Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 521 din data de 31.07.2019
Titlu: Revocarea dreptului de administrare asupra unor imobile situate în Brașov, str. Berzei f.n., respectiv Valea Cetății f.n., a Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.
Privind:revocareadreptului de administrare asupra unor imobile situate în Brașov, str. Berzei f.n., respectiv Valea Cetății f.n., a Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 31 iulie 2019;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Referatul de aprobare, Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul DirecţieiJuridice și de Administrație Publică Locală, înregistrat cu nr. 66.196/2019, prin care s-a propus revocarea dreptului de administrare asupra unor imobile situate în Brașov, str. Berzei f.n., respectiv Valea Cetății f.n., a Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A.;
Având în vedere prevederile art. 869 din Codul Civil;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă revocarea dreptului de administrare în favoarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. asupra imobilului situat în Brașov, str. Berzei f.n., aprobat prin H.C.L. nr. 334/2010.
Art. 2. Se aprobă revocarea dreptului de administrare în favoarea Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. asupra imobilului situat în Brașov, str. Valea Cetății f.n., aprobat prin H.C.L. nr. 335/2010.
Art. 3. Odată cu adoptarea prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local nr. 334/2010 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 335/2010, îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 4.Primarul Municipiului Brașov, prin Direcţia Juridică şi de Administraţie Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registrul Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.