BRAȘOV

HCL nr.647 din data de 22.11.2021

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.647 din data de 22.11.2021

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 647 din data de 22.11.2021

Titlu: Aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția “Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”.

Conținut :

HOTĂRÂREA Nr.
647
din data de  22  noiembrie  2021
Privind: aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 22 noiembrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Serviciului Public Local de Termoficare Braşov, prin care se propune aprobarea documentației tehnice și a indicatorilor tehnico-economici pentru Investiția Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”;
Având în vedere prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), lit. d), alin. (4), lit. d), alin. (7), lit. n), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 
 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici pentru Investiția Lucrări de execuție (interconectare) panouri solare în rețeaua de distribuție, inclusiv panouri solare și dotări aferente CT Pasaj Bartolomeu”, după cum urmează:
               1. Indicatori maximali:
                   Valoare totală investiție:                                - 877.837,00 lei fără TVA;
                                                                                            - 1.043.040,13 lei cu TVA;
                   Din care C + M:                                              - 185.000,00 lei fără TVA;
                                                                                           - 223.452.25 lei cu TVA
               2. Durata estimativă a realizării investiției este de 5 luni.
        3. Indicatori minimali,respectiv performanța - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare
- Energie termică produsă cu panouri solare: min. 88 MWh/an;
- Durata de viață: 15 ani.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Serviciul Public Local de Termoficare Brașov, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Lista documente:

01_Plan situatie.pdf
Deviz-general V2.pdf