Conținut :
Privind: dezlipire imobil situat în Braşov, str. Gării Dârste f.n.;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 iulie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, înregistrat cu nr. 60.984/2018, prin care se propune dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Gării Dârste f.n., ca urmarea a cererii înregistrată cu nr. 60.725/2018, formulată de S.C. DANINA STAR S.R.L. şi documentaţia cadastrală de dezlipire imobil întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L;
Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil, coroborate cu ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I. pentru aprobarea Regulamentului şi modul de întocmire al documentaţiilor cadastrale, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Braşov, str. Gării Dârste f.n., identificat în C.F. nr. 112959 Braşov, sub nr. cad. 112959, conform documentaţiei cadastrale întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L. Braşov - parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol şi Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.