BRAȘOV

HCL nr.548 din data de 27.11.2020

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.548 din data de 27.11.2020

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 548 din data de 27.11.2020

Titlu: Aprobarea asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează unităţi de asistenţă socială, îndreptăţite să primească subvenţie de la bugetul local în anul 2021.

Conținut :

HOTĂRÂREA Nr. 548 

din data de 27  noiembrie  2020

Privind: aprobarea asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează unităţi de asistenţă socială, îndreptăţite să primească subvenţie de la bugetul local în anul 2021;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 27 noiembrie 2020;
Analizând Referatul de aprobare nr. 95.674 din 11.11.2020, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială Brașov, prin care se propune aprobarea asociaţiilor şi fundaţiilor care administrează unităţi de asistenţă socială, îndreptăţite să primească subvenţie de la bugetul local în anul 2021;
Având în vedere prevederile art. 1, alin. (1) din Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare; ale art. 7^1, alin. (7), art. 9, alin. (2) și (3), art. 11, alin. (1), art. 12, alin. (1), (2) din anexa la H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare; ale H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; ale H.C.L. nr. 468/2013 privind aprobarea Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor care solicită acordarea de subvenții de la bugetul local pentru înființarea și administrarea de unități de asistență socială în Municipiul Brașov, republicată; ale H.C.L. nr. 548/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, în vederea acordării de subvenții de la bugetul local, în baza Legii nr. 34/1998 și ale H.C.L. nr. 549/2019 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea subvențiilor de la bugetul local către asociațiile, fundațiile și cultele recunoscute în România, care înființează și administrează unități de asistență socială, în baza Legii nr. 34/1998;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă asociaţiile, fundaţiile și cultele care administrează unităţi de asistenţă socială, îndreptăţite să primească subvenţie de la bugetul local în anul 2021, după cum urmează:
  1. Asociația de Servicii Sociale SCUT -Centru de zi SCUT - Servicii sociale de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi.
  2. Fundația CreștinăDiakonia - filiala Brașov - Unitatea de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.
  3. Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist -Centrul de zi "Rază de Speranță" - centru pentru copii cu autism și tulburări asociate pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă prin terapii de recuperare specifice.
  4. Asociația Aici pentru Tine- Serviciul de asistență comunitară.
  5. Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist- 7 Senseskids - Centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități.
  1. Asociația World Delta- Centru de zi, de socializare și petrecere a timpului liber pentru persoane vârstnice.
  2. Asociaţia Copiii de Cristal- Centrul de evaluare și recuperare prin terapie specializată pentru tulburări din spectrul autist, sindrom Down, ADHD.
  3. Arhiepiscopia Sibiu- Protopopiatul Braşov - Centrul socio-medical de îngrijiri la domiciliu Sfântul Pantelimon Brașov.
Art. 2. Direcţia de Asistență Socială Brașov va încheia, până la data de 31.12.2020, convenţii provizorii cu asociaţiile/fundaţiile/cultele recunoscute în România, menţionate la art. 1.
Art. 3. Asociaţiile, fundaţiile și cultele prevăzute la art. 1 au obligația să contribuie cu fonduri proprii în completarea subvenției de la bugetul local pentru a respecta standardele minime de calitate pentru tipurile de servicii sociale acordate.
Art. 4. Asociațiile, fundațiile și cultele prevăzute la art. 1 vor beneficia de subvenție de la bugetul local doar în situația în care nu vor primi subvenție de la bugetul de stat pentru aceleași unități de asistență socială.
Art. 5. Nivelul subvenţiei care se va acorda pentru fiecare asociaţie, fundaţie, cult, menționate la art. 1 se va stabili după aprobarea bugetului pentru anul 2021, în funcţie de disponibilităţile financiare, urmând ca ulterior, în termen de 30 de zile de la aprobarea bugetului prin H.C.L., să se încheie convențiile definitive, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcția de Asistență Socială Braşov, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.