Republică H.C.L. nr. 286/1999.
Conținut :
Privind: modificarea şi completarea Anexei 1 la H.C.L. nr. 286/1999, republicată, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov (Extindere Colegiul Naţional Dr. I. Meşotă, Amenajare Zona turistică Poiana Braşov, extindere capacitate parcare şi construcţie terminal transport public);
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 iunie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 49.898/2018, prin care s-a propus modificarea şi completarea inventarului bunurilor din domeniul public al Municipiului Braşov cuprins în anexa 1 la H.C.L. nr. 286/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Extindere Colegiul Naţional Dr. I. Meşotă, Amenajare zona turistică Poiana Braşov, extindere capacitate parcare şi construcţie terminal transport public);
Având în vedere prevederile anexei 2 la H.G. nr. 972/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov; ale anexei 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov; ale art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi adresa Direcţiei Tehnice nr. 44.924/2018;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (1), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 120 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se modifică şi se completează Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre, urmând a se modifica şi completa, în mod corespunzător şi Anexa nr. 2 la H.G. nr. 972/2002.
Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 286/1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov, astfel modificată şi completată, se va republica.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Republicată conform H.C.L. nr. 89/2000; 45/2002; 266/2002; 467/2003; 469/2003; 512/2003; 18/2004; 304/2004; 319/2004; 633/2005; 962/2008; 578/2009; 40/2010; 129/2013; 266/2014; 323/2014; 501/2014; 373/2015; 444/2015; 494/2015; 580/2015; 564/2016; 620/2016; 41/2017; 196/2017; 460/2017 şi conform H.C.L. nr. 373 din 28 iunie 2018
OBIECT: însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă la data de27 septembrie 1999;
Analizând referatul nr. 13.842/1999 al Direcţiei Patrimoniu, Serviciul Evidenţă şi Administrare Imobile, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov;
Având în vedere prevederile anexei 2 la H.G. nr. 972/2002, cu modificările şi completările ulterioare, privind atestarea domeniului public al judeţului Braşov, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Braşov; ale anexei 1 la H.C.L. nr. 286/1999 republicată, privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov; ale art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi adresa Direcţiei Tehnice nr. 44.924/2018;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (1), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 120 din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Articol unic: Se însuşeşte inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Braşov, identificate până la data acestei hotărâri, conform anexei 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.