Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 1161
din data de 29 decembrie 2022
Privind: înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov, a imobilului Pârtia Bradul;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 decembrie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 153.206 din 2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Adresele Funciara S.R.L., înregistrate la Primăria Municipiului Brașov sub nr. 151.339/2022 și nr. 152.041/2022;
- Raportul de specialitate nr. 153.208 din 2022 al Serviciului Cadastru, Valorificare, Registru Agricol şi Fond Funciar din cadrul Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, privind înscrierea în proprietatea Municipiului Brașov, a imobilului Pârtia Bradul;
În conformitate cu prevederile:
- Art. 888 din Codul Civil;
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, cu completările și modificările ulterioare;
- Ordinului nr. 700/2014 al A.N.C.P.I., cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 972/2002, Anexa 2, privind atestarea domeniului public al Municipiului Brașov;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 87, alin. (5), art. 106, alin. (3), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a), art. 243, alin. (1), lit. a) și art. 296, alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă dezmembrarea prin diminuare de suprafață a imobilelor identificate în C.F. nr. 131467 Brașov, sub nr. top. 14208/5/2/1/1/1/1/1/1/b/1/1/1/1 - diminuare cu suprafața de 23.678 m.p., în C.F. nr. 124446 Brașov, sub nr. top. 14205/1/1/b/5/b/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1 - diminuare cu suprafața de 17.346 m.p., în C.F. nr. 102367 Brașov, sub nr. top. 14207/1 - nr. cad. 5522 - diminuare cu suprafața de 410 m.p. și respectiv în C.F. nr. 163203 Brașov, sub nr. top. 14207/3 - nr. cad. 5524 - diminuare cu suprafața de 358 m.p., situate în Brașov, Poiana Brașov conform Documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de Funciara S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.
Art. 2. Se aprobă trecerea din domeniul privat al Municipiului Braşov în domeniul public al Municipiului Brașov, a următoarelor suprafețe: suprafața de 23.678 m.p., din imobilul înscris în C.F. nr. 131467 Brașov, sub nr. top. 14208/5/2/1/1/1/1/1/1/b/1/1/1/1, suprafața de 17.346 m.p., din imobilul înscris în C.F. nr. 124446 Brașov, sub nr. top. 14205/1/1/b/5/b/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, suprafața de 410 m.p., din imobilul înscris în C.F. nr. 102367 Brașov, sub nr. top. 14207/1 - nr. cad. 5522, suprafața de 358 m.p., din imobilul înscris în C.F. nr. 163203 Brașov, sub nr. top. 14207/3 - nr. cad. 5524, conform Documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de Funciara S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.
Art. 3. Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Braşov, a imobilului în suprafață de 61.792 m.p., identificat conform Documentației cadastrale de primă înscriere întocmită de Funciara S.R.L., persoană juridică autorizată A.N.C.P.I.
Art. 4. Primarul Municipiului Brașov, prin Direcția Juridică și de Administrație Publică Locală - Serviciul Cadastru, Valorificare, Registru Agricol și Fond Funciar, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.