BRAȘOV

HCL nr.302 din data de 27.04.2022

Primăria Municipiului Brașov

HCL nr.302 din data de 27.04.2022

Site-ul oficial al Primariei Municipiului Brasov / www.brasovcity.ro

Distribuie această pagină.

Hotărârea Consiliului Local al Municipiul Brașov nr. 302 din data de 27.04.2022

Titlu: Aprobarea Raportului pe trimestrul I 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov.

Conținut :
 
HOTĂRÂREA Nr. 302
din data de  27  aprilie  2022
 
 
 
Pentru: aprobarea Raportului pe trimestrul I 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov;
 
Consiliul Local al Municipiului Brașov, întrunit în ședință ordinară, azi 27 aprilie 2022;
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 43.582 din 14.04.2022 al Primarului Municipiului Brașov, în calitate de inițiator;
- Ţinând cont de modelul (macheta) pentru raportarea trimestrială şi anuală a stadiului realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov, pus la dispoziție de către autoritatea centrală pentru protecția mediului (ANPM/CECA) prin autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Braşov;
- Raportul de specialitate nr. 43.584 din 14.04.2022 al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Arhitect Șef, privind aprobarea Raportului pe trimestrul I 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov;
În conformitate cu prevederile:
- Legii nr. 104/2011, privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului nr. 2202/2020 privind aprobarea listelor cu unitățile administrativ-teritoriale întocmite în urma încadrării în regimuri de gestionare a ariilor din zonele şi aglomerările prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător şi ale Hotărârii Guvernului României nr. 257/2015 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor de calitatea aerului, a planurilor de acțiune pe termen scurt şi a planurilor de menținere a calităţii aerului;
Luând în considerare avizele Comisiilor de specialitate nr. 1, 2 și 5 ale Consiliului Local Brașov;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. i), art. 139, alin. (1), art. 154, alin. (1), alin. (2), art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 243, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
 
H O T Ă R Ă Ş T E :
 
Art. 1. Se aprobă Raportul pe trimestrul I 2022 privind stadiul realizării măsurilor din Planul integrat de calitate a aerului în Municipiul Braşov, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 
Art. 2. Primarul Municipiului Braşov, prin Arhitect Şef - Compartimentul Protecția Mediului, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Lista documente:

Anexa_Raport_Stadiu masuri Planul Integrat de Calitate a Aerului_Mun.Brasov_trim. I 2022_matrice.pdf