Conținut :
Privind: aprobarea proiectului “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 2” şi a cheltuielilor legate de proiect;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 21 decembrie 2018;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Investiţii din cadrul Direcţiei Tehnice, înregistrat cu nr. 111.043/2018, prin care s-a propus aprobarea proiectului “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 2” şi a cheltuielilor legate de proiect;
Având în vedere prevederile Ghidului Solicitantului aferent Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu nr. POR/2017/4/4.1/1, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, Anexă la Ordinul Ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3729/21.07.2017, cu modificările şi completările ulterioare, capitolul 5 - completarea cererilor de finanţare, subcapitolul 5.4.1. Anexe la depunerea cererii de finanţare, punctele 10.2 şi 14;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), art. 45, alin. (1), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă proiectul “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 2” în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa prioritară 4, Prioritatea de investiţii 4e, Obiectivul specific 4.1, apelulde proiecte cu nr. POR/2017/4/4.1/1.
Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 2” în cuantum de 3.328.631,83 lei,inclusiv TVA.
Art. 3. Se aprobă contribuţia Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Braşov de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 66.572,64 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 2”.
Art. 4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului “Realizare infrastructură integrată pentru ciclism şi trafic pietonal cu facilităţi complementare - Traseu 2” pentru implementarea proiectului în condiţii optime, se vor asigura din bugetul UAT Municipiul Braşov, cu obţinerea aprobării Consiliului Local Braşov.
Art. 5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art. 6. Se împuterniceşte dl. GEORGE SCRIPCARU să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT Municipiul Braşov.
Art. 7. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Tehnică - Serviciul Investiţii va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.