BRAȘOV

HCL nr.8 din data de 27.01.2021

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.8 din data de 27.01.2021

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 8 din data de 27.01.2021

Titlu: Transmiterea fără plată, către Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a unor bunuri aparținând Poliției Locale Brașov.

Conținut :
HOTĂRÂREA Nr.  8
din data de 27  ianuarie  2021
 
 
Privind: transmiterea fără plată, către Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a unor bunuri aparținând Poliției Locale Brașov;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară la data de 27 ianuarie 2021;
Analizând Referatul de aprobare nr. 776 din 12.01.2021, al Primarului Municipiului Braşov, în  calitate de iniţiator;
Văzând Raportul de specialitate al Poliţiei Locale Braşov, prin care se propune transmiterea fără plată, către Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a unor bunuri aparținând Poliției Locale Brașov;
Având în vedere Legea Poliţiei Locale nr. 155/2010 republicată; H.G. nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului - cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Locale, H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice;
În conformitate cu avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor  art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. g), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă transmiterea fără plată, către Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a unor bunuri aparținând Poliției Locale Brașov, având datele de identificare conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Bunurile prevăzute în Anexă se predau pe bază de proces - verbal de predare - primire încheiat între Poliția Locală Brașov și Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.
Art. 3. Poliția Locală Brașov va înregistra în evidenţele contabile operaţiunile privind ieşirea din gestiune a bunurilor.
Art. 4. Poliția Locală  Brașov va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.

Lista documente:

Anexa 1.pdf