BRAȘOV

HCL nr.266 din data de 20.06.2013

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.266 din data de 20.06.2013

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 266 din data de 20.06.2013

Titlu: Acordarea pentru anul şcolar 2013 - 2014 a pachetului cu rechizite şcolare „Primul ghiozdan”.

Conținut :

 

 

HOTĂRÂREA Nr.266

din data de 20iunie2013

 

 

 

 

Privind: acordarea pentru anul şcolar 2013 - 2014 a pachetului cu rechizite şcolare „Primul ghiozdan”;

 

 

 

 

Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 20 iunie 2013;

Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Asistenţă şi Protecţia Socială a Copilului şi Familiei din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale, înregistrate cunr. 44.278/2013, prin care se propune aprobarea pachetului cu rechizite şcolare „Primul ghiozdan” elevilor înscrişi în clasa I, anul şcolar 2013 – 2014, în unităţile de învăţământ de pe raza Municipiului Braşov;

Având în vedere prevederile art. 3^2, alin. (1) din O.G. nr. 68/2003, privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare; precum şi ale art. 28, alin. (1), (2) şi (3), art. 40, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 292/2011, privind asistenţa socială;

Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;

În temeiul art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 1, alin. 6, lit. a, art. 45, alin. 1 şi art. 115, alin. 1, lit. b din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,

 

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

 

Art. 1. Se aprobă acordarea pachetului cu rechizite şcolare ,,Primul Ghiozdan” copiilor înscrişi în clasa I-a în anul şcolar 2013 - 2014, la unităţile de învăţământ de pe raza Municipiului Braşov.

 

Art. 2. Se aprobă conţinutul pachetului cu rechizite şcolare ,,Primul Ghiozdan” conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 3. Prezenta hotărâre se va aplica în limita sumei de 150.000 lei.

 

               Art. 4. Pachetele cu rechizite şcolare rămase nedistribuite copiilor înscrişi în clasa I-a în anul şcolar 2013-2014 se vor repartiza familiilor cu copii beneficiare de servicii/prestaţii sociale, aflate în evidenţa Direcţiei de Servicii Sociale.

 

Art. 5. Primarul Municipiului Braşov şi Directorul General al Direcţiei de Servicii Sociale Braşov prin Serviciul Asistenţa şi Protecţia Socială a Copilului şi Familiei vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.