Conținut :
HOTĂRÂREA Nr. 237
din data de 29 martie 2022
Privind: aprobarea depunerii proiectului “Renovarea Energetică Moderată a Clădirilor Rezidențiale Multifamiliale - 5 componente, din Municipiul Brașov” și participarea la Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul renovării;
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 29 martie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 35.373 din 28.03.2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Raportul de specialitate nr. 35.374 din 28.03.2022 al Serviciului Strategii, Programe de Dezvoltare din cadrul Direcţiei Proiecte și Strategii, privind aprobarea depunerii proiectului “Renovarea Energetică Moderată a Clădirilor Rezidențiale Multifamiliale - 5 componente, din Municipiul Brașov” și participarea la Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul renovării;
În conformitate cu prevederile:
- Ghidului de finanțare a Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 - Valul renovării, Axa 1 - Schema de Granturi pentru Eficiență Energetică și Reziliență în Clădiri Rezidențiale Multifamiliale, Operațiunea A.3: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale, apel PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1;
- Legii nr. 273 din 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate nr. 1, 5 și 6 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b), alin. (4), lit. d), lit. e), art. 135, alin. (8), art. 139, alin. (1), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă depunerea proiectului “Renovarea Energetică Moderată a Clădirilor Rezidențiale Multifamiliale - 5 componente, din Municipiul Brașov” având valoarea totală eligibilă în sumă de 34.853.700,54 lei (fără TVA), cu o rată de finanțare în procent de 100 % în cadrul PNRR - Componenta 5 - Valul renovării.
Art. 2. UAT Municipiul Brașov se angajează să finanțeze toate cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări, solicitate în etapa de implementare;
Art. 3. Se aprobă:
Anexa 1 - Descrierea Investiției Reabilitare termică bloc de locuințe - Str. 15 Noiembrie nr. 50
Anexa 2 - Descrierea Investiției Reabilitare termică bloc de locuințe - Str. 15 Noiembrie nr. 50 A
Anexa 3 - Descrierea Investiției Reabilitare termică bloc de locuințe - Str. 15 Noiembrie nr. 50 B
Anexa 4 - Descrierea Investiției Reabilitare termică bloc de locuințe - Str. Apollo nr. 5
Anexa 5 - Descrierea Investiției Reabilitare termică bloc de locuințe - Str. Saturn nr. 41
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Primarul Municipiului Braşov, prin Direcția Proiecte și Strategii - Serviciul Strategii, Programe de Dezvoltare, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.