BRAȘOV

HCL nr.119 din data de 21.03.2018

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.119 din data de 21.03.2018

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 119 din data de 21.03.2018

Titlu: Înfiinţarea Centrului de tip Respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi.

Conținut :

HOTĂRÂREA Nr.  119

din data de 21 martie 2018

Privind: înfiinţarea Centrului de tip Respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi;
 
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţa ordinară din data de 21 martie 2018;
Analizând la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de Specialitate ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov înregistrate cu nr. 19.023/2018, prin care s-a propus înfiinţarea Centrului de tip Respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi;
Având în vedere prevederile art. 36, alin. (1), alin. (2) şi art. 83, alin. (1), alin. (2) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; art. 37 alin. (2), alin. (3), art. 51 alin. (5^1) şi alin. (5^3) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările şi completările ulterioare; art. 5, alin. (1)-(3) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare; ale anexei nr. 1 din H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare; ale anexei nr. 1 la Ordinul MMFPSPV nr. 67/2015 privind aprobarea Standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi; ale H.C.L. nr. 531/2017 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Direcţiei de Servicii Sociale Braşov;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. şi ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 10, art. 36 alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct. 2, art. 45 alin. (1), art. 115 alin. (1) lit. b) şi art. 117 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă înfiinţarea Centrului de tip Respiro pentru persoane adulte cu dizabilităţi, ca structură organizatorică în subordinea Complexului Servicii de Îngrijire Socio-Medicală, din cadrul Direcţiei de Servicii Sociale Braşov.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.