Conținut :
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului - str. Haţegului;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 41.188/2018, prin care s-a propus înscrierea în proprietatea Municipiului Braşov, a imobilului - str. Haţegului;
Având în vedere prevederile O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu completările şi modificările ulterioare; precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului - str. Haţegului, identificat în C.F. nr. 141687 Braşov, sub nr. cadastral 141687.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.