Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 678
din data de 22 noiembrie 2021
Privind: aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 22 noiembrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 124.678 din 19.11.2021, al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Autorizări Construcții din cadrul Arhitect Șef, prin care se propune aprobarea finanțării/cofinanțării nerambursabile pentru reabilitarea anvelopei a unor imobile din Municipiul Brașov, conform regulamentului de intervenție pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zone de acțiune prioritară în Municipiul Brașov;
Ținând cont de propunerile de finanțare/cofinanțare înaintate de către Fundația Monumentelor Istorice Brașov, înregistrate la Primăria Municipiului Brașov cu nr. 123.303 din 17.11.2021, 123.347 din 17.11.2021, 123.338 din 17.11.2021 și 123.323 din 17.11.2021;
Având în vedere prevederile Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu ale Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. j), art. 135, alin. (8), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă finanțarea/cofinanțarea nerambursabilă a intervenției de reabilitare a anvelopei a unor imobile situate în Municipiul Brașov, în cadrul Programului Multianual pentru realizarea lucrărilor de intervenție asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală din zonele de acțiune prioritară ale Municipiului Brașov, aprobat prin H.C.L. nr. 367/2021, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Valoarea totală a lucrărilor de execuție a intervenției este detaliată în prezenta Anexă, conform documentațiilor din Dosarele Tehnice și Dosarele de Finanțare pentru realizarea intervențiilor.
Art. 3. (1) Se aprobă contribuția Municipiului Brașov la finanțarea lucrărilor de intervenție în cotele prevăzute în prezenta Anexă.
(2) Municipiul Brașov va plăti contribuția pe durata lucrărilor de intervenție, pe baza devizelor de lucrări, conform prevederilor Contractelor de finanțare.
Art. 4. Proprietarii vor plăti contribuțiile ce le revin pentru realizarea intervențiilor, pe baza documentelor financiare conform prevederilor Contractelor de finanțare.
Art. 5. Primarul Municipiului Braşov, prin Arhitect Şef, Direcția Economică, Direcția Județeană pentru Cultură Brașov, Fundația Monumentelor Istorice Brașov vor asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.