Conținut :HOTĂRÂREA Nr. 149
din data de 21 martie 2018
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a terenului înscris în C.F. nr. 151567 Braşov, nr. cad. 151567;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţa ordinară din data de 21 martie 2018;
Analizând la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 15886/2018 privind trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov a imobilului înscris în C.F. nr. 151567 Braşov, nr. cad. 151567;
Văzând declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate asupra unor imobile, autentificată sub nr. 234/06.02.2018;
Având în vedere art. 553 alin. (2), art. 554 coroborat cu art. 562 alin. (2) din Noul Cod Civil şi art. 3 alin. (1) şi alin. 4 din Legea privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia nr. 213/1998 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul art. 36, alin. (1), alin. 2, lit. c), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a), art. 121, alin. (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1 Se ia act că S.C. "STABILUS ROMÂNIA" S.R.L. a renunţat la dreptul de proprietate asupra terenului situat în intravilanul Municipiului Braşov, înscris în C.F. nr. 151567 Braşov, nr. cad. 151567, str. Hărmanului, nr.49 C, în suprafaţă de 432 m.p.
Art. 2 Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a terenului înscris în C.F. nr. 151567 Braşov, nr. cad. 151567, str. Hărmanului, nr. 49 C, în suprafaţă de 432 m.p.
Art. 3 Primarul Municipiului Braşov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.