Încetează aplicabilitatea H.C.L. nr. 231 din 2004.
Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 129
din data de 28 februarie 2022
Privind: încetarea aplicabilității H.C.L. nr. 231 din 26.04.2004 având ca obiect concesionarea terenului situat în Brașov, str. Mihai Viteazu, nr. 1 către NAPARIS COM S.R.L.;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 28 februarie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 17.344 din 2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- H.C.L. nr. 231 din 26.04.2004 având ca obiect concesionarea terenului situat în Brașov, str. Mihai Viteazu, nr. 1, către NAPARIS COM S.R.L.;
- Contractul de concesiune nr. 109 din 17.06.2004;
- Act adițional nr. 1 din 22.02.2005;
- H.C.L. nr. 250 din 26.06.2016;
- Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2.857 din 18.05.2021;
- Adresa persoanei juridice NAPARIS COM S.R.L., înregistrată la Direcția Fiscală Brașov cu nr. 574.784 din 14.12.2021;
- Extras C.F. nr. 125544 Brașov;
- Raportul de specialitate nr. 17.347 din 2022 al Serviciului Administrare Patrimoniu și Urbanism Comercial din cadrul Direcției Tehnice, privind încetarea aplicabilității H.C.L. nr. 231 din 26.04.2004 având ca obiect concesionarea terenului situat în Brașov, str. Mihai Viteazu, nr. 1 către NAPARIS COM S.R.L.;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 139, alin. (3), lit. g), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă încetarea aplicabilității H.C.L. nr. 231 din 26.04.2004 având ca obiect concesionarea terenului situat în Brașov, str. Mihai Viteazu, nr. 1, către NAPARIS COM S.R.L., ca urmare a vânzării terenului aprobată prin H.C.L. nr. 250 din 26.05.2016.
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcţia Tehnică - Serviciul Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.