Conținut :
Privind: dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Molidului f.n.;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 iunie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 52.472/2018, prin care se propune dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Molidului f.n.;
Văzând adresa înregistrată cu nr. 52.359/2018 şi documentaţia cadastrală de primă înscriere imobil, întocmită de S.C. Funciara S.R.L.;
Având în vedere prevederile art. 879, 880 şi 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Molidului f.n., identificat în C.F. nr. 32774 Braşov, sub nr. top. 13146/1, conform documentaţiei cadastrale de primă înscriere imobil, întocmită de S.C. Funciara S.R.L. - parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Brasov prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.