Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 1039
din data de 08 decembrie 2022
Privind: rectificarea bugetului Municipiului Braşov - DECEMBRIE I, anul 2022;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință de îndată, azi 08 decembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 149.405 din 06.12.2022 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 149.419 din 06.12.2022 al Serviciului Buget - C.F.P. din cadrul Direcției Economice, privind rectificarea bugetului Municipiului Braşov - DECEMBRIE I, anul 2022;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 19, alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 4, lit. b), art. 5, alin. (3) - alin. (6) și art. 6 din Legea bugetului de stat pe anul 2022, nr. 317 din 28.12.2021;
- TITLULUI IX - Impozite și taxe locale din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța Guvernului nr. 19 din 18 august 2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022;
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160 din 18.11.2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brașov: Comisiile 1, 2, 4 și 6 au avizat favorabil; Comisiile 3, 5 și 7 au avizat nefavorabil;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. a), art. 134, alin. (4), art. 136, alin. (6), art. 139, alin. (3), lit. a), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă bugetul local rectificat al Municipiului Braşov pe anul 2022, în sumă de 1.130.728,83 mii lei la partea de venituri, iar la cheltuieli în sumă de 1.347.985,68 mii lei - credite de angajament și în sumă de 1.265.776,52 mii lei - credite bugetare, astfel:
- pentru secţiunea de funcţionare, veniturile sunt în sumă de 765.558,48 mii lei și cheltuielile în sumă de 765.558,48 mii lei - credite bugetare;
- pentru secţiunea de dezvoltare veniturile sunt în sumă de 365.170,35 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 1.347.985,68 mii lei - credite de angajament și în sumă de 500.218,04 mii lei - credite bugetare.
Excedentul total al bugetului local al Municipiului Braşov, conform H.C.L. nr. 4 din 27.01.2022 privind încheierea execuţiei bugetului local al Municipiului Braşov pe anul 2021 și utilizarea excedentului bugetar în anul 2022, se ridică la suma de 135.047,69 mii lei, cuprins la partea de cheltuieli pe secțiunea de dezvoltare.
Detalierea fiecărei secţiuni a bugetului local pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate se regăseşte în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă bugetul rectificat al instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local, pe anul 2022, în sumă de 216.022,38 mii lei la partea de venituri iar la cheltuieli în sumă de 29.145,07 mii lei - credite de angajament și în sumă de 226.235,24 mii lei - credite bugetare, astfel:
- pentru secţiunea de funcţionare, veniturile sunt în sumă de 205.199,38 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 214.345,17 mii lei - credite bugetare;
Excedentul secţiunii de funcţionare, conform H.C.L. nr. 5 din 27.01.2022 privind utilizarea excedentului aferent instituţiilor publice finanţate în anul 2022 din bugetul Municipiului Braşov, este de 9.145,79 mii lei, cuprins la partea de cheltuieli.
- pentru secţiunea de dezvoltare veniturile sunt în sumă de 10.823,00 mii lei, iar cheltuielile sunt în sumă de 29.145,07 mii lei - credite de angajament și în sumă de 11.890,07 mii lei - credite bugetare;
Excedentul secţiunii de dezvoltare, conform H.C.L. nr. 5 din 27.01.2022 privind utilizarea excedentului aferent instituţiilor publice finanţate în anul 2022 din bugetul Municipiului Braşov, este de 1.067,07 mii lei, cuprins la partea de cheltuieli.
Detalierea fiecărei secţiuni a bugetului instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii, pe capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate se regăseşte în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Bugetul rectificat al fondurilor externe nerambursabile pe anul 2022, rămâne la nivelul aprobat prin H.C.L. nr. 904 din 16.11.2022.
Art. 4. Se aprobă rectificarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor şi serviciilor publice, finanţate integral sau parţial din bugetul Municipiului Braşov, pe anul 2022, astfel:
- Municipiul Braşov - anexa nr. 3
- Direcția Fiscală Brașov - anexa nr. 4
- Poliția Locală Brașov - anexa nr. 5
- Creșa Brașov - anexa nr. 6
- Direcţia Administrare Infrastructură Sportivă Braşov - anexa nr. 7
- Grădina Zoologică Brașov - anexa nr. 8
- Serviciul Public de Administrare Piețe Brașov - anexa nr. 9
- Direcția de Asistență Socială Braşov - anexa nr. 10
- Serviciul Public Local de Termoficare Brașov - anexa nr. 11
- Serviciul Public Local Salvamont, Agrement şi Parking Braşov - anexa nr. 12
Art. 5. Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor de învățământ preuniversitar de stat finanţate integral din bugetul local al Municipiului Brașov și din venituri proprii pe anul 2022, astfel:
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Braşov - anexa nr. 13.01. - 13.02.
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Brașov - anexa nr. 14
- Grădinița cu Program Normal nr. 4 Brașov - anexa nr. 15
- Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 5 Braşov - anexa nr. 16
- Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 7 Braşov - anexa nr. 17
- Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 Braşov - anexa nr. 18
- Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 9 Braşov - anexa nr. 19
- Grădiniţa cu Program Prelungit “Căsuța Bucuriei” nr. 11 Braşov - anexa nr. 20
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 14 Brașov - anexa nr. 21
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 Brașov - anexa nr. 22
- Grădinița cu Program Prelungit “Martinică” nr. 17 Brașov - anexa nr. 23
- Grădiniţa cu Program Prelungit „Boboceii” nr. 19 Brașov - anexa nr. 24.01. - 24.02.
- Grădiniţa cu Program Prelungit „Micul Prinț” nr. 22 Brașov - anexa nr. 25
- Grădiniţa cu Program Prelungit “Dințișori de lapte” nr. 23 Braşov - anexa nr. 26
- Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 24 Brașov - anexa nr. 27
- Grădiniţa cu Program Prelungit “Lumea copiilor” nr. 25 Braşov - anexa nr. 28
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 34 Brașov - anexa nr. 29
- Grădinița cu Program Prelungit nr. 35 Brașov - anexa nr. 30
- Şcoala Gimnazială nr. 1 Braşov - anexa nr. 31
- Şcoala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” Braşov - anexa nr. 32
- Şcoala Gimnazială nr. 3 „Gheorghe Lazăr” Braşov - anexa nr. 33
- Şcoala Gimnazială nr. 5 Braşov - anexa nr. 34
- Şcoala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” Brașov - anexa nr. 35
- Şcoala Gimnazială nr. 8 Braşov - anexa nr. 36
- Şcoala Gimnazială nr. 9 „Nicolae Orghidan” Braşov - anexa nr. 37
- Şcoala Gimnazială nr. 11 „Ștefan Octavian Iosif” Braşov - anexa nr. 38
- Şcoala Gimnazială nr. 12 Brașov - anexa nr. 39
- Şcoala Gimnazială nr. 13 Braşov - anexa nr. 40
- Şcoala Gimnazială nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” Braşov - anexa nr. 41
- Şcoala Gimnazială nr. 15 Braşov - anexa nr. 42
- Şcoala Gimnazială nr. 19 Brașov - anexa nr. 43
- Şcoala Gimnazială nr. 25 Braşov - anexa nr. 44
- Şcoala Gimnazială nr. 27 „Anatol Ghermanschi” Braşov - anexa nr. 45
- Şcoala Gimnazială nr. 30 Brașov - anexa nr. 46
- Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” Braşov - anexa nr. 47
- Colegiul Naţional „Dr. Ioan Meşotă” Braşov - anexa nr. 48
- Colegiul Naţional „Unirea” Braşov - anexa nr. 49.01. - 49.02.
- Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil” Braşov - anexa nr. 50
- Colegiul Naţional „Aprily Lajos” Braşov - anexa nr. 51
- Colegiul Naţional „Johannes Honterus” Braşov - anexa nr. 52
- Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviţă” Braşov - anexa nr. 53
- Colegiul de Științe „Grigore Antipa” Brașov - anexa nr. 54
- Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” Brașov - anexa nr. 55
- Colegiul Tehnic „Transilvania” Braşov - anexa nr. 56
- Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov - anexa nr. 57.01. - 57.02.
- Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” Braşov - anexa nr. 58.01. - 58.02.
- Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” Braşov - anexa nr. 59
- Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov - anexa nr. 60
- Colegiul „Nicolae Titulescu” Brașov - anexa nr. 61
- Liceul „Andrei Mureşanu” Braşov - anexa nr. 62
- Liceul cu Program Sportiv Brașov - anexa nr. 63
- Liceul Vocaţional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” Braşov - anexa nr. 64.01. - 64.02.
- Liceul Vocaţional de Muzică „Tudor Ciortea” Braşov - anexa nr. 65
- Liceul Tehnologic Silvic „Dr. Nicolae Rucăreanu” Braşov - anexa nr. 66
- Școala Profesională Germană „Kronstadt” Brașov - anexa nr. 67
- Seminarul Teologic Ortodox Liceal Dumitru Stăniloae Brașov - anexa nr. 68
Art. 6. Se aprobă Programul de investiţii publice al Municipiului Braşov, cu finanţare din bugetul local, bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul local, conform anexelor nr. 69.01. - 69.07., care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 7. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Economică - Serviciul Buget-C.F.P., va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.