BRAȘOV

HCL nr.535 din data de 29.11.2013

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.535 din data de 29.11.2013

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 535 din data de 29.11.2013

Titlu: Aprobarea nivelului maxim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro.

Conținut :

 

HOTĂRÂREA Nr. 535

din data de29noiembrie 2013

 

 

 

 

Privind: aprobarea nivelului maxim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro;

 

 

 

Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2013;

Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov, înregistrate cu nr. 88.024/2013, prin care s-a propus aprobarea nivelului maxim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din Centrul de îngrijire temporară;

Având în vedere art. 1, alin. 1 şi 2, art. 2, alin. 2 şi art. 3 din H.G. nr. 421/2008, privind stabilirea nivelului minim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituţiile publice de asistenţă socială; art. 112, art. 113, alin. 1, alin. 3 şi alin. 5 din Legea nr. 292/20.12.2011, a asistenţei sociale şi H.C.L. nr. 407/2013, privind înfiinţarea Centrului de îngrijire temporară de tip Respiro;

În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 4 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;

În temeiul art. 10, art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 2 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

Art. 1. Se aprobă nivelul maxim al alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din Centrul de îngrijire temporară de tip Respiro la suma de 12 lei/beneficiar.

 

Art. 2.Asigurarea hranei va fi făcută de către Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov, iar Direcţia de Servicii Sociale Braşov va suporta din bugetul propriu sumele aferente, în cuantumul stabilit la art. 1.

 

Art. 3.Procedura privind asigurarea hranei pentru beneficiarii Centrului de Îngrijire temporară de tip Respiro va fi reglementată printr-un protocol ce va fi încheiat între Direcţia de Servicii Sociale Braşov şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov.

 

Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, Direcţia de Servicii Sociale Braşov şi Căminul pentru Persoane Vârstnice Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.