Conținut :
Privind: închirierea prin licitaţie publică a unor imobile situate în Municipiul Braşov, pe platforma Rulmentul, între str. 13 Decembrie şi str. Henri Coandă;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 40.384/2018, prin care s-a propus închirierea prin licitaţie publică a unor imobile situate în Municipiul Braşov pe Platforma Rulmentul, între str. 13 Decembrie şi str. Henri Coandă; Certificatul de Urbanism nr. 1282/2018; Raportul de evaluare elaborat în data de 22.02.2018 de către S.C. DANINA STAR S.R.L., precum şi adresele nr. 36.987/2018 de la serviciul Contencios, nr. 40.057/2018 de la Biroul pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, nr. 30.097/2018 de la Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar;
Văzând procesul - verbal din data de 30 mai 2018 al comisiei constituite conform H.C.L. nr. 632/2006 şi Dispoziţia de Primar nr. 4790/2012, republicată;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 1136/2010 privind transmiterea fără plată a unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov, judeţul Braşov, ale art. 868 din Codul Civil şi ale art. 14, art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 123, alin. (2) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă închirierea prin licitaţie publică, a imobilelor, terenuri şi construcţiilor, în suprafaţă totală de 12.410 m.p., situate în Municipiul Braşov, pe Platforma Rulmentul, între str. 13 Decembrie şi str. Henri Coandă, identificate în C.F. nr. 112996, nr. top. (9060/2/4, 9103/4/a/3, 9103/4/a/4, 9103/4/a/5)/2/1/187 Cad. C1 - suprafaţă 5.213 m.p., C.F. nr. 112448, nr. cad. 112448 - suprafaţă 5.289 m.p., C.F. nr. 113658, nr. top. (9060/2/4, 9103/4/a/3, 9103/4/a/4, 9103/4/a/5)/2/1/185 Cad. C1 - suprafaţă 141 m.p., C.F. nr. 113686, nr. top. (9060/2/4, 9103/4/a/3, 9103/4/a/4, 9103/4/a/5)/2/1/188 Cad. C1 - suprafaţă 1.767 m.p. şi cu destinaţia conform Certificatului de Urbanism nr. 1282/2018 pentru o perioadă de 4 (patru) ani.
Art. 2 Se însuşeşte Raportul de evaluare elaborat în data de 22.02.2018 de către S.C. DANINA STAR S.R.L.
Art. 3 Preţul de pornire al licitaţiei publice este de 3667 Euro/lună. Chiria se va plăti anticipat, lunar, până la data de 10 a lunii anterioare, în lei, la cursul comunicat de B.N.R. pentru ziua în care se face plata.
Art. 4. Se aprobă caietul de sarcini conform Anexei, parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. 5. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.