BRAȘOV

HCL nr.689 din data de 27.11.2020

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.689 din data de 27.11.2020

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 689 din data de 27.11.2020

Titlu: Respingerea proiectului de hotărâre privind renegocierea Contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017, încheiat între Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale - România și Municipiul Brașov.

Conținut :

HOTĂRÂREA Nr.  689

din data de 27  noiembrie  2020

Pentru: respingerea proiectului de hotărâre privind renegocierea Contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017, încheiat între Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale - România și Municipiul Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 27 noiembrie 2020;
Analizând Referatul de aprobare nr. 121.239 din 26 noiembrie al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de iniţiator, privind proiectul ce face obiectul cotractului de finanţare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017;
Având în vedere adresa nr. 107.231 din 21.10.2020 a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prin care se pune în vedere faptul că cererea Municipiului Brașov de suspendare a contractului de finanțare a fost respinsă;
Dat fiind faptul că, potrivit Contractului de finanțare C0430F000011770800019 din 15.12.2017, termenul pentru depunerea ultimei cereri de plată era 15.09.2020;
Ținând seama de faptul că, potrivit aceluiași contract de finanțare, termenul pentru depunerea ultimei cereri de plată poate fi prelungit cu doar 6 luni, sub condiția unor penalități contractuale;
Ținând seama de faptul că un număr considerabil de cetățeni au semnat petiția online cu privire la oprirea construirii drumului forestier ce face obiectul Contractului nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017;
Cu observarea prevederilor din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 766/2018 potrivit cărora în pădurile înscrise la categoria 1.4.a (păduri parc) nu se pot realiza drumuri forestiere mai late de 2 metri și nu se pot extrage arbori pentru asemenea lucrări;
Dat fiind faptul că pentru realizarea drumului forestier nou de 11,003 km era necesară extragerea unui număr de peste 8000 de arbori;
Având în vedere faptul că proiectul nu a trecut la faza de execuție ci a rămas în etapa de proiectare;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 şi 6 şi ţinând cont că în urma examinării proiectului de hotărâre, comisiile de specialitate nr. 1 şi 5  au respins proiectul de hotărâre;
Văzând rezultatul votului cu privire la proiectul propus: 12 voturi pentru şi 15 abţineri;
În temeiul prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c); art. 136. alin. 6,  art. 139 alin. (3) lit. g); art.196, alin. (1), lit. a) și art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se respinge proiectul de hotărâre privind renegocierea Contractului de finanțare nr. C0430F000011770800019 din 15.12.2017, încheiat între Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale - România și Municipiul Brașov.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.