Conținut :HOTĂRÂREA NR. 301
din data de 16 iunie 2005
Obiect: aprobarea Acordului de Pre-finanţare cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare privind transportul urban şi reabilitare străzi în municipiul Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 16 iunie 2005;
Analizând Expunerea de motive, înregistrată cu numărul 41.637/2005 al Serviciului Secretariat - Arhivă, Raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice - Serviciul Investiţii, înregistrat cu nr. 41.605/2005, Raportul de specialitate al Direcţiei Economice - Serviciul Buget, înregistrat cu nr. 41.607/2005, adresa nr. 41.603/2005 a R.A. TRANSPORT Braşov, prin care se propune aprobarea Acordului de Pre-finanţare cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru îmbunătăţirea parcului de autobuze al R.A. TRANSPORT Braşov şi modernizarea principalelor străzi din municipiul Braşov, corespondente rutelor de autobuz;
Având în vedere avizele Comisiilor nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 ale Consiliului Local Braşov;
Având în vedere capitolul IV - "Împrumuturi" din O.U.G. nr. 45/2003 aprobată prin Legea nr. 108/2004 privind finanţele publice locale, Legea nr. 544/2001 privind informaţiile publice, Legea nr. 313/2004 privind datoria publică, H.C.L. nr. 150/2001, privind reabilitarea reţelei stradale în municipiul Braşov;
În temeiul art. 38 alin. 2, litera d din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Acordul de Pre-finanţare privind transportul urban şi reabilitare străzi încheiat între Municipiul Braşov, R.A. TRANSPORT Braşov şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (B.E.R.D.) anexat, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă constituirea unei comisii pentru negocierea termenilor şi condiţiilor de finanţare acordate de B.E.R.D., având următoarea componenţă:
- preşedintele Comisiei nr. 1;
- preşedintele Comisiei nr. 2;
- preşedintele Comisiei nr. 3;
- preşedintele Comisiei nr. 5;
- preşedintele Comisiei nr. 6
şi 4(patru) reprezentanţi ai executivului, desemnaţi prin dispoziţie de primar.
Art. 3. Se împuterniceşte Primarul să semneze în numele municipiului Braşov Acordul de pre-finanţare şi alte documente referitoare la derularea finanţării.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.