Republică H.C.L. nr. 112/2013.
Conținut :
Privind: modificarea Anexei II - Statul de funcţii la Hotărârea Consiliului Local nr. 112/2013 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 septembrie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, înregistrat cu nr. 73.563/2018, prin care se propune modificarea Anexei II - Statul de funcţii la H.C.L. nr. 112/2013 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov,
Având în vedere prevederile art. III, alin. (1) din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 2, lit. a) din Anexa la ordonanţa respectivă; ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare adresa Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov nr. 5293 din 24.04.2015, înregistrată la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov cu nr. 11.049 din 29.04.2015, cu referire la stabilirea numărului de posturi pentru Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov stabilit în conformitate cu prevederile cu art. III, alin. 8 din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare, şi calculat potrivit prevederilor din anexa la Ordonanţă şi potrivit art. IV din O.U.G. nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative, pentru o populaţie a UAT de 291921 locuitori;
Văzând Avizul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date nr. 4421884/22.08.2018;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 3 şi 5 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. b), art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (2), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se modifică Anexa II - Statul de funcţii la Hotărârea Consiliului Local nr. 112 din 29 martie 2013 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, ca urmare a transformării funcţiei publice de execuţie vacante de referent, clasa III, grad profesional superior, de la Serviciul Stare Civilă, în funcţie publică de execuţie vacantă de consilier, clasa I, grad profesional asistent, în cadrul aceluiaşi serviciu, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 112 din 29 martie 2013, rămân neschimbate.
Art. 3. Hotărârea Consiliului Local nr. 112 din 29 martie 2013 privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, astfel modificată, va fi republicată.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Republicată conform H.C.L. nr. 9/2014; H.C.L. nr. 295/2014; H.C.L. nr. 650/2014;
H.C.L. nr. 108/2015, H.C.L. nr. 290/2015, H.C.L.nr. 82/2016; H.C.L. nr. 159/2017
şi conform H.C.L. nr. 523 din data de 26 septembrie 2018
Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2013;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor, înregistrate sub nr. 20.144/2013, prin care se propune aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov;
Având în vedere prevederile art. III, alin. (1) din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 2, lit. a) din Anexa la ordonanţa respectivă; ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare adresa Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov nr. 5293 din 24.04.2015, înregistrată la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov cu nr. 11.049 din 29.04.2015, cu referire la stabilirea numărului de posturi pentru Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov stabilit în conformitate cu prevederile cu art. III, alin. 8 din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare, şi calculat potrivit prevederilor din anexa la Ordonanţă şi potrivit art. IV din O.U.G. nr. 58/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative, pentru o populaţie a UAT de 291921 locuitori;
Văzând Avizul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date nr. 4421884/22.08.2018;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. b), art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (2), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Organigrama Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov,conform Anexei I, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă Statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov, conform Anexei II, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.