BRAȘOV

HCL nr.84 din data de 28.02.2019

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.84 din data de 28.02.2019

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 84 din data de 28.02.2019

Titlu: Aprobarea metodologiei de calcul a preţului de referinţă a masei lemnoase ce se valorifică din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov.

Observații : Revocă H.C.L. nr. 125/2018.
Conținut :

HOTĂRÂREA Nr. 84

din data de 28februarie2019

Privind: aprobarea metodologiei de calcul a preţului de referinţă a masei lemnoase ce se valorifică din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov;
Consiliul Local al Municipiului Braşov, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2019;
Analizând, la iniţiativa Primarului Municipiului Braşov, Raportul de specialitate al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. Braşov, înregistrat cu nr. 13.896/2019, prin care s-a propus aprobarea metodologiei de calcul a preţului de referinţă a masei lemnoase ce se valorifică din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov;
Având în vedere prevederile art. 60, alin. (5), lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic, republicată, cu modificările ulterioare; art. 1, pct. 18, lit. r) din Hotărârea Guvernului nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; ale Ordinului nr. 83 din 16 ianuarie 2019 privind aprobarea Listei preţurilor de referinţă, pe specii şi sortimente, stabilite pentru anul 2019, pentru a fi folosite la calculul contravalorii materialelor lemnoase prevăzute la art. 22, alin. (6) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice; Deciziei nr. 2/14.02.2019 a Consiliului de Administraţie al Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt R.A. prin care s-a aprobat Metodologia de calcul a preţului de referinţă a masei lemnoase ce se valorifică din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov;
În conformitate cu avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 ale Consiliului Local Braşov;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 45, alin. (1), art. 115, alin. (1), lit. b) şi art. 117, alin. (1), lit. a) din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă metodologia de calcul a preţului de referinţă a masei lemnoase ce se valorifică din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Hotărârea Consiliului Local nr. 125 din data de 21 martie 2018 privind aprobarea metodologiei de calcul a preţului de referinţă a masei lemnoase ce se valorifică din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Braşov, îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt R.A. Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.