Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 1158
din data de 29 decembrie 2022
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov, a imobilului strada Valea Timișului - tronson 3;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 decembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 153.203 din 2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresa nr. 545/2022 a S.C. DANINA STAR S.R.L., înregistrată la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 151.280/2022;
- Documentația cadastrală de primă înscriere a imobilului întocmită de S.C. DANINA STAR S.R.L. persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.;
- Raportul de specialitate nr. 153.204 din 2022 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, privind înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov, a imobilului strada Valea Timișului - tronson 3;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului - strada Valea Timișului - tronson 3, identificat cu nr. top. 8181/11/1/2, din C.F. nr. 112780 Brașov și nr. top. 8181/11/2/2, din C.F. nr. 112734 Brașov, conform Documentației cadastrale de primă înscriere întocmite de S.C. DANINA STAR S.R.L. - persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.
Art. 2. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.