BRAȘOV

HCL nr.415 din data de 25.07.2005

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.415 din data de 25.07.2005

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 415 din data de 25.07.2005

Titlu: Participarea Municipiului Braşov la înfiinţarea Asociaţiei Hochei Club Municipal Olimpia Braşov.

Conținut :

HOTĂRÂREA NR. 415

din data de 25 iulie 2005

Obiect: participarea Municipiului Braşov la înfiinţarea Asociaţiei Hochei Club Municipal Olimpia Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2005;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Relaţii Externe, Coordonare Instituţii de Cultură, O.N.G. din cadrul Direcţiei Integrare Europeană, înregistrate cu  nr. 42.703/2005, prin care s-a propus participarea Municipiului Braşov la înfiinţarea Asociaţiei Hochei Club Municipal Olimpia Braşov;
Având în vedere avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 şi 4 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 38, lit. x  şi art. 46  din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001,
 
H O T Ă R Ă Ş T E :
 
 
Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Braşov ca membru fondator al Asociaţiei Hochei Club Municipal Olimpia Braşov, asociaţie nonprofit, în vederea promovării şi dezvoltării activităţii în domeniul hocheiului.
Art. 2. Patrimoniul Asociaţiei Hochei Club Municipal Olimpia Braşov este de 10.000.000 lei, iar cota de participare a Municipiului Braşov va fi de 20 % din această sumă, respectiv 2.000.000 lei, urmând a fi subscrisă în numerar.
Art. 3. Persoana care va reprezenta Municipiul Braşov în cadrul Asociaţiai va fi desemnată prin dispoziţie de primar.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.