BRAȘOV

HCL nr.722 din data de 17.12.2021

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.722 din data de 17.12.2021

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 722 din data de 17.12.2021

Titlu: Stabilirea contribuţiei zilnice de întreținere datorată pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, pentru anul 2022.

Conținut :

HOTĂRÂREA Nr.
722
din data de  17 decembrie  2021
 
 
 
 
Privind: stabilirea contribuţiei zilnice de întreținere datorată pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, pentru anul 2022;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 17 decembrie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 112.574 din data de 10.12.2021, al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator;
Văzând Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială Brașov, prin care se propune stabilirea contribuţiei zilnice de întreținere datorată pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, pentru anul 2022;
Având în vedere prevederile art. 42, alin. (1), lit. a), art. 43, alin. (1) şi art. 136, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările şi completările ulterioare; art. 7, alin. (1), lit. b), art. (18), alin. (5), lit. a), lit. b), lit. c) şi art. 25, alin. (2) şi (4) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 2, alin (1), art. 3, art. 4, lit. c), art. 5, Anexa 3 din H.G. nr. 426/2020, privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 4 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. b), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 
 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă, începând cu data de 01.01.2022, contribuția zilnică de întreținere datorată pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, pentru anul 2022, respectiv de maxim 184 lei/zi pentru persoanele dependente şi maxim 132 lei/zi pentru persoanele semidependente.
 
Art. 2. Contribuția zilnică de întreținere datorată, de către persoanele vârstnice cu domiciliul în Municipiul Braşov, pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice, se stabilește în baza Metodologiei de calcul, conform Anexei, parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 3. Persoanele vârstnice care nu au domiciliul în Municipiul Braşov, vor achita valoarea integrală a contribuţiei zilnice de întreținere, datorată pentru serviciile sociale acordate în cadrul Centrului de tip Respiro pentru Persoane Vârstnice.
 
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia de Asistență Socială Braşov, va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Lista documente:

Anexa 1 PHCL Contributie Respiro 2022.pdf