BRAȘOV

HCL nr.564 din data de 29.10.2021

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.564 din data de 29.10.2021

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 564 din data de 29.10.2021

Titlu: Aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Filarmonicii Braşov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov.

Observații : Încetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 732 din 22.12.2020.
Conținut :

HOTĂRÂREA
 Nr. 564 
din data de  29  octombrie   2021
 
Privind: aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Filarmonicii Braşov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 29 octombrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 3.575 din 14.10.2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Filarmonicii Braşov, prin care se propune aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale Filarmonicii Braşov, instituție aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Brașov;
Având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; ale art. 41, alin. (2) și (5) din H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar; ale art. 4, alin. (1) din O.G. nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, aprobată prin Legea nr. 353/2007;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. c), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 
 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă Organigrama şi Statul de funcţii ale Filarmonicii Braşov, ca urmare a transformării unor posturi vacante, conform Anexelor nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Odată cu adoptarea prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local nr. 732 din 22.12.2020, îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov şi Filarmonica Braşov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Lista documente:

STATFUNCTII-15.10.2021 (1).pdf
ORGANIGRAMA-OCTOMBRIE-2021.pdf