BRAȘOV

HCL nr.71 din data de 28.02.2013

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.71 din data de 28.02.2013

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 71 din data de 28.02.2013

Titlu: Modificarea şi completarea H.C.L. nr. 627/2007, republicată, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Braşov.

Conținut :

 

 

HOTĂRÂREA Nr. 71

din data de 28 februarie 2013

 

 

 

Privind: modificarea şi completarea H.C.L. nr. 627/2007, republicată, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Braşov;

 

 

 

Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2013;

Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Poliţiei Locale Braşov, înregistrate cu nr. 14.503/2013, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la modificarea şi completarea H.C.L. nr. 627/2007, privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în MunicipiulBraşov;

Văzând adresa nr. 14.083 din 22.02.2013, a Direcţiei Tehnice - Serviciul Amenajare Zone de Agrement, prin care s-a propus eliminarea prevederilor care reglementează activitatea de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie în Municipiul Braşov dinRegulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Braşov;

Luând în considerare prevederile art. 30, pct. 6 al Legii nr. 51 /2006, a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare; art. 6, lit. h al Legii nr. 101/2006, a serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare;

Ţinând cont de prevederile art. 9 din Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010; ale art. 25 din Regulamentul - cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale, aprobat prin H.G. nr. 1332/2010;

Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;

În temeiul art. 36, alin. 2, lit. a, b, d, alin. 6, lit. a, pct. 9, 14 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,

 

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

 

Art. 1. Se aprobă modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Braşov aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 627 din 27 august 2007, republicată, după cum urmează:

 

I. Se modifică art. 2 din Regulament, în sensul eliminării prevederilor literei “l” din cuprinsul acestui articol.

 

II. Se modifică art. 4 din Regulament, în sensul eliminării prevederilor de la pct. 4.8, pct. 4.24 şi pct. 4.25 din conţinutul acestui articol.

 

III. Se modifică art. 5, alin. 2 din Regulament, în sensul eliminării prevederilor literei “g” din cuprinsul acestui articol.

 

           IV. Se modifică Capitolul 2 din Regulament, în sensul eliminării prevederilor Secţiunii a 12-a “Dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea” din cuprinsul acestui capitol.

 

V. Se modifică art. 100 din Regulament, în sensul eliminării prevederilor literei “q” din cuprinsul acestui articol.

VI. Se modifică art. 103 din Regulament, în sensul eliminării prevederilor literei “e” din cuprinsul acestui articol.

 

VII. Se modifică şi se completează art. 111 din Regulament, în sensul că se elimină pct. 25, din conţinutul acestui articol, iar punctul 18 şi punctul 22 vor avea următorul cuprins:

 

18) tăierea, distrugerea ori scoaterea din rădăcini, fără autorizaţie a arborilor, puieţilor de arbori sau arbuştilor, precum şi ruperea sau scoaterea din rădăcină a florilor de pe domeniul public sau privat al Municipiului Braşov;

 

22) circulaţia cu patine cu rotile, biciclete, skateboard-uri, vehicule care nu necesită permis de conducere în parcuri, scuaruri şi în zonele verzi, semnalizate ca atare, precum şi în pieţe, piaţete, străzi, destinate traficului pietonal.

 

VIII. Se modifică art. 112, punctul 7 din Regulament, în sensul eliminării cifrei 25 din conţinutul acestui alineat, având următorul cuprins:

 

             7) încălcarea prevederilor art. 111, punctele 4, 5, 20, 24, 28, 29, 30 se sancţionează cu amendă de la 1000-1500 lei pentru persoane fizice şi cu amendă de la 1500 la 2500 lei pentru persoane juridice;

 

Art. 2. Celelalte prevederi din Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în Municipiul Braşov aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 627 din 27 august 2007, republicată, rămân neschimbate.

 

Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 627 din 27 august 2007, astfel modificată şi completată, va fi republicată, dându-se capitolelor, secţiunilor, articolelor şi alineatelor o nouă numerotare.

Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Poliţia Locală Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

 

 

HOTĂRÂREA Nr. 627 din data de 27 august 2007

Republicată conform H.C.L. nr. 52/2010, conform H.C.L. nr. 208/2012

şi conform H.C.L. nr. 71 din 28 februarie 2013

 

 

 

 

Privind: aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice desalubrizare în municipiul Braşov;

 

 

 

Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 august 2007;

Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Salubrizare, Control Domeniu Public din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrate cu nr. 63.341 din 22 august 2007, prin care s-a propus aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în municipiul Braşov;

Având în vedere prevederile art. 6, alin. 1, lit. h din Legea nr. 101/2006, privind serviciul de salubrizare al localităţilor; art. 1, alin. 2, lit. e şi alin. 3, lit. b, d, h; art. 8, alin. 2, lit. h din Legea nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice;

Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;

In temeiul art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 14 şi art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată,

 

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

 

Art. 1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare în municipiul Braşov, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

 

Art. 2. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local nr. 127/2005, se revocă.

 

 

Art. 3.Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.