Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 42 din data de 28.01.2019
Titlu: Modificarea anexei la H.C.L. nr. 558/2015, republicată, privind darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L., a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov.
Privind: modificarea anexei la H.C.L. nr. 558/2015, republicată, privind darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L., a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 ianuarie 2019;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrat cu nr. 5.261/2019, privind modificarea anexei la H.C.L. nr. 563/2017 republicată, având ca obiect completarea anexei la H.C.L. nr. 558/2015, privind darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L., a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;
Având în vedere prevederile art. 846, lit. a) din Codul Civil;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 121, alin. (1), alin. (2) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se revocă dreptul de administrare asupra imobilului aflat în proprietatea privată a Municipiului Braşov, constituit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 558 din 20 octombrie 2015, republicată, către S.C. R.I.A.L. S.R.L.
Art. 2. Preluarea-predarea bunului menţionat la art. 1 se va face pe bază de proces verbal de predare primire.
Art. 3. Se modifică Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 558 din 20 octombrie 2015, republicată, privind darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L., a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, în sensul radierii poziţiei 21.
Art. 4. Hotărârea Consiliului Local nr. 558 din 20 octombrie 2015, republicată, astfel modificată, se va republica.
Art. 5. Primarul Municipiului Braşov prin Direcţia Arhitect Şef - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial şi S.C. R.I.A.L. S.R.L. Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Privind: darea în administrare către S.C. RIAL S.R.L. a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov întrunit în şedinţă ordinară la data de 20 octombrie 2015;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate ale Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial din cadrul Direcţiei Arhitect Şef, înregistrate cu nr. 80.805/2015, privind darea în administrare către S.C. RIAL S.R.L. a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov;
Având în vedere prevederile art. 846, lit. a) din Codul Civil;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 10, art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 45, alin. (3), art. 61, alin. (2), alin. (3), art. 115, alin. (1), lit. b), art. 117, alin. (1), lit. a) şi art. 121, alin. (1), alin. (2) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă darea în administrare către S.C. R.I.A.L. S.R.L. Braşov, a unor imobile aflate în proprietatea Municipiului Braşov, identificate conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 226 din 31 mai 2013, se abrogă.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi S.C. R.I.A.L. S.R.L. Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.