Conținut :HOTĂRÂREA NR. 738
din data de 12 decembrie 2005
Obiect: instituirea unor taxe speciale la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 12 decembrie 2005;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Logistic din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, înregistrate cu nr. 125.949 din 8 decembrie 2005, prin care s-a propus instituirea unor taxe speciale la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov,
Având în vedere prevederile art. 282 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal şi punctul 192 din H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 38, lit. d şi art. 46 (1) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă instituirea taxelor speciale la nivelul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, după cum urmează:
- Taxă oficiere căsătorie în repausul săptămânal, respectiv sâmbăta : - 100 RON;
- Taxă oficiere căsătorie în repausul săptămânal, respectiv duminica : - 200 RON;
- Taxă arhivă pentru eliberarea documentelor în baza Registrelor de Stare Civilă
aflate în arhiva proprie: - 10 RON;
- Taxă eliberare copii după documentele primare aflate în arhiva proprie: - 3 RON;
Art. 2. Taxele nominalizate la art. 1 vor fi încasate de către Casieria Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, într-un cont special deschis, acestea devenind venituri proprii urmând a fi gestionate în condiţiile legii.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.