Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 1080
din data de 29 decembrie 2022
Privind: prezentarea propunerii, în Adunarea Generală a Asociaţilor, a S.C. TETKRON S.R.L., de candidaţi provizorii pentru Consiliul de Administraţie al societăţii;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 decembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 153.839 din 13.12.2022 al Primarului Municipiului Braşov, în calitate de iniţiator;
- Sentința Civilă nr. 915/SIND a Tribunalului Brașov Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, prin care se dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului S.C. TETKRON S.R.L., precum şi actul constitutiv al societății, 3 posturi de membru în Consiliul de Administraţie sunt vacante;
- Raportul de specialitate nr. 153.846 din 13.12.2022 al Compartimentului de Guvernanță Corporativă, privind prezentarea propunerii, în Adunarea Generală a Asociaţilor, a S.C. TETKRON S.R.L., de candidaţi provizorii pentru Consiliul de Administraţie al societăţii;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 3, pct. 2, lit. b), art. 64^1 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere nominalizările făcute în plenul ședinței Consiliului Local, respectiv:
- din partea grupului USR - dl. Horațiu Felix Balasz, nu a întrunit numărul voturilor necesare pentru validare (12 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 10 abțineri), fiind aprobate următoarele propuneri:
- din partea grupului PSD - dl. Emanuel Preda, cu 14 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 11 abțineri;
- din partea grupului PNL - dl. Iulian Mara, cu 17 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 8 abțineri;
- din partea Autorității Publice Tutelare - d-na Adriana Miron - cu unanimitate de voturi;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a), alin. (3), lit. d), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă componenţa Consiliului de Administraţie al S.C. TETKRON S.R.L., formată din 3 membri, dintre care un reprezentant al Autorităţii Publice Tutelare, respectiv:
- dl. EMANUEL PREDA
- dl. IULIAN MARA
- d-na ADRIANA MIRON
Art. 2. (1) Se împuternicesc reprezentanţii U.A.T. Municipiul Braşov în Adunarea Generală a Asociaţilor de la S.C. TETKRON S.R.L., să prezinte propuneri în Adunarea Generală a Asociaţilor a S.C. TETKRON S.R.L., de candidaţi provizorii pentru Consiliul de Administraţie al societăţii.
(2) Durata mandatului membrilor provizorii din Consiliul de Administraţie al S.C. TETKRON S.R.L. este de 4 luni, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la maxim 6 luni, începând cu data numirii acestora de către Adunarea Generală a Asociaţilor, dar nu mai mult de data la care se finalizează selecția membrilor Consiliului de Administrație efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privindguvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Remuneraţia administratorilor provizorii va fi egală cu remuneraţia administratorilor prevăzuţi la art. 64, alin. (3).
Art. 3. Primarul Municipiului Braşov, reprezentanţii Autorităţii Publice Tutelare în Adunarea Generală a Asociaţilor S.C. TETKRON S.R.L. şi S.C. TETKRON S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.