Republică H.C.L. nr. 351/2005.
Conținut :HOTĂRÂREA NR. 719
din data de 28 noiembrie 2005
Obiect : completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 351/2005, referitoare la concesionarea terenului situat în Braşov, B-dul Saturn nr. 6 , în vederea realizării unui acces din exterior, beneficiari Cătăuţă Maria şi Cătăuţă Constantin;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 noiembrie 2005;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Biroului Valorificare Imobile din cadrul Direcţiei Patrimoniu, înregistrate cu nr. 38.045/2005, prin care se propune completarea H.C.L. nr. 351 din 27 iunie 2005, referitoare la concesionarea terenului situat în Braşov, B-dul Saturn nr. 6, în vederea realizării unui acces din exterior, beneficiari Cătăuţă Maria şi Cătăuţă Constantin ;
Având în vedere H.C.L. nr. 351 din 27 iunie 2005, C.U. nr. 2.128/2005 eliberat de Primăria Municipiului Braşov şi prevederile Legii nr. 7/1996 a Cadastrului şi publicităţii imobiliare cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 38, lit. f si art. 46 (1) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 351 din 27 iunie 2005, astfel:
“Se aprobă dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr. 24165 Braşov, cu nr. top. 7490/1/1/3/1/1/1 conform C.U. nr. 2.128/2005, eliberat de Primăria Municipiului Braşov şi Documentaţia Cadastrală întocmită de Ghica Rodica”.
Art. 2. Articolele 1, 2, 3, 4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 351 din 27 iunie 2005, rămân neschimbate.
Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 351 din 27 iunie 2005, completată conform art. 1 din prezenta hotărâre va fi republicată.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
HOTĂRÂREA NR. 351 din data de 27 iunie 2005
Republicată conform H.C.L nr. 719 din 28 noiembrie 2005
Obiect: concesionarea terenului situat în Braşov, B-dul Saturn nr. 6, în vederea realizării unui acces din exterior, beneficiari Cătăuţă Maria şi Cătăuţă Constantin;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 iunie 2005;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Biroului Valorificare Imobile din cadrul Direcţiei Patrimoniu, înregistrate cu nr. 38.045/2005, prin care se propune concesionarea terenului situat în Braşov, B-dul Saturn nr. 6, în vederea realizării unui acces din exterior, beneficiari Cătăuţă Maria şi Cătăuţă Constantin;
Având în vedere prevederile art. 15, lit. e din Legea nr. 50/1991, republicată (privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii) şi art. 1, alin. 2 din Legea nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 2 şi 5 ale Consiliului Local;
In temeiul art. 38, lit. f, h şi art. 46 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă concesionarea fără licitaţie publică a terenului situat în Braşov, B-dul Saturn nr. 6, identificat prin C.F. nr. 24165, cu nr. top. 7490/1/1/3/1/1/1/2, în suprafaţă de 10 m.p., aparţinând domeniului privat al Statului Român, către Cătăuţă Maria şi Cătăuţă Constantin.
Art. 2. Preţul terenului menţionat la art. 1, este de 100 Euro/m.p., revenind o redevenţă anuală de 4 Euro/m.p., ce se va plăti în lei la cursul comunicat de B.N.R. pentru ziua în care se face plata.
Art. 3. Concesionarea terenului se va face pe o perioadă de 49 de ani.
Art. 4. Destinaţia terenului conform C.U. 2.032/2004, este de realizare a unui acces din exterior şi construire windfang la imobilul înscris în C.F. nr. 30208, cu nr. top. 7490/1/1/3/12/I.
Art. 5. Se aprobă dezmembrarea terenului înscris în C.F. nr. 24165 Braşov, cu nr. top. 7490/1/1/3/1/1/1 conform C.U. nr. 2.128/2005, eliberat de Primăria Municipiului Braşov şi Documentaţia Cadastrală întocmită de Ghica Rodica.
Art. 6. Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.