Conținut :
Privind: trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a terenului înscris în C.F. nr. 115415 Braşov, nr. cad. 115415;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 56.476/2018, prin care s-a propus trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov, a cotei de 97/100 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F.nr. 115415 Braşov, nr. cad. 115415, în suprafaţă totală de 682 m.p. (suprafaţa din C.F. pe hârtie este de 681,50 m.p.), zona str. Nicolae Labiş;
Văzând declaraţia de renunţare la dreptul de proprietate asupra unui imobil, autentificată sub nr. 2027/04.06.2018;
Având în vedere prevederile art. 553, alin. (2), art. 554, coroborat cu art. 562, alin. (2), art. 863, lit. c) din Noul Cod Civil şi art. 3, alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 121, alin. (3) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se ia act că dl. Nema Mircea şi d-na Nema Maria au renunţat la dreptul de proprietate asupra cotei de 97/100 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 115415 Braşov, nr. cad. 115415, în suprafaţă totală de 682 m.p. (suprafaţa din C.F. pe hârtie este de 681,50 m.p.), zona str. Nicolae Labiş.
Art. 2. Se aprobă trecerea în domeniul public al Municipiului Braşov şi înscrierea în evidenţele de carte funciară, a cotei de 97/100 din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. nr. 115415 Braşov, nr. cad. 115415, în suprafaţă totală de 682 m.p. (suprafaţa din C.F. pe hârtie este de 681,50 m.p.), zona str. Nicolae Labiş.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.