţi şi anunţă unităţile de poliţie în vederea luării măsurilor legale impun;
33. actualizează R.N.E.P. cu informaţii din comunicările autorităţilor publice centrale şi locale şi alte ministere prevăzute de lege;
34. actualizează R.N.E.P cu informații privind persoana fizică în baza comunicărilor intervenite în statutul civil al persoanelor în vârstă de 0-14 ani, precum şi comunicările privind persoanele decedate, cele care au dobândit statutul C.R.D.S., renunţările la cetăţenie;
35. colaborează cu formaţiunile de poliţie pe timpul controalelor organizate la locurile de cazare în comun, hoteluri, moteluri, campinguri şi alte unităţi de cazare turistică în vederea identificării persoanelor nepuse în legalitate pe linie de evidenţă a persoanelor, precum şi a celor date în urmărire în temeiul legii;
36. colaborează şi asigură schimbul permanent de date și de informaţii cu unităţile operative ale M.A.I., în scopul realizării operative şi de calitate a sarcinilor comune ce îi revin în temeiul legii;
37. asigură securitatea documentelor serviciului;
38. respectă confidențialitatea datelor și informațiilor din lucrări;
39. îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de şefii ierarhic superiori în vederea realizării atribuțiilor de serviciu.
40. colaborează cu instituțiile sanitare, de îngrijire, găzduire, ocrotire ori centrele de servicii sociale sau educative în vederea eliberării actelor de identitate persoanelor nepuse în legalitate pe linie de evidență a persoanelor deplasându-se /conducând în acest sens cu autoturismul din dotarea serviciului;
41. în suplinirea atribuției și la nevoie, conduce autoturismul instituției în interes de serviciu, asigurând deplasarea, după caz, la instituții sau autorități publice, persoane juridice sau persoane fizice, cu respectarea legislației specifice și asigură ridicarea și transportarea documentelor la / și de la parteneri ( corespondența);
b) Săptămânal:
1. întocmeşte situaţia activităţii săptămânale pentru lucrările executate în evidenţa automatizată;
2. execută întreţinerea echipamentelor.
c) Lunar:
1. întocmeşte statistica activităţilor desfăşurate pe tipuri de lucrări;
2.participă la arhivarea documentelor;
3.execută pregătirea profesională.
- Asigură implementarea procedurilor de lucru / fişelor de proces aferente activităţii pe care o desfăşoară;
- Urmăreşte modul de soluţionare a lucrărilor primite spre rezolvare;
- Asigură şi răspunde de ducerea la îndeplinire a deciziilor directorului executiv al S.P.C.L.E.P., HCL, ROF;
- Întocmește raportul zilnic de activitate;
- Menține ordinea și curățenia în sediul instituției.
Bibliografia pentru concursul de recrutare :
- Constituţia României, republicată;
-
- O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare
-Partea VI Statutul funcţionarilor publici, prevederi aplicabile personalului contractual din administraţia publică şi evidenţa personalului plătit din fonduri publice
- Titlul I - Dispoziţii generale
și
- Titlul II - Statutul funcţionarilor publici;
O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr.202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
REGULAMENT (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016
privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) (Text cu relevanţă pentru SEE), cu modificările şi completările ulterioare;
O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
O.U.G. nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H.G. nr.1375/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români;
O.U.G. nr. 82/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România;
Legea nr.235/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România;
O.G. nr.84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, cu modificările şi completările ulterioare.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu:
1. formularul de înscriere - tip;
2. copia actului de identitate şi copii de pe actele de stare civilă (certificat de naştere, certificat de căsătorie, după caz);
3. copiile diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
4. copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea funcţiei publice sau pentru exercitarea profesiei;
5. copia adeverinţei privind activitatea desfăşurată după data de 01.01.2011, document ce atesta vechimea în muncă/în specialitate, conform modelului din anexa nr.2D din H.G. nr.611/2008;
6. copia permisului de conducere categoria B;
7. cazierul judiciar / declarație pe propria răspundere ca nu are antecedente penale care sa-l facă incompatibil cu funcția publică, cu obligația de a-și completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării interviului;
8. copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
9. declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică;
10. curriculum vitae, conform modelului comun european.
Notă: Documentele se prezintă în copii legalizate sau documentele se prezintă în copii însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs .
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.
Adeverinţele privind activitatea desfăşurată după data de 01.01.2011 care au un alt format decât cel prevăzut în anexa nr.2D din H.G. nr.611/2008 trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în modelul din anexă şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.
Formularul de înscriere se pune la dispoziţie candidaţilor prin secretarul comisiei de concurs din cadrul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, sau se poate descărca de pe pagina de internet www.brasovcity.ro-secţiunea CONCURSURI.
Bibliografia şi condiţiile specifice de ocupare a postului se vor afişa şi pe pagina de internet www.brasovcity.ro-secţiunea CONCURSURI.
Coordonatele de contact pentru primirea dosarelor de concurs sunt:
-sediul din Bd. Eroilor nr.8 Braşov, tel. mobil 0747 011 819, tel. fix 0268/416550 - interior 139, fax 0268/415161, adresa e-mail contabilitate@spclepbv.ro, persoana de contact Isbăşoiu Rodica-Lenuţa, consilier la Serviciul Logistic din cadrul SPCLEP Braşov.
Data afişării: 18.12.2020, ora 8.00
DOCUMENTE ANEXATE / ETAPE CONCURS
FORMULARE ȘI PROCEDURI
FORMULARE
Adeverință vechime - model orientativ [ PDF ] [ DOC ] Model curriculum vitae [ PDF ] [ DOC ] Formular de înscriere [ PDF ] [ DOC ] Formular de inscriere - personal contractual [ PDF ] [ DOC ]
PROCEDURI
Testare cunoștințe PC - Nivel bază [ PDF ] Testare cunoștințe PC - Mediu [ PDF ] Testare cunoștințe PC - Nivel avansat [ PDF ] Procedură probă IT [ PDF ] Procedură limbi străine [ PDF ] Procedură probă suplimentară fizică [ PDF ]