Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 528
din data de 29 septembrie 2021
Privind: dezlipirea imobilului situat în Brașov, str. Codrul Cosminului f.n.;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 septembrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 98.221 din 2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, prin care se propune dezlipirea imobilului situat în Brașov, str. Nucului f.n.;
Ținând cont de adresa nr. 90.862/2021, a Biroului de Aplicare a Legii nr. 10/2001;
Având în vedere prevederile art. 888 din Codul Civil; ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare; ale Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I. Brașov, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 36, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilului situat în Brașov, str. Codrul Cosminului f.n., înscris în C.F. nr. 125391 Brașov, nr. top. 9322/3/2/1, conform documentației cadastrale, întocmită de expert autorizat A.N.C.P.I. Octavian-Silviu Dițescu, parte integrantă din prezenta.
Art. 2. Se atestă apartenența la domeniul privat al Municipiului Brașov, a imobilului - teren, în suprafață de 69 m.p., rezultat din dezlipirea imobilului de la art. 1.
Art. 3. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.