Conținut :HOTĂRÂREA Nr. 319
din data de 27 mai 2021
Privind: aderarea Municipiului Brașov alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov la Asociația Clubul Sportiv Scotch Club;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 27 mai 2021;
Analizând Referatul de aprobare al grupului de consilieri locali ai P.N.L. și USR PLUS prin care se propune aprobarea aderării Municipiului Brașov alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov la Asociația Clubul Sportiv Scotch Club;
Având în vedere solicitarea înregistrată sub nr. 56.645 din 27.05.2021 a Asociației Clubul Sportiv Scotch Club privind analizarea posibilității aderării Municipiului Brașov precum și a Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciului Public Local de Termoficare Brașov la Asociația Clubul Sportiv Scotch Club;
Ținând cont de, cererea Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov înregistrată sub nr. 56.722 din 27.05.2021 și a Serviciului Public Local de Termoficare Brașov înregistrată sub nr. 56.719 din 27.05.2021 privind intenția de aderare a acestora alături de Municipiul Brașov la Asociația Clubul Sportiv Scotch Club;
În baza prevederilor art. 206 din Codul civil; ale Ordonanței de Guvern nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere propunerile făcute în plenul ședinței de D-na Boghiu-Samoilă Flavia-Ramona pentru d-nul Corbu Ioan și de D-nul Rusu Sebastian-Mihai pentru d-nul Bădulescu Sebastian-Gabriel, aprobate cu 21 voturi pentru și 4 voturi împotrivă;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. e), alin. 9, lit. a), art. 139, alin. (3), lit. f), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se aprobă aderarea Municipiului Brașov alături de Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov la Asociația Clubul Sportiv Scotch Club.
Art. 2. Reprezentanții în Adunarea Generală a Asociației pentru Municipiul Brașov sunt: consilier local Corbu Ioan, consilier local Bădulescu Sebastian-Gabriel, precum și un reprezentant desemnat prin dispoziție de primar.
Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciul Public Local de Termoficare Brașov își vor desemna reprezentanții în Adunarea Generală a Asociației prin decizie a organelor de conducere.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov și conducerea Direcției Administrare Infrastructură Sportivă Brașov și Serviciului Public Local de Termoficare Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.